Un om pe-o carare...

Eu? Sunt si eu un om pe-o carare…Aveam sa aud de la cineva intr-o zi aceste vorbe intr-o intalnire intre suflete cu dezbateri pe teme de spiritualitate, in care fiecare isi exalta dorinta de-asi impartasi povestea cu cei din grup. Am realizat in acel moment ca atat sunt si eu: un om pe-o carare, ratacind si eu pe aici si cautandu-mi calea, impiedicandu-ma la tot pasul, ridicandu-ma si pornind din nou la drum…

Grea cautarea asta a drumului uneori si mai greu e cand am gasit si tot cred ca mai am ceva de cautat. Asta tocmai ca mai e mult…De unde oare nemultumirea asta continua? E doar sete de cunoastere si autocunoastere, sau e doar neputinta de-a intelege ceva ce nu e de inteles. Nu sunt aici sa inteleg, sunt aici sa traiesc si sa simt tot ce traiesc. Am o durere, sunt aici s-o simt, sunt trista, imi traiesc tristetea, sunt fericita, imi simt din plin fericirea, am impliniri, ma simt implinita. Daca incerc sa caut de ce sunt trista, sa inteleg, sa alung, ma izbesc de alte suferinte, vad doar amaraciunea mea si a altora cea de acum, cea din trecut si parca prevad ca si maine va fi la fel. Dar ce-ar fi daca as lasa sa simt tristetea si durerea, sa le las sa curga prin mine? Se vor curata singure, vor trece prin toate campurile mele fizice, ma vor activa si/sau dezactiva si daca nu se vor simti luate in seama, daca nu le voi oferi atentia “asteptata”, se vor risipi in neant. Iar daca voi reusi sa nu le indrept catre cei din jurul meu, atunci am gasit calea divina de lecuire a tristetii. Cand e doar a mea, vine din mine, nu o transmit si altora, cand e a ta, o pot lua cu mine, te pot simti una cu mine, durearea ta este si a mea…

Cararea mea, ca si a ta, poate fi presarata cu maracini, dar eu sa culeg doar margaritari…Daca eu o vad asa, as vrea sa nu las pe nimeni sa intre cu noroi, dar nu aleg eu pentru toate sufletele din viata asta.

Daca eu imi respect cararea mea, tu pe a ta si cand ne intalnim la rascruce, doar culegem informatia si trecem mai departe, totul va fi minunat, fara amenzi. Dar regulile pe carari au fost facute de om si tot omul le incalca. E o regula sa incalc o regula…De ce am facut reguli? Pentru ca nu am avut incredere in cei de langa mine, asta insemnand ca nu am avut incredere in mine. Si tot eu am creeat si amenzile pentru regulile mele. Dar asta e cararea, sa invat, sa invatam continuu. Cine nu isi cauta cararea sau povestea de pe carare, in viata asta???