De ce mor oamenii mari?

“Dani, spune-mi de ce mor oamenii mari?” Ma intreaba un copil intr-o buna zi, dupa ce isi pierde mama…

"De ce mor oamenii mici?" Intreaba acelasi copil intr-o alta buna zi, dupa ce isi pierde surioara…

Ca asa vor ei! As fi tipat furioasa daca as fi avut de raspuns unui adult…

Cum ii explic unui copil de 4 ani ca moartea nu e ceva urat, ingrozitor, e o cale catre acel ceva minunat? In ce e nevoie sa ma transform eu ca om mare ca sa-l fac sa priceapa pe omul mic? M-am transformat intr-un om mic si i-am dat o “explicatie de jucarie”, usor digerabila si am realizat apoi ca era exact explicatia dupa care tanjea omul mic din mine. Am linistit suferinta copilului, poate doar pe moment, ca sa imi mangai mie sufletul!?

As intreba eu asa catre nu stiu cine: De ce trebuie sa intrebe un copil asa ceva? Adica de ce trebuie sa moara un om mic, sau un om mare si un om mic sa-si puna intrebari existentiale intr-o perioada cand ar fi frumos sa fie copil si-atat? Pentru cine a fost lectia? Pentru omul mic, pentru oamenii mari, pentru oamenii mari din oamenii mici???

Cred ca in acelasi fel pune intrebarea si un om mare. Omul mare redevine om mic in astfel de momente si omul mic din omul mare devine un soi de copil intelept care pune intrebari in stanga si in dreapta. Toti incearca raspunsuri ocolitoare, cu balbe si pacaleli. Mintim omul mic, il mintim si pe omul mic din omul mare, ne mintim pe noi. Stim cu totii raspunsul si chiar si atunci tot intrebam “Da sigur, dar de ce?”