miercuri, 28 noiembrie 2012

Terapii de suflet: reflexoterapia – cromoterapia – meloterapia - aromaterapia.






Pentru cei ce iubesc terapiile prin atingere, pentru cei ce ofera terapiile prin atingere, pentru cei ce primesc terapiile prin atingere si pentru noi toti…

Catre terapeut: ofera reflexoterapie combinand toate terapiile ce deschid, mangaie si curata simturile!
Catre beneficiar: primeste deschis tot ce ti se ofera!

Reflexoterapia lucreaza mana in mana cu energia din noi, cu “forta vietii” ce curge prin toate meridianele si in acelasi timp lucreaza prin intermediul sistemului nervos, activand cele 70 000 de terminatii nervoase in talpa piciorului. Toate campurile electromagnetice ale corpului sunt puse la lucru, vibratiile intregului organism sunt trezite catre purificare.

Fiecare durere adunata intr-un organ sau sistem este doar o acumulare de toxine, durerea trimite o vibratie in tot corpul, vibratie ce poate fi resimtita ca o eliberare sau ca o durere si mai mare. Avem o melodie in interior ce ne mangaie continuu fiecare celula, cand blocam curgerea ei naturala, reflexoterapia combinata cu meloterapia, cromoterapia si aromaterapia ne poate reaminti subtil ce suntem in interior. E ca atunci cand lipseste o nota muzicala si melodia suna ciudat si e nevoie de dirijor pentru remediu, in interior noi suntem dirijorul ce poate “repara” melodia, dar avem nevoie si de note ca sa dansam pe melodia corecta.

Lumina este in noi si cu noi in permanenta, as spune ca este una dintre cele mai frumoase forme de terapie launtrica si este din plin, infinita si este gratuita pentru toti. Este sursa vietii noastre in lumea asta.  Cand ne uitam la Soare spunem ca vedem culoarea Soarelui, cand ne uitam in jur, spunem ca vedem colorat, ochii nostrii filtreaza aceasta lumina si astfel identificam culorile spectrului solar. Simtim cum un rasarit ne umple de energie si ne ofera tonus si cum un apus ne relaxeaza si ne linisteste. Culorile interiorului nostru sufera modificari cand uitam de lumina din noi, cromoterapia poate fi o modalitate delicata de-a spune “Buna dimineata sufletului, trupului si mintii!”. Ce stari trezesc sau echilibreaza culorile: rosu – supravietuire, incredere, portocaliu – sentimente, placere, galben – inteligenta, control, verde – iubire, acceptare, albastru – exprimare, receptivitate, indigo – constiinta, incredere, violet – orientare, autoritate.

Aromaterapia raspunde durerilor provocate de ganduri, durerilor sufletesti, precum si ale corpului fizic. Este calea naturala de-a simti naturaletea din noi. Somnul intr-o gradina va hrani sufletul cu miresmele naturii si va deschide calea vindecarii. 

Alege sa oferi o mangaiere prin reflexoterapie cu flori in camera, sau in gradina, cu arome si  “muzica colorata”, cu picioarele scaldate in apa calda cu esente purificatoare. Revenim la calea noastra naturala prin cai naturale, sufletul asa se regaseste si accepta comunicarea.

luni, 1 octombrie 2012

De-ale terapeutilor...Am forta sau putere?


Care-o fi diferenta intre forta si putere? Care de unde vine?
Forta este cea care vine din corpul fizic si din asocierea corpului fizic cu egoul. Un terapeut care lucreaza folosindu-si forta fizica va face doar “lucru manual”, nu exista daruire ci manevre mecanice dupa un anume tipar. Forta fizica vine din mainile incordate, inclestate cu o inversunare crancena, vine cu si din crsipare, cu teama si dintr-o teama ascunsa, dar bine zidita. Frica nu vine neaparat din lipsa cunoasterii. In interior nu exista frica si incordare, sufletul nu cunoaste aceste notiuni, de aceea nu le accepta si lupta cu egoul atunci cand le intalneste.

Puterea vine din interior. Daca ai stii cat de mare si puternic esti in interior, ti-ai da seama ca frica este pe margine, departe de granitele sufletului…! Cand ataca, ataca tot aria din care s-a nascut, ataca mintea si nauceste gandurile, nu are acces la suflet. Puterea sufletului este nemarginita, o poti accesa si oferi din ea tuturor celor ce au nevoie. Terapeutul care lucreaza folosindu-se de puterea interioara, “ofera terapii”, se daruieste total, simte si se face simtit. Dincolo de limitarile gandirii, exista nelimitarea sufletului, asadar dincolo de forta fizica, se afla puterea sufleteasca. Forta fizica poate fi prezenta gradat in functie de problemele existente in mintea terapeutului la un moment dat, poate fi brusca, poate fi sacadata, poate fi acuta, poate fi repetitiva, poate fi din ce in ce mai intensa. Puterea este resimtita adesea ca o empatie si grija continua, ca o caldura, ca un freamat, ca o mangaiere, ca o imbratisare, ca un leac, cel din mainile terapeutului simte ca mainile acestuia se duc ca prin minune acolo unde are nevoie.

Se crede adesea ca daca terapeutul are un corp fizic mare, va avea nevoie sa lucreze cu o forta mica pentru a nu rani. Daca acceseaza puterea launtrica, isi va putea ghida manevrele in functie de aceasta si nu va risca sa raneasca pe nimeni. Terapeutul cu un corp fizic mic crede ca din cauza ca e mic ii lipseste acea forta fizica de care ar avea nevoie ca sa efectueze o terapie. Puterea sa sta in aceeasi "incapere" ca a altui terapeut, dar usa se deschide doar daca bati in ea.

Cand cineva cere unui terapeut o terapie de relaxare si explica cat de stresat este datorita problemelor si gandurilor care-l framanta permanent, acesta considera in primul rand ca mintea sa are nevoie de relaxare. Este in primul rand un strigat de ajutor din partea sufletului care simte ca a fost uitat datorita zbuciumurilor mentale permanente. Uita sa mai si simta. De multe ori mintea nu inceteaza sa scormoneasca si in timpul terapiei, gandurile lucreaza cu rapiditate, forta lor vine continuu, in timp ce sufletul sta stingher ascuns profund si tot cu profunzime va fi trezit si readus in simtire.

 Dumnezeu ne-a daruit nemarginit si acest dar se acceseaza si lecuieste cu exact ceea ce ne-a fost daruit.

joi, 27 septembrie 2012

Din "Un Pamant Nou", Eckhart Tolle

..."Cuvintele reduc realitatea la ceva ce poate fi cuprins de mintea noastra - iar aceasta nu poate cuprinde prea mult. Limbajul consta din cinci sunete de baza produse de corzile vocale. Acestea sunt vocalele a, e, i, o ,u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorita presiunii aerului: s, f, g si asa mai departe. Credeti ca vreo combinatie a acestor sunete elementare ar putea vreodata explica cine suntem, care este scopul ultim al universului sau chiar sensul profund al existentei unui copac, a unei pietre? "...

..."Multi oameni isi consuma o mare parte din viata intr-o preocupare obsesiva fata de lucruri. De aceea este inmultirea obiectelor una dintre tarele timpurilor noastre. Atunci cand nu mai simti viata careia ii apartii, e foarte probabil ca vei incerca sa-ti umpli viata cu lucruri. Va sugerez, ca practica spirituala, sa investigati prin intermediul observarii de sine relatia pe care o aveti cu lumea lucrurilor si, in particular, cu lucrurile pe care le desemnati prin atributul "meu/mea". Trebuie sa fiti vigilenti si onesti pentru a afla, de exemplu, daca sentimentul valorii proprii este legat de lucrurile pe care le posedati. Va induc anumite lucruri un sentiment subtil de importanta sau de superioritate? Va face lipsa lor sa va simtiti inferiori celor care au mai mult decat voi? Aduceti uneori in discutie lucrurile pe care le detineti sau le etalati pentru a va spori sentimentul valorii in ochii altcuiva si, implicit, in proprii vostri ochi? Simtiti iritare sau furie si intru catva o diminuare a sentimentului de sine atunci cand altcineva are mai mult decat voi sau atunci cand pierdeti un lucru pe care il pretuiti?"...

..."Cuvantul "eu" poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevar, in functie de modul in care este folosit. In utilizarea sa conventionala, cuvantul acesta nu este doar unul dintre cele mai frecvente(impreuna cu inruditele "mie", "al meu/a mea" sau "insumi/insami"), ci si unul dintre cele mai amagitoare. In limbajul de fiecare zi, "eu" exprima o eroare primordiala, o perceptie gresita a ceea ce sunteti, un sentiment iluzoriu al identitatii. Acesta este egoul. Acest sentiment iluzoriu al sinelui este ceea ce a denumit Albert Einstein - care a  avut acces nu doar la profunzimile realitatii spatiului si timpului, ci si ale naturii umane - "iluzie optica a constiintei". Sinele acesta iluzoriu devine apoi baza tuturor interpretarilor ulterioare sau, mai bine zis, a interpretarilor gresite ale realitatii, a tuturor proceselor de gandire, interactiunilor si relatiilor. Realitatea voastra devine o reflexie a iluziei initiale."...

miercuri, 26 septembrie 2012

Scurte din povesti lungi…


Dupa plimbari prin lume, revin cu diverse adunate de la oamenii ce incep a-si pune calmi sau speriati intrebari.

*Cum de-mi place lumina si mirosul de la o lumanare doar cand imi simt sufletul ranit? Candva simteam ca tamaia are miros de moarte… Acum simt ca trezeste ceva in mine ca om, dar nu stiu ce anume…
- Te trezeste pe tine, doar iti bate la usa discret. In tine ca om e un suflet, poate ca tamaia te ajuta sa faceti cunostinta.

*Am zarit un copac inflorit, am stat la umbra lui, am simtit cum percep parfumul altfel decat pana acum, am simtit ca mi-e daruit, am simtit ca face parte din mine, ca si cand acum doar mi-am amintit ca exista, am simtit ca a inflorit pentru mine… Sunt nebun la cap?
- Poate ca pentru prima data ai simtit si nu ai judecat,  ai trait si nu ai gandit, copacul traia, inflorea si se parfuma in fiecare an din existenta ta pentru tine. Si ai aflat ca nasul te ajuta sa te bucuri si de miresme si doar sa respiri.

*Ma simt vinovat cand lenevesc. Sunt activ, muncesc mult, consider ca asta e rostul unui om in viata, sa faca mereu ceva. E normal, inseamna ca sunt egoist?
- Stii care e diferenta intre lene si odihna? Stii ca in omul asta e si un suflet? Te-ai intrebat vreodata care o fi diferenta intre “rost” si “menire”? Intreaba-ti sufletul ce inseamna existenta si nu rostul…si lasa-l sa existe pur si simplu sis a-si traiasca menirea.

