Frica de Dumnezeu...

Frica de Dumnezeu!?

Pericolul nu vine din fricile noastre, el sta ascuns undeva unde noi nu banuim si unde nu am ajuns inca, dar credem noi ca stim tot ce e pe acolo! Frica nu exista in lumea palpabila, este doar un gand, vine din ceva creeat de mintea noastra. Daca spun “Da, dar imi e frica de asta pentru ca stiu eu ca mi s-a mai intamplat…”, tot eu pot sa spun si “Da, dar se poate sa nu se mai intample, daca eu cred ca nu se va intampla”.

Nu crede in fricile tale mai mult decat in curajul tau! Curajul e evident si e demonstrat si aduce dupa el numai bine, frica doar te trage inapoi sau te tine pe loc adancindu-te tot mai tare in frica.

"Mi-e frica!"Auzim atat de des, o spunem atat de des, o spunem cu voce tare, ne-o spunem noua, o spunem la spovedanie, o spunem la doctor, o spunem unde ne doare mai tare si unde credem noi ca se poate vindeca frica. Daca cineva a vazut sau vede un gand si ar putea vedea si frica, as vrea sa spuna ca poate vindeca ceva nevazut, nedemonstrat, nepalpabil- gandurile si ca vindeca frica. In urma cu ceva timp cineva se straduia sa ma faca sa pricep cum stau treburile cu frica asta care nu exista, dar pe care eu o vedeam in tot si toate, care-mi punea piedici in tot si toate, care se intorcea si venea catre mine in cele mai dureroase moduri. Am inteles singura abia cand am vazut in altii ceea ce nu-mi placea la mine, cand mi-am vazut acele fete care ma loveau, in cei ce-i atrageam continuu in viata mea si doar atunci cand am stat fata-n fata cu mine de nenumarate ori, cand am simtit cat suntem de “la fel”, am inteles, dar nu a disparut complet.

"Mi-e frica de Dumnezeu!" "In lumea asta mi-e frica doar de Dumnezeu !"  De cate ori auzim si asta ? Singurul om care mi-a zis sa nu-mi fie frica de Dumnezeu ca o sa-mi fie frica de mine, a fost bunica mea, dar habar nu aveam ce vrea sa zica pe atunci, suna ciudat pentru mine caci auzeam in jurul meu ca trebuie sa am frica de Dumnezeu. Oamenii au scos-o pe asta ca sa-si puna piedici in calcatul gresit, adica avem nevoie de o lege din asta mare si tare ca sa nu furam, sa nu mintim, sa nu ne inselam aproapele etc. Hai sa vedem cum ar suna : Nu imi insel sotul/sotia ca mi-e frica de Dumnezeu ! Adica pe bune ca daca n-ar exista legea asta Divina, noi am face-o negresit… ? Nu fur si nu mint ca mi-e frica de Dumnezeu! No coment! Nu putem spune ca nu mintim ca asa suntem noi nemincinosi, e musai sa spunem ca mintim ca a fost nevoie, ca am fost nevoiti(ne-ar trebui o lege Divina care sa ne combata si « nevoiala » asta) si mai tare e cand spunem ca asa a fost sa fie, a fost circumstanta de asa natura…

Eu nu ma intreb acum de unde stia bunica mea toate treburile astea si de ce vorbea mereu ca o mare filozoafa, stiu ca pe la biserica se ducea doar de sarbatori mari, nu invatase carte si nu stia sa citeasca si se pare ca provenea dintr-o familie care nu prea pupa icoane si mai stiu ca atunci cand m-am izbit de facutele si nefacutele mele in viata asta, mi-am amintit vorbe mari de-ale ei, sau mi le-a amintit ea prin vise, care m-au dus adanc in mine si m-am analizat.

Asa pricep oamenii treaba asta cu pacatul de fapt, zicem noi ca sa nu pacatuim ca ne bate Dumnezeu, dar ne batem doar noi, de aia ne si punem problema asa dinainte, pana sa ajungem la Dumnezeu trecem prin noi, adica tot pe acolo, avem multe pana Dumnezeul sursa. Daca Dumnezeu e iubire, mie mi-e frica de iubire ? Suna aiurea. Ne e frica tot de noi, ca de fapt ne e frica de ce stim, de ce stim ca putem noi face, nu de ceva ce nu se poate intampla cu fapta.

Sunt una dintre victimele propriilor frici, temeri, spaime, eu le-am plantat, eu le-am consumat apoi, dar le-am insamantat repetat si am cules fiecare mugure de la 6 ani pana la 31. Si cand eram catre drumul ala de care-mi era frica, am zis pentru prima data din tot sufletul ca nu-mi e frica de ce urma sa mi se intample si a fost natural de miraculos tot ce-a urmat. Inca nu sunt pregatita sa-mi spun povestile aici, dar pot spune povesti din care am facut si eu parte si pe care le-am simtit trecand prin mine si care au insemnat ceva pentru mine si pot fi raspunsuri pentru noi toti.

Pe bune ca frica nu exista. Si daca spunem ca ne e frica de Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu e frica insasi, sau ca-L asociem cu ceva rau, caci doar de ce credem noi ca e rau ne e teama…

Asa pot spune si ca raul nu exista. Rau sau rautate sunt doar niste cuvinte pe care le-am scos noi oamenii ca sa definim o stare din care lipseste bunatatea sau ceva ce noi personal consideram a fi bun. Poate ca bun pentru mine, inseamna rau pentru tine si invers. Asa ca daca Dumnezeu este acelasi si la fel pentru toti si el este bun si este bine, ar trebui sa fie o « definitie » buna pentru tine si la fel de buna si pentru mine.

Tot bunica mea zicea foarte des sa fiu buna, o auzeam adesea seara la culcare in timp ce-si facea cruce cum cerea Bunului Dumnezeu numai de bine pentru noi, pentru familie, pentru bunicul meu. Dar niciodata nu mi-a zis sa nu fiu rea, niciodata n-am auzit-o cerand sa se opreasca rautatea, pentru ea raul chiar nu exista, desi mie mi se parea pe atunci ca raul face parte din viata ei, avea o inima suferinda, pentru mine o boala insemna ceva cumplit, ceva rau, un sot alcoolic care-o izbea asa de pereti fara motive si mie chiar imi parea ca are o viata chinuita. Si cati ca ea, Dumnezeu s-o odihneasca…

Sa fim buni, caci asa suntem noi! Eu cred in bunatatea ta, pentru ca altceva nu vad!