Apa...

Sfanta apa sfintita…

Mi-am amintit azi zilele de Boboteaza cand mergeam la biserica sa iau apa sfanta, asa-i ziceam eu. 

Avem nevoie ca cineva sa ne sfinteasca apa ca sa ne incredem in ea ca-i sfanta !? Eu cred din toate, cred si ca e sfanta, cred si ca o poate sfinti cineva, sau ceva, o cruce, un gand, o multime de ganduri, o slujba…

Aveam o prietena draga care nu credea niciodata si povestea ei despre apa era aceeasi de fiecare data, in fiecare an neschimbata si ea si povestea. Imi spunea mie si tuturor ca preotul ia el asa niste apa de la chiuveta si baga busuiocul si-o cruce in ea ca sa ne faca pe noi sa credem ca e sfintita si ca ne spala de pacate si ca alunga relele din casa. Apoi ca apa din fantana din curtea bisericii si daca o fi ea sfintita, lumea tot luand de acolo, fantana seaca si izvoraste alta apa care nu mai e la fel de sfintita si tot asa.

Eu o stiam pe-a mea de la batranii din familie ca apa sfintita nu se strica niciodata, asta suna ca un miracol pentru mintea mea de copil si urmaream apa din sticla zile in sir si mi se parea ca e minunata in comparatie cu alta apa. Si dimineata ma uitam prin sticla care statea la geam, sa vad razele soarelui si mi se parea ca ma vad mai frumoasa decat in oglinda. Apoi imi faceam cruce si beam cu emotie gandindu-ma ca ma apara si ma curata de rele apa sfintita, asa ma invata bunica mea sa cred. In schimb prietena mea imi spunea ca apa ei se strica dupa vreo saptamana. Nu am vazut-o niciodata ca sa pot explica ce inseamna o apa sfintita stricata. Acum as spune ca apa ei se strica cu un gand, cu vorbele ce le spunea neincrezatoare in drum catre biserica si apoi cu alte vorbe cu apa in mana si cu toata neincrederea adunata pentru tot ce insemna ritualul sfintirii apei. Poate ca ea se oglindea in apa sfintita si tocmai ca era sfintita avea puterea de-ai arata ceea ce este.
Apoi aveam sa intalnesc din ce in ce mai multi oameni ca ea.

Imi amintesc cum se strangeau gainile, ratele si toata pasarimea din curtile oamenilor, cand ma apropiam cu galetusa si busuiocul sa le spal. Si mi se parea mie ca parca atunci cand le arunc boabe nu sar asa pe la picioarele mele…

Am intrebat intr-o zi o doamna de ce mai ia apa, daca ea crede ca nu este sfintita si mi-a raspuns « Eee, ma gandesc si eu ca poate totusi n-o fi chiar asa cum zice toata lumea… »
Pai daca o parte din toata lumea zice ca nu e, dar o mica parte din lumea care-a mai ramas cu credinta crede ca poate exista un motiv acolo pe undeva sa creada ca e, e cam complicata situatia si eu prefer sa nu comentez mai mult ca o sa cred despre mine ca arunc judecati.

In credinta nu exista nici « poate » si nici « dar », exista doar CRED!

Eu cred ca apa este si sfanta si poate primi si sfintire si poate primi tot ce-i dam noi, poate ca e singurul organism viu care nu comenteaza si nu se apara, doar primeste si apoi ne raspunde exact ca o oglinda.