*Vreau doar singur, nu-mi iese nimic cand sunt casatorit, simt ca sunt legat, desi imi doresc, gandesc ca asa e normal, ca asa e randuirea omenirii? Care-i defectul meu, unde gresesc? Nimeresc eu doar persoana nepotrivita, cum sa stiu in ce fel sa aleg, unde sa caut, am ceva grav de platit? Daca sunt singur, inseamna ca ma izolez?
- A gandi si a simti sunt doua notiuni total diferite. “A gandi” e o teorie. “A simti” nu e teorie si nu are teorie. “A simti” nu gasesti intr-o teorie si nu trece prin “a gandi”. Nu-ti iese nimic daca te bagi cu “a gandi” in “a simti”. Randuirea asta omeneasca de care fugi dar nu scapi a fost conceputa cu planuri gandite atent, iar normalitatea nu sta in “a gandi”. Daca urmezi randuirea, doar ca sa te asezi in acel rand, atunci in rand vei fi, indiferent de cat de potrivita sau nepotrivita ti-ar parea persoana ce alege sa urmeze acelasi rand cu tine.  Exista “ oameni cu ganduri normale” care-s casatoriti si fericiti, asa cum exista “suflete fara gandirea asta plina de randuieli”, care-s la fel de fericite… Nu cauta normalitate, nu incerca sa intelegi normalul din planurile create de omenire, nu mai incerca nimic, cauta-ti sufletul in toata randuiala in care te aliniezi si apoi cauta-l si in singuratatea in care crezi ca-l izolezi. Si cauta diferenta dintre “singur” si “singuratate”.

*Cateodata mi se pare ca ce traiesc e ireal, ca toata viata asta e o scena… Si e atat de intensa senzatia asta ca ma sperie si parca imi doresc ca cineva sa ma trezeasca ca atunci cand visezi urat si vine momentul acela in vis cand constientizezi ca visezi si reusesti sa te trezesti, sau un zgomot, sau cineva chiar te trezeste cand devenea de nesuportat.
-Cand mai simti asta, nu te mai speria, pune-ti intrebarea “daca e chiar asa cum simt?” si trimite intrebarea catre suflet si vezi ce simti. Intreaba-te cum de reusesti sa simti noaptea mai intens decat ziua? Ca doar noaptea crezi ca dormi nu…?

*Mi-a fost teama sa nu aduc pe lume copilasi bolnavi ca mine si am adus, m-am temut din nou, de data asta sa nu am inca un copil care sa fie bolnav ca primul si iar am avut, apoi m-am rugat cu cea mai mare incredere sa am un copil care sa nu fie bolnav ca ceilalti doi si tot mi-a fost teama si iar am avut… De ce imi spui ca teama nu exista, ca uite ca e reala, exista si da si roade.
-Teama asta e un rod al al mintii tale, sau sa zic ca roadele mintii omului sunt, printre altele, multitudinea de temeri. Cand nu scapi de ele ti se implinesc si temerile si teama de temeri. Zic sa te rogi de-acum pentru copilasii cei bolnavi si nu pentru cei ce ar putea veni bolnavi.

*Vreau sa inteleg cum de-ti permiti sa-mi zici asa verde-n fata de toate, fara sa ma cunosti bine, tu stii cine sunt eu? Ma tot intreb de ce apar tocmai acum asa intr-una in viata mea oameni care ma enerveaza prin ce-mi spun? Am o problema eu, e viata mea ruinata de tot felul de probleme, sau ei au o problema?
-Nu prea ma pricep eu la matematici si probleme ca as numara de cate ori au aparut acum si daca au mai fost si alte aparitii pe care nu le-ai bagat in seama care te tot enervau. Intreaba-te de ce-i vezi acum si o sa-ti vezi si problema. Ca poate ca ei au tot aparut si poate ca nu din cauza ca viata ta e plina de probleme, ci doar pentru ca tu nu ai reusit sa-ti vezi inca problema…

*Sa stii ca am testat pe pielea mea terapii din toata lumea ca sunt intr-o continua cautare de senzatii, dar nu m-a satisfacut o terapie anume niciodata. Nu cred ca exista terapii care sa fie pe placul meu si chiar stiu despre ce vorbesc, sunt un mare cunoscator in domeniu.
-Daca ti-ai propus sa testezi terapii pentru piele, ai gasit terapii pentru piele in toata lumea asta. Dincolo de piele ce-o sta ascuns…?Poate ca nu e doar dosul pielii care asteapta doar senzatii. Incearca si un terapeut, spune-ti “vreau un terapeut” si poate o sa descoperi universul de dincolo de senzatiile invelisului piele. Si chiar vorbesti doar despre ce ai aflat pe pielea ta si nu despre ceea ce nu stii ca poti afla.

*Cred cu tarie si convingere ca exista o lege nescrisa a terapeutul si ca acesta trebuie sa fie nevinovat, curat la trup si suflet, cu mintea limpede, sa para nelumesc, dar natural, doar asa imi exprima incredere. Nu cred in terapeutii care spun ca au si ei de trait si trecut prin viata asta ca orice al om.
-Terapeutul tau este intotdeauna un suflet care se poate afla intr-un om, intr-un caine, intr-un tantar, intr-o floare. Daca nu-ti poti primi terapia pe care ti-o daruieste, tu ca om negi locatia sufletului tau. Daca sufletul ce-ti ofera terapia este intr-un om, sunteti la fel, aveti lectii, aveti o trecere prin existenta asta cu aceleasi trairi lumesti uneori.

*Imi vine mereu sa ma duc la biserica si sa plang, dar nu sunt orthodox si nu intru in biserica si ma duc dupa un colt sa nu ma vada cineva si plang acolo si apoi plec si parca ceva ma cheama mereu si apoi ma simt vinovat si ca m-am dus si ca nu am intrat in biserica si ca m-am ascuns si ca m-a vazut cineva. Eu sunt convins ca nu am nevoie sa ma duc la biserica ca sunt puternic.
-Nu te duci la biserica de nevoia de biserica ci de nevoia de a plange. Nu te simti vinovat de tot ce ai spus, ci de faptul ca nu-ti asculti sufletul, puterea nu sta in convingerile mintii tale, ci in ruperea lanturilor in care ti-ai pus sufletul.

*In toata cearta asta la care ai asistat, nu ai un cuvant de spus? Te porti de parca esti cu capul in alta parte ca o dementa si cred ca nu-ti pasa. De ce nu ai intervenit, daca toti oamenii interveneau si aveau un cuvant de spus, poate ca s-ar fi terminat mai devreme.
-Nu a fost cearta mea, nu a fost a altor oameni, daca toti participau cu cate-un cuvant devenea a tuturor si nu se mai termina. Dementa vine din dorinta sufletului de-a nu simti ce aude mintea. Dementa poate fi cel mai bun ascunzis pentru suflet.

*Cateodata cand sunt asa trist si suparat pe ce aud si vad ca fac oamenii, incerc in zadar sa inteleg si parca vad cum calc in mocirla cu fiecare pas si mi se pare ca sunt nebuna. Am luat-o razna oare?
-Daca incerci sa intelegi de ce fac oamenii ceea ce fac, cateodata vezi mocirla care e in acele ganduri si fapte. Mocirla exista, e cladita din acele ganduri si atrage alte ganduri. Treci prin ea daca nu vezi alta cale, dar “pune-ti cizme” si nu o sa-ti murdaresti sufletul.

*Intr-o zi am vazut un om care tusea ingrozitor si scuipa,  a aruncat tigara si in timp ce o stingea nervos cu piciorul injura si vorbea urat referindu-se la tigara, cum ca i-a ruinat si distrus sanatatea. “Simt ca-mi strivesc plamanii cand te strivesc fira-i…da tot nu te las ca nu ma termini tu pe mine!” Si nu mi-a fost deloc mila. Si sunt si eu fumator.  Stiu ca e o lectie in povestea asta pentru ca tot mi-o amintesc, dar ma lasa rece si fara emotii ca atunci cand ma vazut-o. Sunt un om rau si fara suflet?
-Nu tigara i-a ruinat viata si sanatatea si nici actul in sine ci vointa cu care reuseste sa se lupte cu dorinta de a nu fuma. Acorda iubire tigarii si nu plamanilor, nu stie ca nu este distrus de tigara ci de credinta ca tigara nu e atat de puternica ca sa-l distruga. Lectia ta nu consta in faptul ca nu ai avut trairi intense la scenariul asta. Nu te intreba daca esti rau si fara suflet si daca sufeltul tau a cunoscut rautatea ce vine cu fiecare fum ce-ti intoxica plamanii. Intreaba-te daca plamanii omului meritau iubirea mai mult decat tigara. Apoi vezi daca plamanii tai cunosc rautatea sau iubirea.

*Si ce daca ma droghez…Nu mi-a fost rau niciodata cand m-am drogat, ci doar bine si cunosc diferenta dintre rau si bine. Si nu o fac fortat de starea de rau ci o fac cu propria-mi vointa, nu ma forteaza societatea in care traiesc sau neajunsurile, tocmai ca pot s-o fac pentru ca imi permit. Imagineaza-ti cum ar fi sa-mi doresc si sa nu-mi permit.
-Dar le-ai cunoscut si separat aceste stari, ti-a fost vreodata doar rau si vreodata doar bine?Crezi ca in existenta asta a ta ai nevoie sa cunosti “diferenta” dintre rau si bine sau starile in sine? Uneori neajunsurile te fac sa constientizezi ce inseamna starea de bine natural si real si nu cea de rau de atunci cand esti drogat si crezi ca ti-e bine. Ceea ce-ti permiti este de fapt “cumpararea” unei stari de rau ca sa te minti ca te simti bine. Iar eu nu vreau sa imi imaginez oameni care au dorinte ce fac rau sufletului. Imi doresc pentru tine sa iti permiti sa simti realitatea din tine cu toate starile posibile.

*Mi-a zis la gradinita ca sunt un suflet mic, ce inseamna? Daca sunt copil mic, inseamna ca am sufletul mic si daca mama e mare, inseamna ca are sufletul mare? Nu pot sa am sufletul mic si cand voi fi mare ca mama si mama sa aiba sufletul mic cum il am eu acum?
-Daca vrei, poti sa-ti pastrezi sufletul de copil si cand esti mare. Cand vei fi mare, iti poti dori sa ai sufletul de copil. Esti un suflet mare, daca ti-ai pus intrebarile astea acum.

