Mon Evian…
Imi place sa mi-o
spun mie asa pentru ca simt ca a fost locul meu, m-am dus pentru ceva si am dat
peste…mine. O lume minunata, un loc minunat, intr-un timp scurt mi-au trecut
cateva sute de oameni prin maini, pentru fiecare suflet am o poveste, in
fiecare m-am oglindit si fiecare mi-a transmis un mesaj. Eu simt ca exista un
loc sacru al adunarii amintirilor, un «jurnal de bord pretios» care-mi spune
mie ca in momentul ce s-a inscris acolo ca suflet trecator, el va mai trece sa
faca si alte insemnari in viata asta sau in alte existente. Oameni frumosi…cu
cine sa incep oare ?
Ceea ce a urmat
mi-a parut o vesnicie din care n-as mai fi vrut sa ies, am avut multe trairi
minunate cu oamenii carora le-am oferit terapii, dar acesti oameni nu numai ca
au trait la maxim ceea ce le-am daruit, dar mi-au transmis atat de natural
starile lor ca am simtit ca fac parte din ei. Suflete fericite in trupuri
chinuite…Cine intelege asta nu ma judeca, cine n-o intelege ma va judeca aspru
si condamna. Toti acesti oameni erau niste copii(am zis eu undeva ceva despre «copil
pervers») fericiti cu ceea ce aveau, cu ceea ce erau, doar noi cei din jur ii
percepeam altfel, doar familiile jeleau continuu. As fi zis ca n-au incotro ca
nu au termen de comparatie cu alte stari, ca asa au fost dintotdeauna, sau ca
unii auzisem ca si-au pierdut memoria de mult, altii ca au nu stiu ce afectiune
cumplita care le-a luat mintile si asa mai departe. Dar n-am zis nimic in acele
momente, doar am oferit si am primit, am simtit ca am oferit atat de putin si
ca am primit tot ce aveau ei, mi-au dat tot ce aveau ei mai pretios.
A fost cu
lacrimi, cu suspine, cu priviri de copii fericiti dar in acelasi timp speriati
de ceea ce li se intampla, cu imbratisari mari si calde, am simtit ca am trait
in viata fiecaruia pentru o clipa.
Din amintire…
- - De ce-mi faci tu asta? – Ca sa te relaxezi. – Ce este relaxarea, cum adica? – Te simti bine cand fac eu asta ? Da! – Atunci asta este relaxarea ta…Si a doua zi imi spune ingrijitoarea ca s-a oprit din nu stiu ce tremurat si ca i-a disparut un tic de ani de zile si ca ea isi maseaza puncte de relaxare(asa spune tuturor). Si zice continuu «Eu doar ma relaxez, lasati-ma si pe mine sa ma relaxez».
- - Pot sa inchid ochii? – Sigur! – Vrei sa stii de ce am inchis ochii? – Daca vrei sa imi spui secretul tau, mi-ar face placere sa stiu. – Am vrut sa vad ce imi faci. In acea clipa mi-am dorit sa am in maini oameni carora sa le spun eu «Inchide ochii si spune-mi ce simti, doar asa o sa vezi ce iti fac».
- - De ce sunt lumanari in camera? – Sufletul tau are nevoie de lumina ca sa se simta fericit si minunat, asa cum e el. – Eu am crezut ca mama mea aprindea multe lumanari in casa ca sa poata sa planga si sa fie nefericita. – Unde este mama ta acum ? – Este acasa la noi cu lumanarile ei. Eu credeam si ca tata e nefericit si suparat. Eu cred acum ca tata e fericit. Cineva mi-a spus apoi ca aceasta doamna facuse un soc la moartea tatalui, cand era o copila si nimeni nu si-a dat seama decat dupa ani, iar in acest timp isi urmarea mama care facea adevarate ritualuri prin casa zilnic cu multe lumanari.
- - De ce ai mainile calde? – Asa le-am incalzit eu pentru tine ca sa nu iti fie frig. - Ai incalzit mainile special pentru mine? Uite…(intinde o mana peste umar si-mi atinge bland obrazul). Eu le aveam calde fara sa le incalzesc, pentru tine. Si incepe si rade ca un copil. – Multumesc! Cineva e cald oricand pentru mine J
- - Ce e castronul ala, gatesti in camera asta? – Se numeste bol tibetan si pot sa cant cu el pentru suflet. – Dar daca sufletul canta, tu de ce te chinui cu castronul? – Ce canta sufletul ca eu nu stiu, nu am auzit? – Canta ce-i zic eu sa cante, canta si acum, taci sa-l auzi.
- - Vrei sa dai drumul la apa sa curga? - Da, imi spui te rog si de ce? – Nu imi place muzica asta ce o aud peste tot.- Bine, dar sa stii ca eu pot sa opresc si muzica, daca te deranjeaza. – Nu, nu, nu ca tu stai aici. Cineva se gandeste oricand cand nu ma astept si la mine J
- - Miroase urat, nu mai vreau! – Ce miroase urat? – Ce ai pus pe fata mea. – Stii ce am pus? – Ceva urat! – Este viata dintr-o floare care se numeste lavanda! – Stiu, stiu, lavanda este o floare frumoasa. – Miroase a lavanda. – Ce frumos miroase lavanda…Si tot repeta mai tarziu- Ce frumos miros eu a lavanda…
- - De ce iti tremura mainile? – Pentru ca tie iti tremura ochii. (Clipea intr-un ritm ametitor care-mi trasmitea un tremur de necontrolat in miscari.) – Iti tremura si inima? – Nu as sti sa iti spun, dar parca simt ceva…Dar de ce ma intrebi? – Mie imi tremura ochii ca imi tremura inima.