*Tot de la un copil…tot despre suflet…Mama mea imi zice mereu ca sunt sufletelul ei. Tata imi zice ca sunt copilul lui mama. Buni imi zice ca sunt un sufletel rasfatat.
-Si tu ce zici?
-Eu zic ca nimeni nu ma vede.

*Daca beau nu e bine…Daca nu beau, nu mi-e bine….Daca vreau sa beau cred ca mi-ar fi bine…In timp ce beau stiu ca mi-e doar bine…Dupa ce beau, nu mai stiu ce e bine…Daca nu mai mai beau, nu mai stiu cum mi-ar fi bine…
-Prea repeti “beau”, “bine”, “stiu”, fara sa stii ceva… Singurul adevar care ar fi” bine” sa te preocupe in legatura cu “beau” si “stiu”, este ce-ai rostit ultima oara “nu stiu”…  Cauta sa afli ce nu stii si ceea ce stii va aparea de indata.

*As citi, dar am impresia mereu ca stiu tot si pierd timpul. Incerc sa citesc si doar dupa cateva pagini, chiar cred ca stiu totul si doar pierd timpul. Si mi se intampla in orice domeniu. Mi se pare ca stiu chiar mai mult dect scrie in carti ca s-ar fi descoperit.
-Ce inseamna tot? Ce inseamna o impresie? Ce inseamna timpul? Ce inseamna sa pierzi timpul? Ce inseamna tot dintr-un domeniu? Oare s-o fi descoperit si scris tot dintr-un domeniu? Stii tu asta? Daca stii mai mult decat s-a scris, stii c e ar mai fi de descoperit? Daca nu citesti cum poti sa descoperi ceea ce stii deja?

*Daca tot zici ca un copil cand se naste nu are mintea dezvoltata ca a unui adult, cum e capabil sa invete atat de rapid lucruri, uneori mai repede si mai bine ca un adult?
-Intreaba altfel: de ce indoapa fortat si rapid adultii mintea unui copil cu aceste lucruri?

*De ce nu am si eu pielea minunata si naturala ca de bebelus, cum sa fac sa am din nou piele de bebelus?Bebelusii nu fac nimic si au o piele atat de frumoasa, eu fac atat de multe si totusi…
-Bebelusul are preocupari mai importante decat pielea lui si atunci aceasta isi mentine evolutia naturala si minunata. Tu esti preocupata in mod excesiv de aspectul pielii si daca-I oferi multe, iti va oferi multe si iti va da senzatia ca iti cere si mai multe. Nu te supara atat, ca pielea ta doar iti raspunde la atentie…

vineri, 22 iunie 2012

Sufletul e un copil...

Sufletul e un copil ce cauta ceva atat de simplu si de natural…
Sufletul cere ceea ce este prin simpla lui existenta si i se si cuvine. Cand un copil plange si nu-l linisteste nimic, mama il ia in brate si doar simtind caldura el isi revine.  Sufletului ii dai ceea ce este, nu primeste altceva, nu accepta si nu intelege alt limbaj. Un suflet ranit si inchis se simte obosit si imbatranit si cand este atins delicat nu stie ce se intampla.
Conversatie cu un copil, leac pentru suflete…
- Ce inseamna suflet?
- Suflet esti tu! De ce ma intrebi?
- Bunica imi zicea mereu ca sunt un sufletel. Acum nu imi mai zice nimeni…Si cand ma gandesc la ea si nu o mai gasesc, vreau sa aud cum ma striga.
- Bunica vorbea cu sufletul ei pentru sufletul tau.
- Cum adica? Cum vorbeste un suflet?
- Ai plans cand bunica a plecat de langa tine?
- Am plans ca m-a lasat singur aici.
- Cand plangi vorbeste sufletul, cand razi vorbeste sufletul. Sufletul nu stie limba pe care o vorbesti, el cunoaste alta limba, una speciala a simturilor. Tot ce simti tu e suflet.
- Cand simt ca m-a lasat bunica, ce vorbeste sufletul?
- Iti vorbeste tie. Bunica este in sufletul tau, ea ti-a atins si mangaiat sufletul si o sa vorbeasca sufletele voastre vesnic.
- Eu cum pot sa vorbesc cu alte suflete, ca nu stiu?
- Vorbesti cu cineva ce vorbesti acum cu mine?
- Nu, doar cu tine acum si altadata.
- Asta inseamna ca vorbesti cu un suflet. Plangi si ma intrebi despre suflet. Asa vorbeste sufletul tau acum. Vorbesc sufletele noastre intre ele, tu esti in sufletul meu si eu sunt in sufletul tau. Sufletul tau a simtit ca poate sa planga in sufletul meu ca sa scoata de acolo ce are nevoie.
- Si nu o sa mai plang dupa ce termina ele de vorbit?
- Eu ii dau sufletului tau hrana sit u ii dai sufletului meu hrana. Sunt ca niste copilasi care plang dupa ceva.
- Ce hrana, eu nu iti dau sa mananci acum?!
- Uite, te-ai oprit din plans si acum razi…de ce razi?
- Ca nu mai imi vine sa plang, nu stiu de ce rad. Si de ce mi s-a incalzit nasul acum si mainile si picioarele?
- Pentru ca ai inceput sa razi suflet drag …
- Acum mie imi vine sa rad cand aud ca imi spui asa…
- Cand iti vine sa razi, razi! Cand iti vine sa plangi, plangi! Lasa sufletul sa vorbeasca!

joi, 10 mai 2012

Fii mic ca sa te faci mare!

Invata sa te faci si mic nu doar mare…!

Esti puternic sau ascunzi ceva slab sub o masca bine zidita? Oamenii puternici sunt cei care par mici, neajutorati uneori, cei ce asculta inainte de-a vorbi, cei milostivi…Puterea sufleteasca nu sta in cine esti in societate, ce nivel/grad, ce cravata porti, cate amante invarti pe luna, ce inel cu diamant ai, cate scoli si diplome ai adunat. Cine esti dincolo de toate astea? Cu ce te-ai nascut? Cum ai marit luminita care arde in tine? Sau ai stins-o? Ce a crescut de fapt, ego-ul sau maretia si bogatia sufletului?
Daca crezi ca nu ai fost niciodata mic, fa-te acum mic ca sa poti sa te faci si mare. E mai usor sa te lasi ajutat uneori, decat sa te zbati si sa te lupti in zadar cu tine si cu cei din jur care nu te vor intelege niciodata. Cineva  spunea de curand “E cea mai grea lupta cu tine, cand iti descoperi sufletul”, oare cati dintre noi stim cum sa-l bagam in seama macar, sa-i vorbim, sa-l trezim, sa nu-l uitam dupa ce l-am descoperit…  In ce sta puterea sufletului? Cum de sunt fericiti acei oameni care par nefericiti? Ei sunt impacati cu ei insisi. Suflete care si-au inteles menirea in lumea asta, suflete puternice, atinse de tot dar neinfrante de nimic si neinfricate in fata a tot ce exista.

Se spune adesea ca suferinta te doboara, eu am spus mereu ca suferinta iti da putere. E nevoie doar sa intelegi ce inseamna suferinta. Traieste tot si vei devein puternic! Nu alege sa traiesti in visare caci acolo vei ramane, un vesnic sensibil  in visele tale si de neclintit si fara simtaminte in realitate. Orice te poate dobori cand te trezesti din visare, totul iti va parea ireal, de netrait, de nerealizat.
Alege intelegere si cumpatare in tot si in toate, alege echilibru, alege curat si vei avea cai natural, curate si usor de deslusit, sufletul doar asta intelege, este singura cale in care-i poti comunica ceva.

De ce ti se intampla ceea ce crezi ca nu meriti si nu vrei? Si de ce ti se intampla intr-una? Cine vrei sa iti raspunda? Te-ai intrebat macar o singura data si pe tine? Cine sunt oamenii din jurul tau care nu-ti plac si pe care-i tot atragi miraculos si nu rezonati deloc, cum de se tot aduna numai oameni care nu te inteleg si care darama tot ce cladesti? Cat de greu poate fi sa gasesti raspunsuri? Cat de doborat te poti trezi din poveste, sau cat de puternic? Cu cata forta poti face fata situatiei si de unde iti iei puterea? Afla cine esti si vei avea toate raspunsurile! Vezi cine esti fara cravata! Vezi ce fata iti zambeste cand te-ai intors de la amanta! Inteaba-te cine te priveste in oglinda cand ai mai umplut un cont! Imagineaza-ti cine ai fost cand te-ai nascut, cu cine si cu ce te-ai nascut si intreaba-te cu cine esti acum,  ce ai. Intreaba-te cine te-a iubit inainte de-a te naste ca sa ajungi pe lumea asta, cine te-a iubit din prima clipa si cine te va iubi vesnic. Va trebui sa ai macar 3  mari iubiri neconditionate in raspunsurile tale si sa le si simti…

Ne-am nascut mici dar puternici, puterea a scazut cand am crezut noi ca ne-am facut mari… Ne-am nascut extrem de sensibili dar puternici, sensibilitatea ne-a scazut si aceasta cand ne-am facut mari. Ne-am nascut cu control absolut asupra noastra,  a tuturor simturilor, dar cu timpul ele ne controleaza si le devenim sclavi. Asculta-ti simturile si vei devenii creatorul lumii tale! Asculta-te cand iti surade inima la fel ca atunci cand e in lacrimi, doar asa te vei intelege si intalni cu adevarat tu cu tine! Nu ascunde ce nu-ti place fara sa traiesti la fel de intens ca ceea ce iti place!
Vei crede doar ce cred oamenii din jurul tau ca esti, dar tu nu stii nimic despre tine daca te faci mare inainte sa traiesti ca un om mic. Afla mai intai cine-i omuletul si vezi in spatele a ce masca l-ai ascuns, ca sa faci poti face cunostinta cu puternicul!

Te-ai nascut dintr-o lumina mare ca s-o simti si s-o intelegi si apoi sa ajungi intr-una si mai mare, doar de tine depinde daca o risipesti pe drum, daca o stingi, daca se va alatura din nou luminii. Nimeni nu alege pentru tine, te-ai nascut gol si liber. Ce umpli in viata asta, exieriorul sau ce e dincolo de goliciune? Ce ingradesti, libertatea sau  ego-ul? Sanse s-o iei de la capat vei mai avea pana te vei lumina, dar poverile vor fi din ce in ce mai mari caci iei totul cu tine, e adevarat ca nu mai retraiesti trecutul, dar el ramane zidit, amprentele nu dispar.
Cand intalnesti un om mic care doar exista, ramai pentru o clipa langa el, incearca sa intri in existenta lui si vei intelege. Doar exista langa el si cu el, doar asta e nevoie sa faci. Apoi incearca sa iti raspunzi la intrebarea: de ce anume am avut nevoie ca sa exist pentru o clipa? Si daca esti inca mare si tare: cine am fost eu in existenta asta de-o clipa?
Fii mic ca sa te faci mare!

vineri, 27 aprilie 2012

Esti special si specialul in viata ta!

Esti cel mai special din viata ta.
Te-ai nascut pentru tine, sa traiesti viata asta pentru tine, cu tine in ea si nu pe dinafara. Esti aici sa te lecuiesti, tamaduiesti tu pe tine, nu tu pe altii, cel mult altii prin tine. Atata vreme cat vei simti ca esti centrul universului tau si nu vei mai pierde timpul pretios convins ca esti aici pentru ei si ca au lectii de invatat de la tine, te vei concentra numai pe asta si nu vei pierde. Altfel vei pierde timp pe care nu-l vei mai recupera, apoi te vei agata permanent de trecut, de nefacutele ce simti ca trebuiau facute. Nu te mai intreba ce lectii au altii de invatat de la tine, ci ce lectii ai tu de invatat de la tine si prin tine de la cei din viata ta. Nu ai priceput, treci mai departe, nu a fost momentul, va veni altul cand vei fi pregatit. Nu vine nimic la intamplare, vine cand chemi si cand esti pregatit. Consideri ca esti plin de ghinion ca nu ti se intampla lucruri care sa te duca la iluminare… Considera ca ghinionul nu exista, exista doar noroc in viata, iar lipsa lui este scormonita de tine sub numele de ghinion. Ai picat aici miraculos, sa-ti traiesti norocul permanent, sa te bata norocul la tot pasul. Cand cineva a zis “sa te bata norocul ca bataia aceea rupta din rai…”a glumit cu un scop frumos.
Ce e nemaipomenit pentru tine in viata ta? O intamplare, familia, copilul, mama, prietenii, mobila de bucatarie, o excursie planuita pentru anul viitor…? Unde esti tu situat in si pentru toate acestea si unde esti pentru tine? Esti pe aici, sau te-ai pierdut si incerci sa te regasesti traidu-le? Am auzit de curand pe cineva spunad cu durere ca traieste pentru sotie, dar sotia nu stie ca exista, isi da viata pentru copil, dar copilul pare ca e in alta lume, trudeste zi si noapte pentru excursia de la anul, dar de fapt nu si-o doreste, ci considera ca e necesara ca si cea de anul trecut, va schimba mobila din terasa cu una in dungi verticale, doar pentru ca cele orizontale sunt demodate si planuind, realizand toate astea se intreaba unde este el in poveste… Asta este povestea vietii tale, tu ti-o creezi, nu mai vrei dungi, renunta la dungi, fa rotocoale, e simplu, sau lasa-le sa vezi daca termenul demodat va face peretii sa pice in realitate sau daca pica doar imaginar.
“Sunt frig!?” M-am speriat cand am auzit asta. “Ce este caldura?” Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand… Esti frig tot pentru tine in viata altora atunci cand… Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand pentru altii… Esti frigul din viata altora atunci cand pentru tine estei frig… Frigul asta este doar in povestea cu meteorologia, altfel in tine nu exista, tu esti doar cald pentru tine, prima caldura din viata ta pe care-o poti cuprinde, dezvolta, intensifica, cuprinde, impartasi, lasa sa incalzeasca si pe cei din viata ta. Acolo unde simti frig, natural va veni si caldura, dar va veni din tine, cu cat o cauti mai indepartat, cu atat frigul te va cuprinde mai aprig. Si cand simti frig si vezi doar frig, te vei deschide mai greu sa primesti caldura. E ca atunci cand calci descult in zapada, ai senzatia ca simti temperatura scazuta a zapezii, de fapt simti caldura ta care ridica temperatura zapezii. Ai grija de ce esti frig pentru tine si de unde te racesti asa…doar asa vei gasi calea catre caldura. Ai grija cand tot daruiesti ca desi pari un izvor fara margini, ai nevoie sa si primesti. Lasa sa vina catre tine, asa cum si tu lasi sa curga din tine. Inchide usa cand simti ca  ai de lucru tu cu tine, dar nu-i pune si lacat. Si deschide-o cu grija mai intai catre tine si apoi vei atrage si pe cei care au nevoie de caldura ta. Si “lucreaza-te” permanent, iubirea nu e oboseala si nici frig si nici ghinionul din viata ta, iubirea e vesnica, nemarginita, calda, norocul si miracolul care te-au adus in viata ta ca sa te vindeci. Iubirea te-a adus aici, iubirea te va vindeca, iubirea te va ilumina, iubirea te va indruma catre sursa, cu iubirea ai de castigat nu de luptat, e unicul drum recunoscut de suflet, cu restul nu se impaca si te duce catre cai infrigurate.
Fii stapan pe sufletul tau, dar lasa libertate spiritului, nu-l incatusa, el nu cunoaste subjugarea, e special doar liber, vesnic cautator si deschizator de cai in viata ta!
Intrebarile tale pentru tine:
*Ce vreau pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Am nevoie de ceea ce cred ca vreau? Doar pentru mine…
*In ce fel  evoluez facand asta? Pentru mine, nu in ochii celorlalti…
*Am nevoie de mine asa cum eram ieri, asa cum sunt acum, sau asa cum cred ca pot fi maine? Este doar nevoia mea…
*Ce sunt eu pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Daca nu-mi place de mine, imi plang de mila, ma duc inapoi la starea de ieri, sau caut alta pentru maine?
*Cand imi place de mine, e neaparat nevoie s-o arat celorlalti? Imi traiesc evolutia profund, intens, ceilalti vor privi cu superficialitate, caci nu o vor intelege ca si cand ar fi a lor, te vor putea privi din exterior, nu din interior, doar tu te vezi de acolo…
*Sunt generos cu mine cand sunt implinit, fericit? Lasa sa treaca durerea, dar nu uita sa multumesti ca a trecut…
*Ma afund in mine ca sa ma pierd, sau ca sa ma cunosc? Poti sa te afunzi, dar cu grija sa nu te si ratacesti… Spiritul rataceste si gaseste usor si natural cararea catre sursa, sufletul ratacit se va simti ranit, neocrotit…
*Ce parere am eu despre mine? Inainte de-a intreba pe altcineva…
*Ce vreau eu sa obtin prin ceea ce fac? Inainte de-a te interesa ce vrei tu sa obtii prin ceea ce fac eu…
*E important pentru mine ceea ce fac? Inainte de-a ma intreba daca este important pentru altcineva…
*Sunt cum ma vad  eu, sau cum ma vad ceilalti? Sunt doar cum ma vad eu, oamenii ma vad cum vor ei sa ma vada, cum vor ei sa fie, sau cum sunt ei uneori…
*Ma intereseaza durerea mea? Inainte de-a o impartasi altora si a intreba daca o simt si-a astepta sa o impartaseasca cu mine…
Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit, fara sa-l caute”  Emil Cioran

miercuri, 18 aprilie 2012

Stim sa ascultam? Stim sa ne ascultam?

Cand si cum ascultam? Cand si cum ne ascultam? In primul rand ca sa ascultam ceva e nevoie de tacere, apoi de intelegere profunda, compasiune, lipsa judecatilor, iubire pura.
Terapeuti vorbitori si terapeuti care stiu sa asculte…Sau sa zic mai degraba care simt ce inseamna ascultarea. Poti fi “terapeut la intamplare”, poti fi si terapeutul tau oricand doar ascultand. Se spune ca un om care vorbeste mult are o mare dorinta in viata se se si asculte, dar nu stie si nu gaseste solutia. Se poate asculta atunci cand povesteste fara sa fie intrerupt, fara sa existe comentarii, doar aprobari, doar acceptat asa cum este. Greu de infaptuit? Depinde ce e de auzit, mi-a raspuns cineva. Daca zic sa incerci sa te transpui in pielea cuiva cand iti marturiseste o fapta marsava, greu de iertat, greu de inteles, sau imposibil, ai zice ca-s nebuna… Poate ca in alta existent ai facut acelasi lucru, crezi ca te-a inteles si acceptat cineva, crezi ca tu te-ai iertat? Daca-ti poti simti povestitorul atat de profund incat in momentul destainuirilor sa fii unul cu el, “dezbracat” de cine esti, de meserie, de chip, de nume, de orice crezi tu ca esti in existent ta in acel moment, ce ramane? Asta e o intrebare grea, poate. Ramane acel ceva unic care te poate face sa simti compasiune, iubire pura, nemarginita, sa intelegi ca singura realitate este doar ceea ce va leaga in acel moment. Esti ceea ce esti, ce-ai fost ieri si anul trecut nu mai esti acum sau maine si ceea ce vei fi-n secunda urmatoare nu ai fost ieri, iar maine vei fi altceva.
Daca-i oferi omului tau sansa sa vorbeasca,  asa ii vei oferi sansa sa se asculte, adica sa se si auda si inteleaga si poate incepe vindecarea dupa care tanjea. O sa simti ca ai oferit ceva, facand nimic , dar in realitate faci mult. Devii responsabilul tacut al celor pe care-i ai de ascultat… Iar ceea ce primesti este satisfactia  ca ai oferit cumva acel ceva de care uneori e suficient sa stii doar tu.
Cum asculti? Adesea oamenii care simt nevoia sa vorbeasca pentru vindecare, nu se vor destainui in fata celor care-i privesc de undeva dintr-un cadru superior ci  a celora care ii vor privi si simti ca pe niste copii nevinovati, care doar au facut o mica greseala ce se poate repara usor, de aceea se indreapta catre un preot sau catre un prieten de incredere, despre care stiu ca nu-I  va judeca, ci doar asculta, poate cel mult va primi ceva povete si un umar. Asculta ca o mama care simte durere daca isi cearta copilul si asa vei intelege si vei simti durerea celui diin fata ta!
Va veni si tacerea dupa destainuire si va veni insotita de liniste adanca si abia acolo in liniste va intelege ce-a spus, unde s-a dus ce-a spus, de ce  s-a dus, ce va veni dupa. Cine e cel care tace acum de fapt? Va fi greu de recunoscut. Am auzit de multe ori “parca nu’s eu acum, nu ma recunosc”. Priviri ratacite, cautatoare, respiratii “incurcate”… Abia acum esti tu, asa esti tu in realitate, in singura realitate e tacere, calm si stare de bine profunda, nu mai exista numele, meseria, egoul… suntem unul. Acum il poti simti unul cu tine, aveti acelasi chip, aceeasi vesnica lumina, cu orice cruci de carat in spate in existenta asta, sunteti in esenta la fel. Abia acum il poti privi ca pe egalul tau, privindu-l de jos de la suferinta lui ci nu de sus cu superioritate, nu ai sa intelegi nimic considerandu-te plutind pe-un norisor deasupra problemelor lui.
Atunci cand asculti, unii oameni vor astepta vindecarea, ca dupa o doftorie scumpa de la farmacie… Lecuirea asta sufleteasca nu vine in acelasi fel, abia dupa gasirea bubei va veni si perioada de vindecare, care poate fi o curatare la un anumit nivel, care poate fi o constientizare dar cu negare in acelasi timp, suntem la fel, dar avem cruci si lectii diferite si ni le caram singuri. Poti sa le simti si sa le intelegi, poti sa imparti momentul cu oricine, durerea, dar crucea lui nu e a ta. Trece-le prin tine, dar nu le lua cu tine!
Ce-i de facut la intrebari “ce parere ai de ce mi s-a intamplat?” ce parere ai despre ce am facut?” “ce crezi ca ar trebui/fi bine sa fac?” “ce crezi despre mine acum?”…  Conteaza ascultarea, dar conteaza si o parere, fara comentarii dure, fara judecati, fara pareri de rau si jalete, fara sa incerci sa te pui in locul lui cand a trecut prin suferinta, ci doar sa-I simti suferinta de acum. Nu iti imagina ce-a facut, ce-a simtit cand a infaptuit, caci vei cadea intr-o cursa pe care ti-o pregatesti singur. Poti repeta cu cuvinte mai blande faptele, povestile, va fi ca si cand se va reasculta printr-o alta voce, dar una mai blanda, fara palme ci cu iertare deplina. Nu se vindeca nimeni ca iertam noi sau altii, se va vindeca doar daca se va ierta singur, dar nu vine iertarea decat dupa constientizare raului facut chiar propriei persoane, apoi a altora. Nu trece nimic daca te iarta preotul, sau psihologul, sau mama, sau prietenul, sau terapeutul, sau toata planeta, te lecuiesti tu de tine cand te-ai iertat tu pe tine.
Facem un exercitiu de imaginatie. Sa zicem ca avem in fata un om care a comis o fapta grava, e de alta religie, alta nationalitate, alt rang social, alta mentalitate, alte conceptii despre orice. Nu esti de accord deloc cu el ca intreg, iti povesteste facutele lui cele mai grave, cum poti sa te pui in pielea lui si sa-l simti? Pai daca sunteti atat de diferiti, poate ca si el va avea aceeasi atitudine, dar totusi se nimereste sa fie cel ce-si deschide sufletul si-si spune durerile cele mai profunde. In acel moment ceea ce-a comis nu mai e o nelegiurire, e doar o durere, care nu e imbracata de haine, de religie, de nationalitate, de mentalitate, este ceea ce esti si tu daca ai fi fara toate astea, gol, dar pretios. Asa vei simti ce-are de transmis si ce simte,  dezgolit de principii, ura, prejudecati, ego…  Tu esti el si el  e tu.
Mai facem un exercitiu. Fa o baie cu multa apa, arome, rasfat total si incearca sa-ti imaginezi ca exista oameni care nu au o gura de apa de baut… Apoi intr-o alta zi curate-ti corpul folosind doar un prosop umed si imagineaza-ti o cada inspumata si simte-te  tu pe tine profund de fiecare data si incearca sa intelegi si sa interpretezi ceea ce simti. Fa o plimbare cu taxi intr-o zi torida si aglomerata si priveste oamenii inghesuiti  si chinuiti dintr-un autobuz, apoi urca intr-un autobuz si priveste-i pe cei din masini de lux, caci vor aparea, ti se va parea ca apar ca sa-ti pice tie greu la stomac… vezi ce simti tu despre tine in aceste situatii, vezi cine esti si cu cine esti in acele momente, vezi daca cumva iti vine sa urli, cine te asculta, cel in suferinta, sau cel ce e bine, sau doar tu, sau nici macar tu, vezi  ce chipuri au daca-i dezgolesti. Oare n-au toti aceleasi infatisari!?
Sa asculti doar ce ti se spune, sa nu interoghezi, cand ai senzatia ca nu ti se spune tot, gandeste-te ca in mintea lui isi spune continuu si aude si sufletul si daca ascunde ceva, isi ascunde pentru el  si e o lipsa de incredere fata de el, se sperie de ce are de spus, apare teama ca poate nu va fi inteles, ca poate va fi judecat, greseala ii pare atat de mare ca prefera sa o tina ascunsa si va macina o vreme, dar o va scoate cand durerea va deveni de nesuportat. Durerea sufleteasca e mai apriga decat cele fizice, scarma altfel, in mai multe dimensiuni si bate pe la mai multe usi, stim noi cu totii cum si pe unde.
Acum il poti iubi pe cel ce il asculti, poti spune fara cuvinte cuiva “te iubesc”, poate ca nu va intelege niciodata, dar va ajunge acolo unde ai trimis, daca ai trimis curat si fara piedici este mai important decat orice intelegere lumeasca care cere cuvinte. Cel din fata ta va simti cand asculti si cand ii simti durerea, doar daca asta faci, doar daca esti acolo cu el, altfel e doar o poveste fara inceput dar cu sfarsit, iar realitatea noastra numita schimbare, nu va fi o realitate in acel moment.
Oamenii nu se mai accepta ei pe ei cu problemele adunate si  atunci cauta acceptarea in alti oameni, compasiune, intelegere, atunci incepe comunicarea la alt nivel, atunci ne cunoastem, atunci ne intelegem, atunci de unim, atunci suntem pe calea catre identificarea sursei noastre. Oamenii fac tot felul de lucruri ca sa atraga atentia, simt ca nu sunt iubiti, ca nu sunt importanti si ca vor fi iubiti doar daca devin “importanti”, daca isi formeaza carapacea. Ce e dincolo de carapace oare? Afla doar cand incepe sa-i sugrume exact ceea ce si-au creeat pentru confort si stare de bine. Cine-i  iubeste pe oameni asa goi? Cine te iubeste maine daca nu mai esti rege si esti cersetor? Te poti iubi macar tu? Daca da, atunci ai inteles, daca nu, atunci vei lupta sa urci din nou pe tron… Este important cat traiesti, sau viata pe care-o traiesti?
Ar fi minunat sa nu pierdem timpul caci nu-l mai putem recupera, ar fi minunat sa putem visa continuu, caci asa ne vom cladi alte existente si vom incuraja viata, dar sa nu uitam ca realitatea este doar ceea ce traim in secunda asta si sa n-o pierdem  ci s-o pretuim ca si cand ar fi unica. Ceea ce putem infaptui pentru noi ca oameni simpli, putem infaptui si ca regi. Dar ceea ce credem ca nu putem infaptui pentru noi, nu vom putea nici in pielea omului simplu trecator pe strada, nici a celui asezat pe tron. Sufletul sade pe un tron nevazut si nestiut, dar real, mai real si mai pretios decat cel pamantesc si nu are nevoie de lauri si incoronari ca sa fie recunoscut, simtit, acceptat, iertat, pretuit…
De-ale unui terapeut s-a nascut ca sa ma ascult eu pe mine cand mai am ceva de zis si ma vaiet cchipurile ca nu am timp sa-mi zic. Acum m-am trezit ca am omis total sa-mi zic ce aveam de zis si nu m-am gasit eu pe mine ca sa mi le zic. Unde eram oare? Si am luat o pauza ca sa ma ascult pe mine, din pacate inseamna cumva “uitarea” celorlalti. Imi pare rau pentru cei ce nu au inteles, daca ma voi simti maine cum am planuit in momentele astea, voi reveni rapid.

marți, 20 martie 2012

Cine ne seaca de energie?
Imi fura energia, sau doar ia ceva din mine, sau doar trece prin mine fara sa ma „atinga“? Cati terapeuti am auzit si nu numai…Ce-o mai fi si cu energia asta, cine si cum ne-o acceseaza asa fara sa ne intrebe? Poate ca doar atragem acei oameni care au nevoie…Poate ca am comis ceva si acum ne curatam intr-un fel, mai scoatem din balast, poate ca e cazul sa invatam sa oferim, poate, poate, poate…
Si serios acum, chiar ne fura unii oameni energia? Dar ce e energia asta de-o poate lua asa oricine de pe strada doar cu o privire? Daca e asa pretioasa n-ar fi minunat s-o impartim si cu cei care considera ca nu au suficienta sau considera ca nu exista? Un lucru e clar, cine asteapta sa priceapa din ceva vorbe ce este si cum o dam si pe la ce coada ne asezam sa o luam si de unde si in ce cantitati si cata ni se cuvine, nu va afla asa sau aici. Aici doar ceva comentarii ca sa ne punem intrebari si mai multe si mai profunde, care sa duca la calatorii in lumea fiecaruia dintre noi.

Ceva vreme am tot colindat si am cunoscut terapeuti minunati, cu povesti tare faine, iar nebunia asta cu energia care e sau nu e, e ca o abracadabra scapata de sub control. Usor mai e sa cadem in extreme, e mai usor decat sa ne mentinem echilibrul, e si mai fascinant pentru curiosi, e si mai infloritor la cv…

Treaba asta cu vampirismul energetic e reala, atata vreme cat o cautam, cat ne e teama de cei ce-o acceseaza, e clar ca ii atragem si atata vreme cat o meritam, caci atragem ceva conform unor fapte, nu apare asa ca un cadou neplacut si neanuntat. Poate fi reala si varianta ca extremele se atrag; crezi ca esti plin de energie Divina si nimic si nimeni nu te poate atinge si/sau ataca, atunci tocmai inversul vei atrage, un om care nu are si nu crede si se va hrani din plin, fara sa stie macar ce face. Daca stii sa-i oferi prin tine si nu din tine, ramai nevatamat si poate si mai castigat, daca il respingi total, inchizi o poarta nu catre el ci catre tine si blochezi fluxul care te hranea si pe tine. Eu zic sa-i lasam pe toti cei ce au nevoie sa se hraneasca, nu seaca nicicand izvorul Divin, ba dimpotriva se umple si mai aprig.
O colega tare traga mie e speriata de ceea ce simte de ceva vreme din partea unei doamne pe care-o are in maini la terapii. E minunat ca are oameni care vin insetati si mai minunat e ca asa a aflat ca are de unde sa ofere. Sunt multi oameni rataciti printre noi draga D si daca le intoarcem spatele devenim ca ei, cararile astea-s minunate, daca ne impiedicam bine ar fi sa ne si ridicam, asa mai sifonati, doar sa nu inchidem ochii sau sa intoarcem spatele. Eu stiu ca intelegi ce zic.

Si eu am trecut prin asta si mi se mai intampla uneori. Culmea e ca o simt de la cei care par foarte puternici la prima vedere, nimic nu-i atinge, acei oameni calculati si cu zeci si sute de reguli, isi tot cladesc si apoi regulile le planifica viata si ei considera ca sunt foarte echilibrati, extrem de normali. Dar ce inseamna normalitatea? Si apare un nea´ terapeutu` sa aprinda si el o lumanare si sa ofere o privire si-o mangaiere si se spulbera tot universul cu toate regulile lui. Poate ca isi va lua portia cosmica, poate ca o va fura, poate ca terapeutul ii da voie s-o acceseze oricum, poate ca era asteptat deja de mult, poate ca va recunoaste macar in sinea lui cand va fi doar el cu el ca in sacul de reguli a uitat sa o puna si pe asta cu simte, cerceteaza, cere, ofera…si devine hot de ocazie. Ia de unde poate, e cel care se plimba pe la mai multi, daca urmeaza o schimbare e de bine, important este sa invete sa se ajute singur, daca nu accepta o mana.
Oricat ne-ar fura  si oricat ne-am fura unii pe altii energetic, cred ca daca ramanem conectati permanent la Sursa, nu e vreun pericol sa ramanem cu bateriile descarcate si fiecare are metoda proprie de comunicare.

Zic ca atata vreme cat ne tot simtim secatuiti si furati energetic, e de bine pentru ca asta inseamna ca se trezesc tot mai multi oameni, tot mai multi inteleg sau incearca sa inteleaga ce tot cautam p-aci. Pana pricepem cum stau treburile, ar fi minunat sa ne lasam incarcati, curatati, conectati si reconectati…

vineri, 13 ianuarie 2012

De-ale mele...


Tot din astea…

  • Oamenii care-si pun intrebari despre viata, dar nu despre viata lor, stau pe loc, doar pierd timpul. Dar ei cred ca fac lucruri importante.
  • Unii oameni tac, cand au prea multe de spus…
  • O filozofie este o filozofie cand din ea se naste o alta filozofie. Pentru unii oameni este ceva ce au inteles si mai vor, pentru altii este ceva enervant si nu mai vor sa auda. Intelegem o filozofie cand am inteles  ce-a simtit filozoful cand a scris-o si nu cand am inteles filozofia. Filozoful este un neinteles si pentru el, isi cauta cunoasterea interioara continuu.
  • Raul este doar un cuvant care defineste situatiile in care lipseste binele.
  • Ura este doar un cuvant care defineste o stare  in care lipseste iubirea, sau acea stare in care am putea usor sa spunem ca nu simtim nimic.
  • Rautatea este doar un cuvant care defineste o stare din care lipseste bunatatea.
  • Crezi in Dumnezeu desi nu stii cu siguranta nimic de existenta Lui… Crezi pentru ca simti! Atunci crezi in tot ceea ce simti! Dumnezeu exista pentru ca noi credem in El.
  • Frica de Dumnezeu apare atunci cand nu crezi in El si cand nu crezi in tine.
  • Cand incepi sa traiesti viata altora, sa te agati de ea, de povestile lor, e un semn ca ai uitat de a ta si ai uitat sa construiesti ceva in existenta ta.
  • Cand iti pui intrebari despre tine, doar tie in liniste, ai inceput o conversatie cu Dumnezeu.
  • Cand intrebi « De ce Doamne ? », te intrebi de fapt pe tine. Nu astepta sa vina sa-ti sopteasca raspunsul la ureche, il vei gasi mai simplu de-atat.
  • Ce este invidia: ceva ce-mi place la tine si-mi spun ca nu-mi doresc, cred ca nu pot sa am, dar cer in adancul meu sa am.
  • Ce este necazul: ceea ce te aduce intr-o stare de om necajit ca sa te intrebi de ce ai necazuri si sa vindeci necajirea…
  • Daca deschizi o fereastra, da si perdeaua intr-o parte ca sa vina lumina. 
  • Cand ai constientizat ca ai o rana in suflet, nu o « opera » inainte sa-i faci anamneza, intreaba si « vecinii si stramosii ».
  • Cand ai spus « plec », mergi inainte. Nu ramane pe loc si nici nu porni inapoi.
  • Trei Divinitati care te-au iubit neconditionat inainte sa apari pe lumea asta: Dumnezeu, tu insuti/insati, mama ta.
  • Nu ma pot curata in interior, decat daca nu-mi provoaca greata ceea ce voi gasi acolo.
  • Cand simti ca nu ai nimic de dat in schimb pentru ceea ce ai primit, aceea a venit de la Dumnezeu.
  • Cand inchizi ochii si-i simti privirea celui din fata ta in privirea ta, atunci ai inteles ce inseamna  Uniunea.
  • Cand te iubesti tu pe tine, vei simti ca ai nevoie de iubire. Cand te iubesti doar pe tine, e semn ca esti egoist.
  • Ne dorim ceva din trecut, nu ca ne e dor neaparat, ci si pentru ca nu ne multumeste prezentul.
  • Daca ai luat otrava si esti inca in viata, unul dintre motive este ca in adancul tau iti doresti sa traiesti, iar altul este ca meriti sa traiesti.
  • Cand spui ca furi ca sa traiesti, gandeste-te la un singur lucru: nu traiesti ca sa furi si o sa traiesti oricum si daca nu furi.
  • Nu astepta ca atunci cand faci ceva pentru tine, ceilalti sa accepte fapta ta. Asteapta-te sa o accepti macar tu.
  • Cand spui ca faci ceva fara motiv, analizeaza daca ai facut-o imediat si ce-ai cules pentru tine dupa. Daca au cules doar altii si tu dezamagiri, lectia nu sta in satisfactia ca ai facut ceva pentru ei, ci in dezamagirea ta.
  • Daca spui continuu ca tu nu esti doar asa, ca ai multe fete si te poti schimba oricand in alta, dar de fapt ramai la fel, inseamna ca o spui doar pentru altii si nu ti-o spui si tie, tu nu te auzi.
  • Cand te straduiesti cu toata forta ta sa ajuti pe altii, adesea e un strigat disperat de ajutor pentru tine.
  • Cand nu-ti place ce-ti spun, ia-ma in seama, dar nu pune la suflet, ca ai deja acel ceva acolo, ceea ce simti este doar un semn ca a iesit la suprafata.
  • Uneori cand plantezi trandafiri, poti culege doar ghimpi. Daca te feresti sa nu te intepe, nu vei intelege ce ai de cules si nici macar ce ai crezut ca ai plantat.
  • Daca te joci cu Dumnezeu, se va juca si el cu tine, dar la modul cel mai serios.
  • Daca Dumnezeu a despartit intunericul de lumina ca ca avem noi zi si noapte, nu tine ochii inchisi si in lumina si in bezna, ca nu o sa intelegi diferenta.
  • Daca spun « Nu imi plac oamenii » spun ca nu imi place de mine. Daca spun « Nu imi mai plac oamenii » e drumul catre raspunsul la « De ce nu imi place de mine » .
  •  Cand plangi si crezi ca stii motivul, nu mai cauta altul. Cand plangi fara motiv, nu mai e nevoie sa-l cauti.
  • Ce e o lacrima : un inceput din viata, un sfarsit din viata, unii pasi prin viata. Ce poate fi o lacrima : viata de la un cap la altul.
  • Daca nu-ti place ce vezi in oglinda, nu te stradui in zadar s-o lustruiesti doar pe ea.
  • Daca nu-ti gasesti rostul in viata, nu inventa unul care-ti convine, sau care crezi ca ti se potriveste.
  • Cand te tai spargand o nuca, nu-i semn ca trebuie sa iei alta, ci ca poti ajunge la miez si pe alte cai.
  • Cand te-ai impiediat de un bolovan mare, vaieta-te la altii mai mici,dar nu-i aduna in calea ta.
  • Cand te-a durut ca te-ai impiedicat, nu da din picioare ca doar vei lovi in alti bolovani, nu-i arunca mai departe, dar nici nu trece peste ei, nu-i planta ca-i vei intalni mai tarziu in acelasi fel.
  • Povestea mea poate fi si a ta. Povestea ta poate fi si a mea. Povestea lui poate fi si a  noastra. Povestea in care suntem acum, este povestea tuturor.
  • Gandeste-te la ceva…Astepti de la o floare sa rasara, astepti de la o floare sa creasca, astepti de la o floare sa infloreasca, astepti de la o floare sa se usuce si sa dispara. Ce astepti de la tine, in timp ce ai toate aceste asteptari ?
  • Cand erai mic, vroiai sa te faci mare si chiar te-ai facut. Cand te-ai facut mare, visezi din nou sa devii copil si chiar poti fi. Cand vei fi batran, vei spune ca ti s-au implinit visele…
  • Cand nu-ti place o mancare, nu-i musai s-o arunci si s-o inlocuiesti cu alta, ci doar sa vezi ce nu-ti place din ce ai in farfurie.
  • Daca oamenilor care se iubesc le da o siguranta casatoria si apoi divorteaza, au de inteles: ce e casatoria, ce e siguranta, sau doar ce e iubirea ? Ei spuneau inainte : casatoria e siguranta, siguranta e casatorie, casatoria e iubire, iubirea e siguranta…
  • Cand iti faci cruce la crucea din fata ta si spui « Doamne ajuta ! », incearca sa-ti faci cruce la crucea din tine.
  • Cel ce nu vede, isi doreste sa vada, cel ce nu aude, isi doreste sa auda, cel ce nu miroase, isi doreste sa miroasa, cel ce nu are gust, isi doreste sa aiba gust. Cel ce le are pe toate, isi doreste sa le si simta.
  • Cand o floare din casa se usuca ca i-ai ascuns lumina, nu muta alta in locul ei, ci mut-o pe ea la lumina.
  • Cand privesti o lumanare, incearca sa-i vezi doar lumina si incearca sa intelegi cum a ajuns sa lumineze.
  • Daca nu stii cum sa scapi de nervi, nu lasa nervii sa scape de tine.
  • Daca nu stii cum sa scapi de alcool, nu lasa alcoolul sa scape de tine.
  • Cand iti speli hainele, sa nu iti imaginezi ca vei fi si tu curat.
  • Cand ti-e teama de singuratate, ti-e teama de tine.
  • Sufletul e mare, dar nu se umple niciodata, e un recipient cu o gura mare si un volum fara masura. Poti sa versi chiar orice in suflet, dar cu greu mai poti scoate de acolo.
  • Cu totii avem acea cutiuta in noi cu « Comise si nespuse », dar nu toti o avem pe « Comise si spuse macar mie ».
Cineva a spus : « Dumnezeu este aproape la fel de perfect si minunat precum omul… »

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Agresivitatea...


Imi lipseste agresivitatea, sau doar ii maschez lipsa?
In ultima vreme m-am tot intrebat. Eu sunt unul dintre cei ce tipa’n gura mare si se mandresc ca le lipseste aceasta bucata din constructie. Tot eu care zic ca toti avem din toate cate putin in noi, mi-e greu sa accept ca unele din astea sunt in mine. Eee, sunt si eu om, gasesc scuze imediat eu pentru mine. Am incercat sa-mi amintesc in ce hal m-am manifestat eu in interior atunci cand eram plina de niste de toate adunate, asa de la mine, de la altii si de cate ori am rabufnit cu adevarat. Unde s-or fi dus toate gandurile alea daca nu le-am eliminat… ? Se spune ca oamenii pasnici si « cuminti » cand dau pe rascoale, e bine de stiut sa nu le stea nimeni in cale. Nu sunt ingerasul din povesti, dar nici in versiunea cealalta nu ma vad. Nu pot sa spun ca urasc pe cineva, pot sa spun doar ca urasc situatii, nu pot sa judec oamenii cand ma paleste vreo suferinta care-mi pare mie ca n-o meritam si nu vad ce lectie am de invatat de acolo si nu pot sa zic « Din cauza ta trec prin asta acum !» As vrea sa scap de-o masca care se numeste diplomatie si de inca una care se numeste politete si sa le arunc asa mai inverzite.

Acum 10 ani mi se parea ca m-am trezit dintr-o mocirla si ca mi-am gasit calea si ca-s mare si tare, dar acum 5 ani am crezut acelasi lucru si acum 2 ani am crezut-o si mai cu tarie si intr-o zi m-a izbit « ceva » si n-am mai zis nimic, cred ca fiecare « ceva » de zi cu zi si fiecare « cineva » ne mai trezeste cate-un pic.

Am vorbit urat si-am tipat vreo 2 ore la un prieten drag ca sa-l fac sa priceapa ceva in care eu credeam si dupa ce am trecut de faza cu agresivitatea care m-a cam speriat si m-a facut sa-mi pun intrebari despre mine, m-am calmat. Cateva luni in care eu am primit tipete si vorbe urate si doar am ascultat, am acceptat, am argumentat politicos, am fiert acolo mocnit, acum s-au rasculat si-am primit-o asa adevarat “Auzi, da de ce n-ai spus asa de la inceput ? » Unii dintre noi avem nevoie de alt ton decat unul normal ca sa intelegem cum stau treburile. Daca mie imi pare normala si placuta o voce blanda, nu-i musai sa o considere oricine asa. Daca eu cred ca unui agresiv nu-i bine sa-i raspunzi cu agresivitate ca nu va intelege ce vrei sa spui, iata ca nu functioneaza intocmai de fiecare data.  Ca o fi sau nu bine, ca o fi sau nu normal, mie nu mi-a placut de mine azi si accept cu greu ca ceea ce nu-mi place la altcineva e in mine, poate ca mai am mult pana sa ma trezesc. Dar ma fac eu mare intr-o zi in viata asta, sau in altele.

Omul meu avea nevoie de urletele mele ca sa se trezeasca ? Am simtit ca in doua ore am spus tot ce am spus oricum in cateva luni. Oare eu m-am trezit ca mi-a aratat cateva luni acea fata care exista si in mine si refuz eu s-o accept si acum mi-a aratat si aripioarele?

Dar pana atunci, sunt ceea ce sunt azi, omul ala ratacind pe-o carare, care se mai agata de-un alt om care mai de care mai inaltat si mai luminat sau mai ingenunchiat, incerc s-o las in urma pe Daniela agresiva de mai devreme gandind ca trecutul e consumat, sa nu imi pun intrebari daca asa voi fi si maine, ca habar n-am care e Daniela de maine.

Imi pare ca ne ascundem voit noi de noi in noi, ci nu chinuiti si nevoiti de nu stiu ce situatii, imprejurari. Cine ne pune !? Cand eram mica scriam versuri si apoi le aruncam sa nu cumva sa le citeasca cineva, imi era rusine cu mine sensibila, mi se parea ca-s slaba. Cand m-am facut mare(asa credeam eu pe atunci), m-am pus pe scris povesti pentru oamenii mai mici, un soi de povesti imaginare cu personaje de basm, ce le-as fi recomandat eu copiilor cu o minte isteata care-ar fi reusit sa desluseasca maxime, proverbe. Un om din viata mea a crezut tare in aceste povesti si acelasi om intr-o alta stare a lui a detestat aceste povesti si atunci am incetat sa mai cred ca pot fi de folos cuiva si am renuntat la ele. Aveam nevoie de cineva sa creada in mine, ca sa cred si eu in mine ? Avem nevoie de cineva care sa ne spuna cum sau cine suntem ca sa descoperim asta ? Ne trezim oare dupa ? Ne trezim asa cum asteptam ? Ne trezim doar dupa lectia respectiva, dar ne asteapta la colt altele. Oricat de multa lumina am zarit eu in calea mea acum 10 ani, acum 5 ani, acum 2 ani, acum o zi, sau chiar in momentul asta, mai am cale lunga cu bolovani destui…

Apoi m-am pus pe scris povesti pentru altii, multe nu gluma si m-am facut un soi de « scriitoare fara diplome ». Iar intr-o zi la inceput de vacanta m-am trezit ca vreau sa scriu ceva si pentru mine, nu stiu de ce, asa pur si simplu si m-am apucat dimineata si m-am oprit in dimineata urmatoare si apoi le-am tot asternut pe aici si daca va fi de folos cuiva e minunat, daca nu…nimic de zis. Mai arunc asa cate-un ochi sa « ma recitesc » si ma intreb daca ma voi opri la sfarsit de vacanta…dar eu stiu ce fac acum, nu ce fac la sfarsit de vacanta.


vineri, 6 ianuarie 2012

Apa...


Sfanta apa sfintita…

Mi-am amintit azi zilele de Boboteaza cand mergeam la biserica sa iau apa sfanta, asa-i ziceam eu. 
Avem nevoie ca cineva sa ne sfinteasca apa ca sa ne incredem in ea ca-i sfanta !? Eu cred din toate, cred si ca e sfanta, cred si ca o poate sfinti cineva, sau ceva, o cruce, un gand, o multime de ganduri, o slujba…

Aveam o prietena draga care nu credea niciodata si povestea ei despre apa era aceeasi de fiecare data, in fiecare an neschimbata si ea si povestea. Imi spunea mie si tuturor ca preotul ia el asa niste apa de la chiuveta si baga busuiocul si-o cruce in ea ca sa ne faca pe noi sa credem ca e sfintita si ca ne spala de pacate si ca alunga relele din casa. Apoi ca apa din fantana din curtea bisericii si daca o fi ea sfintita, lumea tot luand de acolo, fantana seaca si izvoraste alta apa care nu mai e la fel de sfintita si tot asa.
Eu o stiam pe-a mea de la batranii din familie ca apa sfintita nu se strica niciodata, asta suna ca un miracol pentru mintea mea de copil si urmaream apa din sticla zile in sir si mi se parea ca e minunata in comparatie cu alta apa. Si dimineata ma uitam prin sticla care statea la geam, sa vad razele soarelui si mi se parea ca ma vad mai frumoasa decat in oglinda. Apoi imi faceam cruce si beam cu emotie gandindu-ma ca ma apara si ma curata de rele apa sfintita, asa ma invata bunica mea sa cred. In schimb prietena mea imi spunea ca apa ei se strica dupa vreo saptamana. Nu am vazut-o niciodata ca sa pot explica ce inseamna o apa sfintita stricata. Acum as spune ca apa ei se strica cu un gand, cu vorbele ce le spunea neincrezatoare in drum catre biserica si apoi cu alte vorbe cu apa in mana si cu toata neincrederea adunata pentru tot ce insemna ritualul sfintirii apei. Poate ca ea se oglindea in apa sfintita si tocmai ca era sfintita avea puterea de-ai arata ceea ce este.
Apoi aveam sa intalnesc din ce in ce mai multi oameni ca ea.

Imi amintesc cum se strangeau gainile, ratele si toata pasarimea din curtile oamenilor, cand ma apropiam cu galetusa si busuiocul sa le spal. Si mi se parea mie ca parca atunci cand le arunc boabe nu sar asa pe la picioarele mele…
Am intrebat intr-o zi o doamna de ce mai ia apa, daca ea crede ca nu este sfintita si mi-a raspuns « Eee, ma gandesc si eu ca poate totusi n-o fi chiar asa cum zice toata lumea… »
Pai daca o parte din toata lumea zice ca nu e, dar o mica parte din lumea care-a mai ramas cu credinta crede ca poate exista un motiv acolo pe undeva sa creada ca e, e cam complicata situatia si eu prefer sa nu comentez mai mult ca o sa cred despre mine ca arunc judecati.

In credinta nu exista nici « poate » si nici « dar », exista doar CRED!
Eu cred ca apa este si sfanta si poate primi si sfintire si poate primi tot ce-i dam noi, poate ca e singurul organism viu care nu comenteaza si nu se apara, doar primeste si apoi ne raspunde exact ca o oglinda.

joi, 5 ianuarie 2012

Mesaje subtile


Mon Evian…

Imi place sa mi-o spun mie asa pentru ca simt ca a fost locul meu, m-am dus pentru ceva si am dat peste…mine. O lume minunata, un loc minunat, intr-un timp scurt mi-au trecut cateva sute de oameni prin maini, pentru fiecare suflet am o poveste, in fiecare m-am oglindit si fiecare mi-a transmis un mesaj. Eu simt ca exista un loc sacru al adunarii amintirilor, un «jurnal de bord pretios» care-mi spune mie ca in momentul ce s-a inscris acolo ca suflet trecator, el va mai trece sa faca si alte insemnari in viata asta sau in alte existente. Oameni frumosi…cu cine sa incep oare ?

 Sunt anuntata ca cineva a adus un grup de cativa zeci de oameni cu diverse dizabilitati la SPA si cum sunt singurul terapeut cu putina experienta medicala si ceilalti terapeuti sunt speriati rau de situatie, o sa le ofer eu singurica cate-o terapie scurta, asa rand pe rand, cineva deja facuse un aranjament destept pentru doar doua zile cu toti.  Si mi se spune ca e prima lor experienta de acest fel. Nu mi-am imaginat ce fel de dizabilitati si pana sa-i vad, mi-am propus foarte relaxata ca urmeaza sa ofer unor oameni cate-un mic rasfat.
Imi pregatesc camera pentru terapii, aveam de oferit cate-un scurt masaj tibetan facial, o tehnica straveche de calatorit subtil, adanc prin locurile cele minunate.

Ceea ce a urmat mi-a parut o vesnicie din care n-as mai fi vrut sa ies, am avut multe trairi minunate cu oamenii carora le-am oferit terapii, dar acesti oameni nu numai ca au trait la maxim ceea ce le-am daruit, dar mi-au transmis atat de natural starile lor ca am simtit ca fac parte din ei. Suflete fericite in trupuri chinuite…Cine intelege asta nu ma judeca, cine n-o intelege ma va judeca aspru si condamna. Toti acesti oameni erau niste copii(am zis eu undeva ceva despre «copil pervers») fericiti cu ceea ce aveau, cu ceea ce erau, doar noi cei din jur ii percepeam altfel, doar familiile jeleau continuu. As fi zis ca n-au incotro ca nu au termen de comparatie cu alte stari, ca asa au fost dintotdeauna, sau ca unii auzisem ca si-au pierdut memoria de mult, altii ca au nu stiu ce afectiune cumplita care le-a luat mintile si asa mai departe. Dar n-am zis nimic in acele momente, doar am oferit si am primit, am simtit ca am oferit atat de putin si ca am primit tot ce aveau ei, mi-au dat tot ce aveau ei mai pretios.

A fost cu lacrimi, cu suspine, cu priviri de copii fericiti dar in acelasi timp speriati de ceea ce li se intampla, cu imbratisari mari si calde, am simtit ca am trait in viata fiecaruia pentru o clipa.

Din amintire…

  • - De ce-mi faci tu asta? – Ca sa te relaxezi. – Ce este relaxarea, cum adica? – Te simti bine cand fac eu asta ? Da! – Atunci asta este relaxarea ta…Si a doua zi imi spune ingrijitoarea ca s-a oprit din nu stiu ce tremurat si ca i-a disparut un tic de ani de zile si ca ea isi maseaza puncte de relaxare(asa spune tuturor). Si zice continuu «Eu doar ma relaxez, lasati-ma si pe mine sa ma relaxez».

  • - Pot sa inchid ochii? – Sigur! – Vrei sa stii de ce am inchis ochii? – Daca vrei sa imi spui secretul tau, mi-ar face placere sa stiu. – Am vrut sa vad ce imi faci. In acea clipa mi-am dorit sa am in maini oameni carora sa le spun eu «Inchide ochii si spune-mi ce simti, doar asa o sa vezi ce iti fac».

  • - De ce sunt lumanari in camera? – Sufletul tau are nevoie de lumina ca sa se simta fericit si minunat, asa cum e el. – Eu am crezut ca mama mea aprindea multe lumanari in casa ca sa poata sa planga si sa fie nefericita. – Unde este mama ta acum ? – Este acasa la noi cu lumanarile ei. Eu credeam si ca tata e nefericit si suparat. Eu cred acum ca tata e fericit. Cineva mi-a spus apoi ca aceasta doamna facuse un soc la moartea tatalui, cand era o copila si nimeni nu si-a dat seama decat dupa ani, iar in acest timp isi urmarea mama care facea adevarate ritualuri prin casa zilnic cu multe lumanari.

  • - De ce ai mainile calde? – Asa le-am incalzit eu pentru tine ca sa nu iti fie frig.  - Ai incalzit mainile special pentru mine? Uite…(intinde o mana peste umar si-mi atinge bland obrazul). Eu le aveam calde fara sa le incalzesc, pentru tine. Si incepe si rade ca un copil. – Multumesc! Cineva e cald oricand pentru mine J

  • - Ce e castronul ala, gatesti in camera asta? – Se numeste bol tibetan si pot sa cant cu el pentru suflet. – Dar daca sufletul canta, tu de ce te chinui cu castronul? – Ce canta sufletul ca eu nu stiu, nu am auzit? – Canta ce-i zic eu sa cante, canta si acum, taci sa-l auzi.

  • - Vrei sa dai drumul la apa sa curga? - Da, imi spui te rog si de ce? – Nu imi place muzica asta ce o aud peste tot.- Bine, dar sa stii ca eu pot sa opresc si muzica, daca te deranjeaza. – Nu, nu, nu ca tu stai aici. Cineva se gandeste oricand cand nu ma astept si la mine J

  • - Miroase urat, nu mai vreau! – Ce miroase urat? – Ce ai pus pe fata mea. – Stii ce am pus? – Ceva urat! – Este viata dintr-o floare care se numeste lavanda! – Stiu, stiu, lavanda este o floare frumoasa. – Miroase a lavanda. – Ce frumos miroase lavanda…Si tot repeta mai tarziu- Ce frumos miros eu a lavanda…

  • - De ce iti tremura mainile? – Pentru ca tie iti tremura ochii. (Clipea intr-un ritm ametitor care-mi trasmitea un tremur de necontrolat in miscari.) – Iti tremura si inima? – Nu as sti sa iti spun, dar parca simt ceva…Dar de ce ma intrebi? – Mie imi tremura ochii ca imi tremura inima.

  • - Intinde mainile si inchide ochii! Am facut-o fara sa ma gandesc la nimic si intr-o secunda mi-a venit in minte o imagine cu mine copil cand cineva imi tot spunea arunca-te pe spate ca eu te prind, sunt aici si ma temeam mereu si ezitam. – Tine asta! Am simtit mainile calde asa in caus in mainile mele ca si cand ar fi pus ceva pretios acolo, ca un secret si apoi mi le-a impreunat rapid. – Gata, poti sa deschizi ochii. – Multumesc! Am deschis ochii si parca m-am trezit din ceva, asa ca dupa terapie si in fata mea era un zambet satisfacut. Cand l-am condus la plecare, insotitoarea mi-a spus ca tot daruieste oamenilor acel ceva in acelasi fel de fiecare data si daca cineva pune intrebari «ce e asta ?» sau zice ca nu i-a dat nimic, el o tot repeta in acelasi fel. Si i-am zis satisfacuta in timp ce am simtit zambetul lui pe fata mea «Ne da o initiere pretioasa…» Ce-ar fi de inteles ? Ii da fiecaruia exact ce nu crede ca are. Mie mi-a dat «credinta oarba». Eu as fi zis ca o am, dar pe bune, daca in alte circumstante altcineva m-ar fi pus sa inchid ochii si sa intind mainile, mi-ar fi trecut multe prin cap, as fi ezitat, sau as fi tras cu ochiul, sau din politele as fi facut-o trisand si n-as fi simtit nimic.

  • - Ai un par atat de frumos…!Am desprins asa rapid un coc imens ascuns intr-o casca de apa, caci imi parea ca sta incomod pe pat si in cateva secunde s-a rasfirat peste pat, cazand pe picioarele mele un par des, ondulat, negru superb. Am zis ca-i frumos in timp ce pica peste tot si ma minunam ca un copil care descoperise o comoara. – Chiar crezi ca e frumos? Chiar crezi ca e frumos? Striga plina de uimire, ridicata la marginea patului, ma privea in ochi si ma intreba continuu, a aparut si ingrijitoarea in usa care ne pazea si era gata sa salveze situatia daca face vreo criza.- Ai cel mai frumos par pe care l-am vazut in viata mea! Si-l tot mangaiam, nu ma mai saturam. S-a asezat, s-a calmat, iar eu am renuntat la masajul facial si toate cele 15 minute i-am mangaiat parul si ea repeta «Am un par atat de frumos…Am cel mai frumos par din viata ta…» Imi venea sa plang, sa rad, s-o imbratisez, dar cred ca in sufletul meu le faceam pe toate si simteam cumva ca ma mangai pe mine. In momente de felul asta ma enerveaza tare eticheta si protocoalele. A doua zi ma cauta ingrijitoarea sa-mi spuna ca femeia nu-si mai ascunde parul dupa nu stiu cati ani si a cerut o oglinda in camera ei si alte amanunte de acest fel. Toate amanuntele din viata noastra sunt importante doar daca le oferim importanta cuvenita! Noi suntem importanti asa cum suntem. Nu stiu daca cineva stia cu adevarat ce-a determinat-o pe aceasta femeie sa isi ascunda atata vreme parul frumos, poate ca isi ascundea sufletul frumos pentru ca nu se oglindea in nimic frumos ca sufletul ei. Suntem atat de frumosi, amanuntele ne fac frumosi, exact ceea ce e important si pare banal si poate fi cultivat, noi ascundem cu diplomatie. Am eu ceva de zis despre diplomatie, dar as zice-o cu cea mai frumoasa parte din mine si atunci s-ar supara multi pe mine...

  • - Ce tot faci, de ce ma mangai asa acolo ca eu nu mai am urechea aia ? Un domn dragut cu o cicatrice pe jumatate de fata, fara o ureche si jumatate de fata fara trasaturi, cred ca era rezultatul unei arsuri. – Cum simti ca te mangai pe ureche, daca zici ca nu o mai ai?  Si deschide ochii si ma priveste asa peste cap in tacere…- Si sa stii ca nici macar nu te mangaiam, doar iti intepam cu degetele punctele astea tibetane de pe urechea ta. - Tu crezi ca eu aud si cu urechea asta care nu mai e? – Pai daca eu aud cu doua tot ce auzi tu cu una si ne intelegem la fel de bine, inseamna ca…- Ca poate ca tu ai doua si eu una, sau ca avem amandoi una…- Ba poate sa insemne si ca avem amandoi doua…Nimeni nu radea, doar ascultam cu toate cele doua urechi J Am inceput terapia cu o intentie, am intentionat simplu sa-i activez omului    punctele, fara sa scap vreunul, inclusiv cele de la nivelul urechilor, nu am gandit vreo clipa ca are doar o ureche, doar cand m-am trezit in mijlocul interogatoriului m-am pus pe cautat urechi. Oare ale lui sau ale mele? La final se tot pipaia cautandu-si urechea. Ingrijitoarea care auzise toata discutia, imi sopteste asa foarte increzatoare si cu un zambet sarcastic «N-are ce sa mai simta domnisoara, ca nu mai are niciun nerv pe partea aia ». Si am inrebat-o «Da, cine a zis ca are nevoie de nervi ca sa simta?»