- - Intinde mainile si inchide ochii! Am facut-o fara sa ma gandesc la nimic si intr-o secunda mi-a venit in minte o imagine cu mine copil cand cineva imi tot spunea arunca-te pe spate ca eu te prind, sunt aici si ma temeam mereu si ezitam. – Tine asta! Am simtit mainile calde asa in caus in mainile mele ca si cand ar fi pus ceva pretios acolo, ca un secret si apoi mi le-a impreunat rapid. – Gata, poti sa deschizi ochii. – Multumesc! Am deschis ochii si parca m-am trezit din ceva, asa ca dupa terapie si in fata mea era un zambet satisfacut. Cand l-am condus la plecare, insotitoarea mi-a spus ca tot daruieste oamenilor acel ceva in acelasi fel de fiecare data si daca cineva pune intrebari «ce e asta ?» sau zice ca nu i-a dat nimic, el o tot repeta in acelasi fel. Si i-am zis satisfacuta in timp ce am simtit zambetul lui pe fata mea «Ne da o initiere pretioasa…» Ce-ar fi de inteles ? Ii da fiecaruia exact ce nu crede ca are. Mie mi-a dat «credinta oarba». Eu as fi zis ca o am, dar pe bune, daca in alte circumstante altcineva m-ar fi pus sa inchid ochii si sa intind mainile, mi-ar fi trecut multe prin cap, as fi ezitat, sau as fi tras cu ochiul, sau din politele as fi facut-o trisand si n-as fi simtit nimic.
- - Ai un par atat de frumos…!Am desprins asa rapid un coc imens ascuns intr-o casca de apa, caci imi parea ca sta incomod pe pat si in cateva secunde s-a rasfirat peste pat, cazand pe picioarele mele un par des, ondulat, negru superb. Am zis ca-i frumos in timp ce pica peste tot si ma minunam ca un copil care descoperise o comoara. – Chiar crezi ca e frumos? Chiar crezi ca e frumos? Striga plina de uimire, ridicata la marginea patului, ma privea in ochi si ma intreba continuu, a aparut si ingrijitoarea in usa care ne pazea si era gata sa salveze situatia daca face vreo criza.- Ai cel mai frumos par pe care l-am vazut in viata mea! Si-l tot mangaiam, nu ma mai saturam. S-a asezat, s-a calmat, iar eu am renuntat la masajul facial si toate cele 15 minute i-am mangaiat parul si ea repeta «Am un par atat de frumos…Am cel mai frumos par din viata ta…» Imi venea sa plang, sa rad, s-o imbratisez, dar cred ca in sufletul meu le faceam pe toate si simteam cumva ca ma mangai pe mine. In momente de felul asta ma enerveaza tare eticheta si protocoalele. A doua zi ma cauta ingrijitoarea sa-mi spuna ca femeia nu-si mai ascunde parul dupa nu stiu cati ani si a cerut o oglinda in camera ei si alte amanunte de acest fel. Toate amanuntele din viata noastra sunt importante doar daca le oferim importanta cuvenita! Noi suntem importanti asa cum suntem. Nu stiu daca cineva stia cu adevarat ce-a determinat-o pe aceasta femeie sa isi ascunda atata vreme parul frumos, poate ca isi ascundea sufletul frumos pentru ca nu se oglindea in nimic frumos ca sufletul ei. Suntem atat de frumosi, amanuntele ne fac frumosi, exact ceea ce e important si pare banal si poate fi cultivat, noi ascundem cu diplomatie. Am eu ceva de zis despre diplomatie, dar as zice-o cu cea mai frumoasa parte din mine si atunci s-ar supara multi pe mine...
- - Ce tot faci, de ce ma mangai asa
acolo ca eu nu mai am urechea aia ? Un domn dragut cu o cicatrice pe jumatate
de fata, fara o ureche si jumatate de fata fara trasaturi, cred ca era
rezultatul unei arsuri. – Cum simti ca te mangai pe ureche, daca zici ca
nu o mai ai? Si deschide ochii si
ma priveste asa peste cap in tacere…- Si sa stii ca nici macar nu te
mangaiam, doar iti intepam cu degetele punctele astea tibetane de pe
urechea ta. - Tu crezi ca eu aud si cu
urechea asta care nu mai e? – Pai daca eu aud cu doua tot ce auzi tu cu una si ne intelegem
la fel de bine, inseamna ca…- Ca poate ca tu ai doua si eu una, sau ca avem
amandoi una…- Ba poate sa insemne si ca avem amandoi doua…Nimeni nu radea,
doar ascultam cu toate cele doua urechi J Am inceput terapia cu o intentie,
am intentionat simplu sa-i activez omului
punctele, fara sa scap
vreunul, inclusiv cele de la nivelul urechilor, nu am gandit vreo clipa ca are doar o ureche, doar
cand m-am trezit in mijlocul interogatoriului m-am pus pe cautat urechi. Oare
ale lui sau ale mele? La final se tot pipaia
cautandu-si urechea. Ingrijitoarea care auzise toata discutia, imi sopteste asa foarte
increzatoare si cu un zambet sarcastic «N-are ce sa mai simta domnisoara, ca nu mai are
niciun nerv pe partea aia ». Si am inrebat-o «Da, cine a zis ca are nevoie de
nervi ca sa simta?»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu