De-ale mele...

Tot din astea…

• Oamenii care-si pun intrebari despre viata, dar nu despre viata lor, stau pe loc, doar pierd timpul. Dar ei cred ca fac lucruri importante.
• Unii oameni tac, cand au prea multe de spus…
• O filozofie este o filozofie cand din ea se naste o alta filozofie. Pentru unii oameni este ceva ce au inteles si mai vor, pentru altii este ceva enervant si nu mai vor sa auda. Intelegem o filozofie cand am inteles  ce-a simtit filozoful cand a scris-o si nu cand am inteles filozofia. Filozoful este un neinteles si pentru el, isi cauta cunoasterea interioara continuu.
• Raul este doar un cuvant care defineste situatiile in care lipseste binele.
• Ura este doar un cuvant care defineste o stare  in care lipseste iubirea, sau acea stare in care am putea usor sa spunem ca nu simtim nimic.
• Rautatea este doar un cuvant care defineste o stare din care lipseste bunatatea.
• Crezi in Dumnezeu desi nu stii cu siguranta nimic de existenta Lui… Crezi pentru ca simti! Atunci crezi in tot ceea ce simti! Dumnezeu exista pentru ca noi credem in El.
• Frica de Dumnezeu apare atunci cand nu crezi in El si cand nu crezi in tine.
• Cand incepi sa traiesti viata altora, sa te agati de ea, de povestile lor, e un semn ca ai uitat de a ta si ai uitat sa construiesti ceva in existenta ta.
• Cand iti pui intrebari despre tine, doar tie in liniste, ai inceput o conversatie cu Dumnezeu.
• Cand intrebi « De ce Doamne ? », te intrebi de fapt pe tine. Nu astepta sa vina sa-ti sopteasca raspunsul la ureche, il vei gasi mai simplu de-atat.
• Ce este invidia: ceva ce-mi place la tine si-mi spun ca nu-mi doresc, cred ca nu pot sa am, dar cer in adancul meu sa am.
• Ce este necazul: ceea ce te aduce intr-o stare de om necajit ca sa te intrebi de ce ai necazuri si sa vindeci necajirea…
• Daca deschizi o fereastra, da si perdeaua intr-o parte ca sa vina lumina. 
• Cand ai constientizat ca ai o rana in suflet, nu o « opera » inainte sa-i faci anamneza, intreaba si « vecinii si stramosii ».
• Cand ai spus « plec », mergi inainte. Nu ramane pe loc si nici nu porni inapoi.
• Trei Divinitati care te-au iubit neconditionat inainte sa apari pe lumea asta: Dumnezeu, tu insuti/insati, mama ta.
• Nu ma pot curata in interior, decat daca nu-mi provoaca greata ceea ce voi gasi acolo.
• Cand simti ca nu ai nimic de dat in schimb pentru ceea ce ai primit, aceea a venit de la Dumnezeu.
• Cand inchizi ochii si-i simti privirea celui din fata ta in privirea ta, atunci ai inteles ce inseamna  Uniunea.
• Cand te iubesti tu pe tine, vei simti ca ai nevoie de iubire. Cand te iubesti doar pe tine, e semn ca esti egoist.
• Ne dorim ceva din trecut, nu ca ne e dor neaparat, ci si pentru ca nu ne multumeste prezentul.
• Daca ai luat otrava si esti inca in viata, unul dintre motive este ca in adancul tau iti doresti sa traiesti, iar altul este ca meriti sa traiesti.
• Cand spui ca furi ca sa traiesti, gandeste-te la un singur lucru: nu traiesti ca sa furi si o sa traiesti oricum si daca nu furi.
• Nu astepta ca atunci cand faci ceva pentru tine, ceilalti sa accepte fapta ta. Asteapta-te sa o accepti macar tu.
• Cand spui ca faci ceva fara motiv, analizeaza daca ai facut-o imediat si ce-ai cules pentru tine dupa. Daca au cules doar altii si tu dezamagiri, lectia nu sta in satisfactia ca ai facut ceva pentru ei, ci in dezamagirea ta.
• Daca spui continuu ca tu nu esti doar asa, ca ai multe fete si te poti schimba oricand in alta, dar de fapt ramai la fel, inseamna ca o spui doar pentru altii si nu ti-o spui si tie, tu nu te auzi.
• Cand te straduiesti cu toata forta ta sa ajuti pe altii, adesea e un strigat disperat de ajutor pentru tine.
• Cand nu-ti place ce-ti spun, ia-ma in seama, dar nu pune la suflet, ca ai deja acel ceva acolo, ceea ce simti este doar un semn ca a iesit la suprafata.
• Uneori cand plantezi trandafiri, poti culege doar ghimpi. Daca te feresti sa nu te intepe, nu vei intelege ce ai de cules si nici macar ce ai crezut ca ai plantat.
• Daca te joci cu Dumnezeu, se va juca si el cu tine, dar la modul cel mai serios.
• Daca Dumnezeu a despartit intunericul de lumina ca ca avem noi zi si noapte, nu tine ochii inchisi si in lumina si in bezna, ca nu o sa intelegi diferenta.
• Daca spun « Nu imi plac oamenii » spun ca nu imi place de mine. Daca spun « Nu imi mai plac oamenii » e drumul catre raspunsul la « De ce nu imi place de mine » .
•  Cand plangi si crezi ca stii motivul, nu mai cauta altul. Cand plangi fara motiv, nu mai e nevoie sa-l cauti.
• Ce e o lacrima : un inceput din viata, un sfarsit din viata, unii pasi prin viata. Ce poate fi o lacrima : viata de la un cap la altul.
• Daca nu-ti place ce vezi in oglinda, nu te stradui in zadar s-o lustruiesti doar pe ea.
• Daca nu-ti gasesti rostul in viata, nu inventa unul care-ti convine, sau care crezi ca ti se potriveste.
• Cand te tai spargand o nuca, nu-i semn ca trebuie sa iei alta, ci ca poti ajunge la miez si pe alte cai.
• Cand te-ai impiediat de un bolovan mare, vaieta-te la altii mai mici,dar nu-i aduna in calea ta.
• Cand te-a durut ca te-ai impiedicat, nu da din picioare ca doar vei lovi in alti bolovani, nu-i arunca mai departe, dar nici nu trece peste ei, nu-i planta ca-i vei intalni mai tarziu in acelasi fel.
• Povestea mea poate fi si a ta. Povestea ta poate fi si a mea. Povestea lui poate fi si a  noastra. Povestea in care suntem acum, este povestea tuturor.
• Gandeste-te la ceva…Astepti de la o floare sa rasara, astepti de la o floare sa creasca, astepti de la o floare sa infloreasca, astepti de la o floare sa se usuce si sa dispara. Ce astepti de la tine, in timp ce ai toate aceste asteptari ?
• Cand erai mic, vroiai sa te faci mare si chiar te-ai facut. Cand te-ai facut mare, visezi din nou sa devii copil si chiar poti fi. Cand vei fi batran, vei spune ca ti s-au implinit visele…
• Cand nu-ti place o mancare, nu-i musai s-o arunci si s-o inlocuiesti cu alta, ci doar sa vezi ce nu-ti place din ce ai in farfurie.
• Daca oamenilor care se iubesc le da o siguranta casatoria si apoi divorteaza, au de inteles: ce e casatoria, ce e siguranta, sau doar ce e iubirea ? Ei spuneau inainte : casatoria e siguranta, siguranta e casatorie, casatoria e iubire, iubirea e siguranta…
• Cand iti faci cruce la crucea din fata ta si spui « Doamne ajuta ! », incearca sa-ti faci cruce la crucea din tine.
• Cel ce nu vede, isi doreste sa vada, cel ce nu aude, isi doreste sa auda, cel ce nu miroase, isi doreste sa miroasa, cel ce nu are gust, isi doreste sa aiba gust. Cel ce le are pe toate, isi doreste sa le si simta.
• Cand o floare din casa se usuca ca i-ai ascuns lumina, nu muta alta in locul ei, ci mut-o pe ea la lumina.
• Cand privesti o lumanare, incearca sa-i vezi doar lumina si incearca sa intelegi cum a ajuns sa lumineze.
• Daca nu stii cum sa scapi de nervi, nu lasa nervii sa scape de tine.
• Daca nu stii cum sa scapi de alcool, nu lasa alcoolul sa scape de tine.
• Cand iti speli hainele, sa nu iti imaginezi ca vei fi si tu curat.
• Cand ti-e teama de singuratate, ti-e teama de tine.
• Sufletul e mare, dar nu se umple niciodata, e un recipient cu o gura mare si un volum fara masura. Poti sa versi chiar orice in suflet, dar cu greu mai poti scoate de acolo.
• Cu totii avem acea cutiuta in noi cu « Comise si nespuse », dar nu toti o avem pe « Comise si spuse macar mie ».

Cineva a spus : « Dumnezeu este aproape la fel de perfect si minunat precum omul… »

Agresivitatea...

Imi lipseste agresivitatea, sau doar ii maschez lipsa?

In ultima vreme m-am tot intrebat. Eu sunt unul dintre cei ce tipa’n gura mare si se mandresc ca le lipseste aceasta bucata din constructie. Tot eu care zic ca toti avem din toate cate putin in noi, mi-e greu sa accept ca unele din astea sunt in mine. Eee, sunt si eu om, gasesc scuze imediat eu pentru mine. Am incercat sa-mi amintesc in ce hal m-am manifestat eu in interior atunci cand eram plina de niste de toate adunate, asa de la mine, de la altii si de cate ori am rabufnit cu adevarat. Unde s-or fi dus toate gandurile alea daca nu le-am eliminat… ? Se spune ca oamenii pasnici si « cuminti » cand dau pe rascoale, e bine de stiut sa nu le stea nimeni in cale. Nu sunt ingerasul din povesti, dar nici in versiunea cealalta nu ma vad. Nu pot sa spun ca urasc pe cineva, pot sa spun doar ca urasc situatii, nu pot sa judec oamenii cand ma paleste vreo suferinta care-mi pare mie ca n-o meritam si nu vad ce lectie am de invatat de acolo si nu pot sa zic « Din cauza ta trec prin asta acum !» As vrea sa scap de-o masca care se numeste diplomatie si de inca una care se numeste politete si sa le arunc asa mai inverzite.

Acum 10 ani mi se parea ca m-am trezit dintr-o mocirla si ca mi-am gasit calea si ca-s mare si tare, dar acum 5 ani am crezut acelasi lucru si acum 2 ani am crezut-o si mai cu tarie si intr-o zi m-a izbit « ceva » si n-am mai zis nimic, cred ca fiecare « ceva » de zi cu zi si fiecare « cineva » ne mai trezeste cate-un pic.

Am vorbit urat si-am tipat vreo 2 ore la un prieten drag ca sa-l fac sa priceapa ceva in care eu credeam si dupa ce am trecut de faza cu agresivitatea care m-a cam speriat si m-a facut sa-mi pun intrebari despre mine, m-am calmat. Cateva luni in care eu am primit tipete si vorbe urate si doar am ascultat, am acceptat, am argumentat politicos, am fiert acolo mocnit, acum s-au rasculat si-am primit-o asa adevarat “Auzi, da de ce n-ai spus asa de la inceput ? » Unii dintre noi avem nevoie de alt ton decat unul normal ca sa intelegem cum stau treburile. Daca mie imi pare normala si placuta o voce blanda, nu-i musai sa o considere oricine asa. Daca eu cred ca unui agresiv nu-i bine sa-i raspunzi cu agresivitate ca nu va intelege ce vrei sa spui, iata ca nu functioneaza intocmai de fiecare data.  Ca o fi sau nu bine, ca o fi sau nu normal, mie nu mi-a placut de mine azi si accept cu greu ca ceea ce nu-mi place la altcineva e in mine, poate ca mai am mult pana sa ma trezesc. Dar ma fac eu mare intr-o zi in viata asta, sau in altele.

Omul meu avea nevoie de urletele mele ca sa se trezeasca ? Am simtit ca in doua ore am spus tot ce am spus oricum in cateva luni. Oare eu m-am trezit ca mi-a aratat cateva luni acea fata care exista si in mine si refuz eu s-o accept si acum mi-a aratat si aripioarele?

Dar pana atunci, sunt ceea ce sunt azi, omul ala ratacind pe-o carare, care se mai agata de-un alt om care mai de care mai inaltat si mai luminat sau mai ingenunchiat, incerc s-o las in urma pe Daniela agresiva de mai devreme gandind ca trecutul e consumat, sa nu imi pun intrebari daca asa voi fi si maine, ca habar n-am care e Daniela de maine.

Imi pare ca ne ascundem voit noi de noi in noi, ci nu chinuiti si nevoiti de nu stiu ce situatii, imprejurari. Cine ne pune !? Cand eram mica scriam versuri si apoi le aruncam sa nu cumva sa le citeasca cineva, imi era rusine cu mine sensibila, mi se parea ca-s slaba. Cand m-am facut mare(asa credeam eu pe atunci), m-am pus pe scris povesti pentru oamenii mai mici, un soi de povesti imaginare cu personaje de basm, ce le-as fi recomandat eu copiilor cu o minte isteata care-ar fi reusit sa desluseasca maxime, proverbe. Un om din viata mea a crezut tare in aceste povesti si acelasi om intr-o alta stare a lui a detestat aceste povesti si atunci am incetat sa mai cred ca pot fi de folos cuiva si am renuntat la ele. Aveam nevoie de cineva sa creada in mine, ca sa cred si eu in mine ? Avem nevoie de cineva care sa ne spuna cum sau cine suntem ca sa descoperim asta ? Ne trezim oare dupa ? Ne trezim asa cum asteptam ? Ne trezim doar dupa lectia respectiva, dar ne asteapta la colt altele. Oricat de multa lumina am zarit eu in calea mea acum 10 ani, acum 5 ani, acum 2 ani, acum o zi, sau chiar in momentul asta, mai am cale lunga cu bolovani destui…

Apoi m-am pus pe scris povesti pentru altii, multe nu gluma si m-am facut un soi de « scriitoare fara diplome ». Iar intr-o zi la inceput de vacanta m-am trezit ca vreau sa scriu ceva si pentru mine, nu stiu de ce, asa pur si simplu si m-am apucat dimineata si m-am oprit in dimineata urmatoare si apoi le-am tot asternut pe aici si daca va fi de folos cuiva e minunat, daca nu…nimic de zis. Mai arunc asa cate-un ochi sa « ma recitesc » si ma intreb daca ma voi opri la sfarsit de vacanta…dar eu stiu ce fac acum, nu ce fac la sfarsit de vacanta.

Apa...

Sfanta apa sfintita…

Mi-am amintit azi zilele de Boboteaza cand mergeam la biserica sa iau apa sfanta, asa-i ziceam eu. 

Avem nevoie ca cineva sa ne sfinteasca apa ca sa ne incredem in ea ca-i sfanta !? Eu cred din toate, cred si ca e sfanta, cred si ca o poate sfinti cineva, sau ceva, o cruce, un gand, o multime de ganduri, o slujba…

Aveam o prietena draga care nu credea niciodata si povestea ei despre apa era aceeasi de fiecare data, in fiecare an neschimbata si ea si povestea. Imi spunea mie si tuturor ca preotul ia el asa niste apa de la chiuveta si baga busuiocul si-o cruce in ea ca sa ne faca pe noi sa credem ca e sfintita si ca ne spala de pacate si ca alunga relele din casa. Apoi ca apa din fantana din curtea bisericii si daca o fi ea sfintita, lumea tot luand de acolo, fantana seaca si izvoraste alta apa care nu mai e la fel de sfintita si tot asa.

Eu o stiam pe-a mea de la batranii din familie ca apa sfintita nu se strica niciodata, asta suna ca un miracol pentru mintea mea de copil si urmaream apa din sticla zile in sir si mi se parea ca e minunata in comparatie cu alta apa. Si dimineata ma uitam prin sticla care statea la geam, sa vad razele soarelui si mi se parea ca ma vad mai frumoasa decat in oglinda. Apoi imi faceam cruce si beam cu emotie gandindu-ma ca ma apara si ma curata de rele apa sfintita, asa ma invata bunica mea sa cred. In schimb prietena mea imi spunea ca apa ei se strica dupa vreo saptamana. Nu am vazut-o niciodata ca sa pot explica ce inseamna o apa sfintita stricata. Acum as spune ca apa ei se strica cu un gand, cu vorbele ce le spunea neincrezatoare in drum catre biserica si apoi cu alte vorbe cu apa in mana si cu toata neincrederea adunata pentru tot ce insemna ritualul sfintirii apei. Poate ca ea se oglindea in apa sfintita si tocmai ca era sfintita avea puterea de-ai arata ceea ce este.
Apoi aveam sa intalnesc din ce in ce mai multi oameni ca ea.

Imi amintesc cum se strangeau gainile, ratele si toata pasarimea din curtile oamenilor, cand ma apropiam cu galetusa si busuiocul sa le spal. Si mi se parea mie ca parca atunci cand le arunc boabe nu sar asa pe la picioarele mele…

Am intrebat intr-o zi o doamna de ce mai ia apa, daca ea crede ca nu este sfintita si mi-a raspuns « Eee, ma gandesc si eu ca poate totusi n-o fi chiar asa cum zice toata lumea… »
Pai daca o parte din toata lumea zice ca nu e, dar o mica parte din lumea care-a mai ramas cu credinta crede ca poate exista un motiv acolo pe undeva sa creada ca e, e cam complicata situatia si eu prefer sa nu comentez mai mult ca o sa cred despre mine ca arunc judecati.

In credinta nu exista nici « poate » si nici « dar », exista doar CRED!

Eu cred ca apa este si sfanta si poate primi si sfintire si poate primi tot ce-i dam noi, poate ca e singurul organism viu care nu comenteaza si nu se apara, doar primeste si apoi ne raspunde exact ca o oglinda.

Mesaje subtile

Mon Evian…

Imi place sa mi-o spun mie asa pentru ca simt ca a fost locul meu, m-am dus pentru ceva si am dat peste…mine. O lume minunata, un loc minunat, intr-un timp scurt mi-au trecut cateva sute de oameni prin maini, pentru fiecare suflet am o poveste, in fiecare m-am oglindit si fiecare mi-a transmis un mesaj. Eu simt ca exista un loc sacru al adunarii amintirilor, un «jurnal de bord pretios» care-mi spune mie ca in momentul ce s-a inscris acolo ca suflet trecator, el va mai trece sa faca si alte insemnari in viata asta sau in alte existente. Oameni frumosi…cu cine sa incep oare ?

 Sunt anuntata ca cineva a adus un grup de cativa zeci de oameni cu diverse dizabilitati la SPA si cum sunt singurul terapeut cu putina experienta medicala si ceilalti terapeuti sunt speriati rau de situatie, o sa le ofer eu singurica cate-o terapie scurta, asa rand pe rand, cineva deja facuse un aranjament destept pentru doar doua zile cu toti.  Si mi se spune ca e prima lor experienta de acest fel. Nu mi-am imaginat ce fel de dizabilitati si pana sa-i vad, mi-am propus foarte relaxata ca urmeaza sa ofer unor oameni cate-un mic rasfat.

Imi pregatesc camera pentru terapii, aveam de oferit cate-un scurt masaj tibetan facial, o tehnica straveche de calatorit subtil, adanc prin locurile cele minunate.

Ceea ce a urmat mi-a parut o vesnicie din care n-as mai fi vrut sa ies, am avut multe trairi minunate cu oamenii carora le-am oferit terapii, dar acesti oameni nu numai ca au trait la maxim ceea ce le-am daruit, dar mi-au transmis atat de natural starile lor ca am simtit ca fac parte din ei. Suflete fericite in trupuri chinuite…Cine intelege asta nu ma judeca, cine n-o intelege ma va judeca aspru si condamna. Toti acesti oameni erau niste copii(am zis eu undeva ceva despre «copil pervers») fericiti cu ceea ce aveau, cu ceea ce erau, doar noi cei din jur ii percepeam altfel, doar familiile jeleau continuu. As fi zis ca n-au incotro ca nu au termen de comparatie cu alte stari, ca asa au fost dintotdeauna, sau ca unii auzisem ca si-au pierdut memoria de mult, altii ca au nu stiu ce afectiune cumplita care le-a luat mintile si asa mai departe. Dar n-am zis nimic in acele momente, doar am oferit si am primit, am simtit ca am oferit atat de putin si ca am primit tot ce aveau ei, mi-au dat tot ce aveau ei mai pretios.

A fost cu lacrimi, cu suspine, cu priviri de copii fericiti dar in acelasi timp speriati de ceea ce li se intampla, cu imbratisari mari si calde, am simtit ca am trait in viata fiecaruia pentru o clipa.

Din amintire…

• - De ce-mi faci tu asta? – Ca sa te relaxezi. – Ce este relaxarea, cum adica? – Te simti bine cand fac eu asta ? Da! – Atunci asta este relaxarea ta…Si a doua zi imi spune ingrijitoarea ca s-a oprit din nu stiu ce tremurat si ca i-a disparut un tic de ani de zile si ca ea isi maseaza puncte de relaxare(asa spune tuturor). Si zice continuu «Eu doar ma relaxez, lasati-ma si pe mine sa ma relaxez».

• - Pot sa inchid ochii? – Sigur! – Vrei sa stii de ce am inchis ochii? – Daca vrei sa imi spui secretul tau, mi-ar face placere sa stiu. – Am vrut sa vad ce imi faci. In acea clipa mi-am dorit sa am in maini oameni carora sa le spun eu «Inchide ochii si spune-mi ce simti, doar asa o sa vezi ce iti fac».

• - De ce sunt lumanari in camera? – Sufletul tau are nevoie de lumina ca sa se simta fericit si minunat, asa cum e el. – Eu am crezut ca mama mea aprindea multe lumanari in casa ca sa poata sa planga si sa fie nefericita. – Unde este mama ta acum ? – Este acasa la noi cu lumanarile ei. Eu credeam si ca tata e nefericit si suparat. Eu cred acum ca tata e fericit. Cineva mi-a spus apoi ca aceasta doamna facuse un soc la moartea tatalui, cand era o copila si nimeni nu si-a dat seama decat dupa ani, iar in acest timp isi urmarea mama care facea adevarate ritualuri prin casa zilnic cu multe lumanari.

• - De ce ai mainile calde? – Asa le-am incalzit eu pentru tine ca sa nu iti fie frig.  - Ai incalzit mainile special pentru mine? Uite…(intinde o mana peste umar si-mi atinge bland obrazul). Eu le aveam calde fara sa le incalzesc, pentru tine. Si incepe si rade ca un copil. – Multumesc! Cineva e cald oricand pentru mine J

• - Ce e castronul ala, gatesti in camera asta? – Se numeste bol tibetan si pot sa cant cu el pentru suflet. – Dar daca sufletul canta, tu de ce te chinui cu castronul? – Ce canta sufletul ca eu nu stiu, nu am auzit? – Canta ce-i zic eu sa cante, canta si acum, taci sa-l auzi.

• - Vrei sa dai drumul la apa sa curga? - Da, imi spui te rog si de ce? – Nu imi place muzica asta ce o aud peste tot.- Bine, dar sa stii ca eu pot sa opresc si muzica, daca te deranjeaza. – Nu, nu, nu ca tu stai aici. Cineva se gandeste oricand cand nu ma astept si la mine J

• - Miroase urat, nu mai vreau! – Ce miroase urat? – Ce ai pus pe fata mea. – Stii ce am pus? – Ceva urat! – Este viata dintr-o floare care se numeste lavanda! – Stiu, stiu, lavanda este o floare frumoasa. – Miroase a lavanda. – Ce frumos miroase lavanda…Si tot repeta mai tarziu- Ce frumos miros eu a lavanda…

• - De ce iti tremura mainile? – Pentru ca tie iti tremura ochii. (Clipea intr-un ritm ametitor care-mi trasmitea un tremur de necontrolat in miscari.) – Iti tremura si inima? – Nu as sti sa iti spun, dar parca simt ceva…Dar de ce ma intrebi? – Mie imi tremura ochii ca imi tremura inima.

• - Intinde mainile si inchide ochii! Am facut-o fara sa ma gandesc la nimic si intr-o secunda mi-a venit in minte o imagine cu mine copil cand cineva imi tot spunea arunca-te pe spate ca eu te prind, sunt aici si ma temeam mereu si ezitam. – Tine asta! Am simtit mainile calde asa in caus in mainile mele ca si cand ar fi pus ceva pretios acolo, ca un secret si apoi mi le-a impreunat rapid. – Gata, poti sa deschizi ochii. – Multumesc! Am deschis ochii si parca m-am trezit din ceva, asa ca dupa terapie si in fata mea era un zambet satisfacut. Cand l-am condus la plecare, insotitoarea mi-a spus ca tot daruieste oamenilor acel ceva in acelasi fel de fiecare data si daca cineva pune intrebari «ce e asta ?» sau zice ca nu i-a dat nimic, el o tot repeta in acelasi fel. Si i-am zis satisfacuta in timp ce am simtit zambetul lui pe fata mea «Ne da o initiere pretioasa…» Ce-ar fi de inteles ? Ii da fiecaruia exact ce nu crede ca are. Mie mi-a dat «credinta oarba». Eu as fi zis ca o am, dar pe bune, daca in alte circumstante altcineva m-ar fi pus sa inchid ochii si sa intind mainile, mi-ar fi trecut multe prin cap, as fi ezitat, sau as fi tras cu ochiul, sau din politele as fi facut-o trisand si n-as fi simtit nimic.

• - Ai un par atat de frumos…!Am desprins asa rapid un coc imens ascuns intr-o casca de apa, caci imi parea ca sta incomod pe pat si in cateva secunde s-a rasfirat peste pat, cazand pe picioarele mele un par des, ondulat, negru superb. Am zis ca-i frumos in timp ce pica peste tot si ma minunam ca un copil care descoperise o comoara. – Chiar crezi ca e frumos? Chiar crezi ca e frumos? Striga plina de uimire, ridicata la marginea patului, ma privea in ochi si ma intreba continuu, a aparut si ingrijitoarea in usa care ne pazea si era gata sa salveze situatia daca face vreo criza.- Ai cel mai frumos par pe care l-am vazut in viata mea! Si-l tot mangaiam, nu ma mai saturam. S-a asezat, s-a calmat, iar eu am renuntat la masajul facial si toate cele 15 minute i-am mangaiat parul si ea repeta «Am un par atat de frumos…Am cel mai frumos par din viata ta…» Imi venea sa plang, sa rad, s-o imbratisez, dar cred ca in sufletul meu le faceam pe toate si simteam cumva ca ma mangai pe mine. In momente de felul asta ma enerveaza tare eticheta si protocoalele. A doua zi ma cauta ingrijitoarea sa-mi spuna ca femeia nu-si mai ascunde parul dupa nu stiu cati ani si a cerut o oglinda in camera ei si alte amanunte de acest fel. Toate amanuntele din viata noastra sunt importante doar daca le oferim importanta cuvenita! Noi suntem importanti asa cum suntem. Nu stiu daca cineva stia cu adevarat ce-a determinat-o pe aceasta femeie sa isi ascunda atata vreme parul frumos, poate ca isi ascundea sufletul frumos pentru ca nu se oglindea in nimic frumos ca sufletul ei. Suntem atat de frumosi, amanuntele ne fac frumosi, exact ceea ce e important si pare banal si poate fi cultivat, noi ascundem cu diplomatie. Am eu ceva de zis despre diplomatie, dar as zice-o cu cea mai frumoasa parte din mine si atunci s-ar supara multi pe mine...

• - Ce tot faci, de ce ma mangai asa acolo ca eu nu mai am urechea aia ? Un domn dragut cu o cicatrice pe jumatate de fata, fara o ureche si jumatate de fata fara trasaturi, cred ca era rezultatul unei arsuri. – Cum simti ca te mangai pe ureche, daca zici ca nu o mai ai?  Si deschide ochii si ma priveste asa peste cap in tacere…- Si sa stii ca nici macar nu te mangaiam, doar iti intepam cu degetele punctele astea tibetane de pe urechea ta. - Tu crezi ca eu aud si cu urechea asta care nu mai e? – Pai daca eu aud cu doua tot ce auzi tu cu una si ne intelegem la fel de bine, inseamna ca…- Ca poate ca tu ai doua si eu una, sau ca avem amandoi una…- Ba poate sa insemne si ca avem amandoi doua…Nimeni nu radea, doar ascultam cu toate cele doua urechi J Am inceput terapia cu o intentie, am intentionat simplu sa-i activez omului    punctele, fara sa scap vreunul, inclusiv cele de la nivelul urechilor, nu am gandit vreo clipa ca are doar o ureche, doar cand m-am trezit in mijlocul interogatoriului m-am pus pe cautat urechi. Oare ale lui sau ale mele? La final se tot pipaia cautandu-si urechea. Ingrijitoarea care auzise toata discutia, imi sopteste asa foarte increzatoare si cu un zambet sarcastic «N-are ce sa mai simta domnisoara, ca nu mai are niciun nerv pe partea aia ». Si am inrebat-o «Da, cine a zis ca are nevoie de nervi ca sa simta?»

Mesaje de suflet

* Ti-e foame, ti-e sete, ori ti-e dor de codrul verde?

Urla pe toate vocile lui de cateva ore, nimeni nu stia ce sa-i faca, nimeni nu pricepea ce are, dupa incercat metode care mai de care mai ingenioase, il smulg din bratele cuiva, il scutur zdravan si-l intreb « Mai baiete, ti-e foame? Ti-e sete ? Ori ti-e dor de codru verde ? » Si incepe si rade si apoi ies din mine numai glume si ma scalambai ca toate cele si-mi arat toate mutrele minunate, adica asa-i pareau copilului de nu se mai oprea din ras acum. Si-aud un doftor destep care amutise langa mine, asa speriat « Crezi ca a inteles asta cu codru verde ? » Nu stiu daca eu m-as fi intrebat daca un copil de 7 luni  a inteles ca era o gluma rimata, dar faptul ca domnul s-a intrebat m-a determinat si pe mine sa-mi pun semne de intrebare si-am facut o pasiune din a canta copilului cand scotea sunetele Divine si mergea de fiecare data si cand deja ma gandeam ca pot sa-mi patentez inventia, mi se intampla...o intamplare.

Suparata intr-o zi ma duc in fata unei oglinzi si ma intreb « hai spune, ti-e foame, ti-e sete, sau ti-e dor de codru verde ? » Si incep sa rad in hohote si-mi trec toate cele ce ma adusesera in starea respectiva. Si apoi o zic din nou asa cu atentie si ma urmaresc : cand am zis ti-e foame, aveam o figura de m-as fi luat la bataie si tonul vocii pe masura, cand am zis ti-e sete parca si mai rau, dar cand am zis de dorul de codru verde, am zis-o cu un zambet larg, fata mea era brusc luminata si tonul unul cald, melodios. Copilul minunat auzea numai tipete, simtea agitatia din jurul lui, vocile suferinde si ingrijorate, cred ca nu mai vazuse un zambet de cand s-a nascut. Mi-a venit in minte primul meu recital cu copilul in brate si-am zis eu catre mine « Ba, acum chiar trebuie patentata ! » Copilul cel minunat avea nevoie de un zambet si-o voce calda si in acelasi timp eu aveam nevoie de copilul minunat ca sa imi aminteasca sa mai si zambesc. Iar domnul doftor cred ca avea nevoie sa creada in miracole, ca la 7 luni un copil pricepe el multe si miracole exista.

* Iti dau lacrima mea…

Mi-a dat cineva o lacrima, de fapt a fost o batista plina de muci si lacrimi J

Copil autist, ii cunosteam intreaga familie de ceva vreme si intotdeauna am crezut ca pe el nu-l cunosc deloc. Intr-o zi surioara lui tare bolnavioara, in compania careia am stat o perioada, paraseste lumea asta si dupa un timp revin in camera in care dormisem impreuna, mancasem, ii faceam baita, ii spuneam « Buna dimineata iubire ! » si ma apuca un plans zdravan cu descarcare din aia cu suparari si intrebari, mi se taie picioarele si pic pe jos si simt o mana pe umar si ma trec fiori si simt frica si cand ma intorc il vad pe fratior. Ma linistesc. Nu-l vazusem, era acolo intr-un colt, plans tot si strangea tremurand o batista. Isi sterge nasul, isi sterge o lacrima, isi pune batista in dreptul inimii si mi-o intinde, asa de departe ca si cand ii era teama sa nu-l ating si apoi fuge din camera.

Eu nu l-am mai vazut, dar simt ca e o bucatica din mine. Uneori ma gandesc la el cu intentia de-ai trimite ganduri, vise minunate, caldura, iubirea mea si simt fiorii aia si mana pe umar, dar nu mai simt frica, simt altceva si plang, dar nu e acelasi plans. Mi-a fost frica de ceva ce nu intelegeam. E ca povestea cu electricitatea, ne e frica de ea pentru ca nu o vedem si nu o intelegem...

Am auzit de cateva ori in viata mea « Plang pentru tine » si am auzit si « Plang din cauza ta », dar nu am auzit de la nimeni « Plang cu tine », am simtit ca asta mi-a spus copilul. Cand plangem la fel, plangem unii in altii. Plange si Dumnezeu cu noi…

* Nu privi un muribund in ochi ca ai sa vezi moartea!

Asta-mi spuneau mie domnii doctori in pretioasa mea perioada de practica prin spitale, am auzit-o de nenumarate ori, era ca o lege nescrisa in cartile de medicina.

Ma indragostesc de un bebic pe sectia de pediatrie, care statea mai mult pe la spital decat la casa lui(casa de copii abandonati), tot personalul il trata asa ca un fel de « ultimul de pe lista », era cazul perfect pe care puteau vedea invataceii din de toate bolile cate ceva. Si nu stiu prin ce imprejurari cam ajung sa-mi traiesc viata pe acolo fara o anume intentie…Dupa cateva luni in care nimeni nu credea si nu crezuse vreo clipa ca va supravietui, ii vine si ultimele clipe pe aceasta lume si dupa numeroase tehnici de reanimare, se retrag toti si mie mi se pare asa o gluma proasta. E declarat in coma profunda si un miracol ca a supravietui si poate va mai supravietui cateva minute. Ma duc furioasa si-l iau in brate si tip plangand « De ce nu vrei sa traiesti, deschide ochii !? » Si deschide ochii si scoate un scancet, parca mai degraba un oftat si ma priveste si pot sa jur ca mi-a dat si-un zambet si apoi se duce. A fost doar cateva secunde fericit. Cred ca a vrut sa-mi spuna ca va fi bine acolo unde merge si mi-a multumit ca eu mi-am dorit. Ma uitam apoi la doctorii din jurul meu si cu trupul copilului in brate le tot spuneam « Eu nu am vazut moartea! Eu nu am vazut moartea! ». Nu am vazut moartea in ochii unui muribund, am vazut o lumina atat de vie, nu stiu ce e moartea, nu am un termen de comparatie, dar stiu ce e viata si pot spune ca acea sclipire era viata. Si nu cred ca gestul meu le-a umplut ochii de lacrimi, ci scancetul copilului le-a atins sufletul si-a scos de acolo ceva-ul minunat.

Frica de Dumnezeu...

Frica de Dumnezeu!?

Pericolul nu vine din fricile noastre, el sta ascuns undeva unde noi nu banuim si unde nu am ajuns inca, dar credem noi ca stim tot ce e pe acolo! Frica nu exista in lumea palpabila, este doar un gand, vine din ceva creeat de mintea noastra. Daca spun “Da, dar imi e frica de asta pentru ca stiu eu ca mi s-a mai intamplat…”, tot eu pot sa spun si “Da, dar se poate sa nu se mai intample, daca eu cred ca nu se va intampla”.

Nu crede in fricile tale mai mult decat in curajul tau! Curajul e evident si e demonstrat si aduce dupa el numai bine, frica doar te trage inapoi sau te tine pe loc adancindu-te tot mai tare in frica.

"Mi-e frica!"Auzim atat de des, o spunem atat de des, o spunem cu voce tare, ne-o spunem noua, o spunem la spovedanie, o spunem la doctor, o spunem unde ne doare mai tare si unde credem noi ca se poate vindeca frica. Daca cineva a vazut sau vede un gand si ar putea vedea si frica, as vrea sa spuna ca poate vindeca ceva nevazut, nedemonstrat, nepalpabil- gandurile si ca vindeca frica. In urma cu ceva timp cineva se straduia sa ma faca sa pricep cum stau treburile cu frica asta care nu exista, dar pe care eu o vedeam in tot si toate, care-mi punea piedici in tot si toate, care se intorcea si venea catre mine in cele mai dureroase moduri. Am inteles singura abia cand am vazut in altii ceea ce nu-mi placea la mine, cand mi-am vazut acele fete care ma loveau, in cei ce-i atrageam continuu in viata mea si doar atunci cand am stat fata-n fata cu mine de nenumarate ori, cand am simtit cat suntem de “la fel”, am inteles, dar nu a disparut complet.

"Mi-e frica de Dumnezeu!" "In lumea asta mi-e frica doar de Dumnezeu !"  De cate ori auzim si asta ? Singurul om care mi-a zis sa nu-mi fie frica de Dumnezeu ca o sa-mi fie frica de mine, a fost bunica mea, dar habar nu aveam ce vrea sa zica pe atunci, suna ciudat pentru mine caci auzeam in jurul meu ca trebuie sa am frica de Dumnezeu. Oamenii au scos-o pe asta ca sa-si puna piedici in calcatul gresit, adica avem nevoie de o lege din asta mare si tare ca sa nu furam, sa nu mintim, sa nu ne inselam aproapele etc. Hai sa vedem cum ar suna : Nu imi insel sotul/sotia ca mi-e frica de Dumnezeu ! Adica pe bune ca daca n-ar exista legea asta Divina, noi am face-o negresit… ? Nu fur si nu mint ca mi-e frica de Dumnezeu! No coment! Nu putem spune ca nu mintim ca asa suntem noi nemincinosi, e musai sa spunem ca mintim ca a fost nevoie, ca am fost nevoiti(ne-ar trebui o lege Divina care sa ne combata si « nevoiala » asta) si mai tare e cand spunem ca asa a fost sa fie, a fost circumstanta de asa natura…

Eu nu ma intreb acum de unde stia bunica mea toate treburile astea si de ce vorbea mereu ca o mare filozoafa, stiu ca pe la biserica se ducea doar de sarbatori mari, nu invatase carte si nu stia sa citeasca si se pare ca provenea dintr-o familie care nu prea pupa icoane si mai stiu ca atunci cand m-am izbit de facutele si nefacutele mele in viata asta, mi-am amintit vorbe mari de-ale ei, sau mi le-a amintit ea prin vise, care m-au dus adanc in mine si m-am analizat.

Asa pricep oamenii treaba asta cu pacatul de fapt, zicem noi ca sa nu pacatuim ca ne bate Dumnezeu, dar ne batem doar noi, de aia ne si punem problema asa dinainte, pana sa ajungem la Dumnezeu trecem prin noi, adica tot pe acolo, avem multe pana Dumnezeul sursa. Daca Dumnezeu e iubire, mie mi-e frica de iubire ? Suna aiurea. Ne e frica tot de noi, ca de fapt ne e frica de ce stim, de ce stim ca putem noi face, nu de ceva ce nu se poate intampla cu fapta.

Sunt una dintre victimele propriilor frici, temeri, spaime, eu le-am plantat, eu le-am consumat apoi, dar le-am insamantat repetat si am cules fiecare mugure de la 6 ani pana la 31. Si cand eram catre drumul ala de care-mi era frica, am zis pentru prima data din tot sufletul ca nu-mi e frica de ce urma sa mi se intample si a fost natural de miraculos tot ce-a urmat. Inca nu sunt pregatita sa-mi spun povestile aici, dar pot spune povesti din care am facut si eu parte si pe care le-am simtit trecand prin mine si care au insemnat ceva pentru mine si pot fi raspunsuri pentru noi toti.

Pe bune ca frica nu exista. Si daca spunem ca ne e frica de Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu e frica insasi, sau ca-L asociem cu ceva rau, caci doar de ce credem noi ca e rau ne e teama…

Asa pot spune si ca raul nu exista. Rau sau rautate sunt doar niste cuvinte pe care le-am scos noi oamenii ca sa definim o stare din care lipseste bunatatea sau ceva ce noi personal consideram a fi bun. Poate ca bun pentru mine, inseamna rau pentru tine si invers. Asa ca daca Dumnezeu este acelasi si la fel pentru toti si el este bun si este bine, ar trebui sa fie o « definitie » buna pentru tine si la fel de buna si pentru mine.

Tot bunica mea zicea foarte des sa fiu buna, o auzeam adesea seara la culcare in timp ce-si facea cruce cum cerea Bunului Dumnezeu numai de bine pentru noi, pentru familie, pentru bunicul meu. Dar niciodata nu mi-a zis sa nu fiu rea, niciodata n-am auzit-o cerand sa se opreasca rautatea, pentru ea raul chiar nu exista, desi mie mi se parea pe atunci ca raul face parte din viata ei, avea o inima suferinda, pentru mine o boala insemna ceva cumplit, ceva rau, un sot alcoolic care-o izbea asa de pereti fara motive si mie chiar imi parea ca are o viata chinuita. Si cati ca ea, Dumnezeu s-o odihneasca…

Sa fim buni, caci asa suntem noi! Eu cred in bunatatea ta, pentru ca altceva nu vad!

Din ce e facut un suflet?

Dani, din ce e facut un suflet?

Am primit intrebarea asta de la un copil care-i tot plimbat de bunici pe la biserici si cred ca aude toata ziua discutii despre suflet, dar nimeni nu-l lamureste. Eu nu stiu daca un adult isi pune intrebarea asta... Adica copilu’ isi dorea sa stie exact din ce e si mai ales unde e sufletul si de ce nu-l vede.

O sa reproduc din aduceri aminte povestea…
Dani: -Tu ce crezi ca e ?
Vlad: - Eu cred ca e din aer si sta in buzunar.
Dani: - Cum de crezi asta?
Vlad: - Pai mi-a spus mie cineva ca sufletul omului nu se vede si ca e la indemana si eu doar aerul nu-l vad si eu stiu ca la indemana inseamna ceva ce e aproape si eu tot ce am nevoie aproape, am in buzunar. Si in timp ce vorbeste scoate din buzunar o jucarie, un servetel, o hartie cu numele lui, numele parintilor, un nr de telefon, adresa de acasa si numele afectiunii de care sufera.
Dani: - Iti spun ce poveste stiu eu despre suflet si apoi tu poti sa intrebi in continuare multi oameni ca sa aduni mai multe povesti si intr-o zi daca cineva te va intreba, o sa ai si tu povestea ta.
Tu stii Cine e Dumnezeu ?
Vlad: - Cineva la care se inchina lumea in biserica si mamaia Il roaga noaptea cand crede ca eu dorm, sa ma fac eu bine. Da eu ma uit mereu si nu il vad si cred ca e in aer. In sinea mea zic « si in buzunar ».
Dani: - Dumnezeu a fost si este peste tot si in aer si in buzunar, este oriunde ai tu nevoie si oriunde vrei tu sa fie, este in tine, este in mamaia ta, este in noi toti, de aceea nu il vezi. Te uiti la mamaia ta si stii ca o vezi pe mamaia, nu pe Dumnezeu. Dumnezeu intr-o zi cand cred ca se cam plictisea s-a gandit El asa sa faca pe cineva ca El. Si pentru ca Dumnezeu iubea viata mult si asta inseamna ca se iubea si pe El ca e viata, a pus multa iubire cand l-a facut pe om. Si mai intai a facut El toate stelutele, soarele, pamantul, animalele, florile si tot ce e pe aici ca sa-i fie omului bine si apoi l-a facut pe om. A luat o mana de pamant cu tot ce era in el si asa cu niste apa a facut un om dupa cum arata El, l-a modelat cu multa apa, asa cum facea mamaia ailalta a ta testul ala de copt paine si apoi ca sa respire viata i-a dat suflare de viata. Si daca am zis ca Dumnezeu iubeste viata, suflarea asta de viata este iubirea Lui pe care-a pus-o in om, adica sufletul omului este suflarea aia, este iubirea. Si de aia nu il vezi pe suflet si nu stii din ce e. Daca zici apa, iti poti imagina apa si o poti si vedea si daca bei o si simti, daca zici iubire sau suflet ti-o poti imagina pe mamaie cand se roaga la Dumnezeu sa te faci tu bine si chiar daca nu vezi, o sa simti.
Vlad: - Si daca eu ma rog la Dumnezeu sa nu mai planga mamaia cand ea crede ca eu dorm, mamaia o sa isi imagineze la fel?
Dani: - Eu cred ca mamaia ta nu mai are nevoie sa isi imagineze, dar tu Il poti ruga oricand. Stiam eu ca tu stii deja cum stau treburile astea…
Vlad: - Si toata lumea e un suflet? Ca ai zis ca atunci mai demult a facut un suflet…
Dani: - Pai asa a fost la inceput, dar apoi s-a pus pe treaba si a facut asa mai multe globulete de suflete la un loc si cand se mai naste un bebelus, inseamna ca a mai venit o luminita din globuletul ala din care ai facut si tu parte, mamaia ta si mami si tati si fratiorul tau si prietenii tai si alti oameni pe care o sa-i cunoasti mai tarziu, sunt toti acolo vecinii tai de globulet si va intalniti aici ca sa faceti treaba.
Vlad:- Si tu nu esti din globuletul meu ?
Dani:- Acum am aflat ca sigur suntem vecini de globulet.
Vlad: - Si avem un sef in globulet? Eu cred ca in globulet nu imi spune nimeni sa iau pastile.
Si a aparut un om mare si ne-a intrerupt…

 Nu vreau sa scriu o concluzie, o morala, a fost atat de faina discutia ca vreau sa mi-o amintesc o vesnicie asa curata, fara comentarii…

De discutat eu cu mine, tu cu tine...

De-ale mele, utile pentru noi toti...

* Cred in ceea ce pot eu sa fac, nu in ceea ce imi spun ceilalti si nu in ceea ce fac ceilalti!

* Cea mai mare incurajare pentru mine o voi gasi in mine! Nu voi pierde timp cautand in altcineva...

* Am multe maestrii pentru ceilalti, dar doar una pentru mine! O voi cultiva doar pe cea care-mi vindeca si mangaie sufletul si-mi inalta spiritul, luminandu-mi calea.

* Nu voi uita niciodata treptele care m-au adus aici! Nu voi repeta calcand gresit tot pe acea carare, dar nici nu o voi ocoli, caci este parte din mine.

* Vindecarea mea este doar in mine! Nu este in preot si biserica, nu este in "icoana facatoare de minuni", nu este in maestru, nu este in doctor si doftorii, pe toti ii pot urmari intotdeauna, dar nu si urma...

* Ma voi asculta mai intai in interior, altfel nu voi putea intelege exteriorul!

* Voi da doar celor care-mi vor cere!

* Pot face dintr-o cocina o gradina cu flori frumos mirositoare, doar daca cocina nu este locuita! Nu pot eu schimba oamenii, decat daca vor ei, dar situatiile din jurul lor le pot schimba viata si schimbarea le da motive puternice sa se transforme...

* Viata e un proverb fara un inteles, dar cu un mare sens!

* Iubirea este o minune pentru trup, un miracol pentru suflet si doar un moft  pentru minte!

* Dragostea e omeneasca, iubirea e Dumnezeiasca! Cand vrei sa simti Divinul din tine, iubeste! Cred ca atunci cand Dumnezeu a creeat omul, a fost tare indragostit de viata...

* Iubirea neconditionata e mana lui Dumnezeu! Bunica mea Stanca spunea: "Cand te-ai nascut, am simtit ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap". Cred cu tarie ca fiecare parinte, bunic, simte mana lui Dumnezeu...

* "Curat" inseamna: atunci canc mirosi un bebelus sa iti amintesti de "ceva" din tine!

* "Fericirea" inseamna: "ceva" ce este in noi permanent indiferent de nefericirea ce ne cuprinde adesea, doar ca uitam sa o hranim! Daca mananc, nu imi mai este foame, dupa ce beau apa, nu imi mai este sete...Fericirea este o pofta permanent excitata!

* Un copil ofteaza si-l crezi din prima, un adult ofteaza si ii ceri explicatii...Un copil ofteaza doar din suflet, un adult ofteaza din suflet si de suprafata...

* Cand iti spun "te simt", iti spun ca deja am trait ce traiesti tu acum, cand iti spun "te inteleg", iti spun ca te poti baza pe mine, sunt pregatita sa incep sa te simt, cand nu spun nimic, inseamna ca traiesc in acelasi timp cu tine si am nevoie de mangaiere ca si tine...

* Daca Dumnezeu ar fi fot doar femeie, atunci Adam ar fi gresit primul...

* Sa-ti ceri iertare tie pentru ceea ce faci si ceea ce gandesti! Nu te vei ierta tu, daca te iarta ceilalti...
La spovedanie marturiseste-ti suferintele ca si cand ai vorbi cu acea bucatica din tine care-a suferit. De unde a pornit suferinta, tot acolo gasesti si iertarea si vindecarea.

 * Intrebare pentru ego: Cine esti? Intrebare pentru tine: Ce esti?

* Tot ce simtim profund este Divin, tot ce simtim superficial este pamantean, dar tot ce e pe acest pamant este Divin! Simte Divinitatea din tine ca sa o poti percepe si pe cea din jurul tau! Nu astepta si nu te stradui sa intelegi doar ce e in jurul tau, inainte de-a te intelege pe tine!

* Ceea ce nu poti intelege si nu poti accepta la ceilalti, este ceea ce nu gasesti in tine!

* Daca accept reguli, imi neg evolutia! Daca accept principii, evoluez in acelasi timp cu ele! Daca incalc o regula, cel ce a creat-o va face alte 10 ca sa-si intareasca regula incalcata. Cei ce creeaza continuu reguli sunt cei slabi, puterea lor sta in "regularea" celor slabi si inofensivi... Pot destrama o regula cu un principiu, dar nu pot urni un principiu cu o mie de reguli! Regula apare din nimic pentru nimic, doar ca sa stau pe loc... Principiul apare dupa ceva, pentru ceva/altceva...

* Principii in evolutie: CUNOASTERE>TRAIRE>SIMTIRE>INTELEGERE>IMPLINIRE>SCHIMBARE

* Sunt ceea ce sunt, nu ceea ce vezi tu!

* Cunoasterea nu tine de inteligenta, dar trece si pe acolo unde se nasc ideile destepte!

* Foloseste-te de gandurile tale, nu le lasa sa se foloseasca ele de tine!

* Lucreaza cu mintea ca sa ajungi la suflet, nu lasa mintea sa te lucreze, ca iti va lucra si sufletul!

* Intrebari pentru trup:
- Ce iti doresti?
- Ce te satisface?
- Ce nevoi ai?
Intrebari pentru suflet:
- Ce iti mai doresti?
- Ce te-ar satisface?
- Simti ca ai nevoie de...?

Intuitia...

Urmati-va intuitia!

O noua lectie despre intuitie am primit in aceasta seara. Ies la plimbare singura, ma indrept catre parc, drumul ma duce pe niste strazi inguste, dar bine luminate. Imi iese in cale un domn caine negru, apoi un alt domn caine si pana sa apuc eu sa ma uit la semiluna, steaua vecina si alte luminite si sa ma intreb de ce nu ies oamenii seara la plimbare,  imi dau seama ca nu sunt singura deloc si ca cei doi domni caini ma urmau serios, unul in fata mai la dreapta, altul in spate mai la stanga, ma simteam de-a dreptul ghidata si ocrotita.

Daca cu mult timp in urma m-as fi speriat si as fi fost incaierata cu siguranta si disperata sa arunc cu pietre si sa strig dupa ajutor, acum merg relaxata si simt ca daca am gandit ca sunt singura pe strazi noaptea la plimbare, am atras alti singuri pe strazi noaptea la plimbare.

Ne iese un grup de oameni in cale, cainele alearga catre ei jucaus, doamnele din grup incep sa tipe speriate, domnii rad si le zic” Ce-aveti draga, nu vedeti ca lui ii e mai frica de voi decat voua de el!?” Imi amintesc de cate ori am avut si eu aceleasi reactii si de cate ori am auzit ceea ce spuneau domnii, dar frica era mai mare decat orice incurajare.

Prin parc cainele negru ma urmeaza, celalalt se pierde sau ne paraseste. Imi vine miros de gogosi si singurul meu gand este sa ma duc dupa miros ca sa hranesc cainele, dar cainele se indreapta pe o alta poteca, pe undeva pe unde mirosul nu mai exista, si pentru ca nu vreau sa-l pierd caci ma tot gandesc ca undeva o fi deschis vreun chiosc cu pufuleti si eugenii, il urmez. Norocosul si-a urmat ori instinctul, ori nasul ca dupa ceva drum strabatut, pe o bordura da de o mana de boabe- bunataturi pentru caini, pe semne ca cineva isi hranise animalul de companie in parc. Il astept si-l privesc cum infuleca fiecare bob satisfacut, ciulind urechile in jur dupa eventuali atacatori. Apoi pornim la drum, facem cale intoarsa catre casa, dorinta mea de-a hrani sanatos animalul parca e din ce in ce mai mare.

La iesirea din parc primii pasi ii fac catre casa, apoi schimb drumul gandind ca e mai aproape pe o alta carare pana la primul magazin, dar cainele nu ma urmeaza, sta pe loc, eu il strig, face un pas catre mine, doi in partea opusa, sta iar pe loc si dupa cateva minute de “joaca”, ma duc catre el si incepe sa dea din coada fericit ca l-am ascultat. Pe la jumatatea drumului ne apare in cale si ratacitul, ma intreb daca acum cainele ma va parasi caci e cu prietenul sau, sau daca ma va parasi cand ajugem la locul de unde m-au agatat. Se opresc amandoi la locul lor, ma uit la ei, fidelul se uita cand la el cand la mine, din nou joaca cu pasii si in cele din urma ma urmeaza.  In drum catre magazin ne intalnim cu o doamna de varsta a treia cu cainele la plimbare, care ne da de mancare din buzunar si-i spun ceva ce ma rodea de ani buni: “Stiti, eu intotdeauna m-am intrebat cum pot unii oameni sa plimbe un caine noaptea? Si acum pot spune ca pe mine tocmai m-a plimbat un caine si m-am simtit minunat”. Si doamna mi-a zambit privindu-ma in ochi si mi-a spus: “Intotdeauna cainele te alege pe tine si nu tu pe el, chiar si atunci cand crezi ca e invers”.

Inainte sa intru in magazin il rog frumos pe domnul caine sa ma astepte pentru ca nu stau mult si ii aduc de mancare, am  fost rapida si cu frica ca nu cumva sa nu-l mai gasesc si bineinteles ca asa a fost. Am iesit si nu mai era, m-am uitat rapid in imprejurimi, am stat si-am gandit cateva secunde si m-am intrebat daca as fi caine incotro m-as fi dus si-am zis fara ezitare- catre primul om care mi-a iesit in cale si-a fost om cu mine- doamna cu grauntele. Am pornit si nici urma de doamna, nici urma de caine, dar imi dau seama ca drumul era catre casa mea si ii zaresc coada prin bezna si alerg catre el si strig oarecum soptit pe strada “Stai acolo, asteapta-ma!” Dar el ma astepta, banuiesc ca banuia el cumva ca eu stau acolo si ma astepta, sau poate s-a dus dupa miros, sau poate s-a dus intuitiv, sau poate ca doamna cu grauntele o fi vecina mea si-a urmat-o, sau,sau,sau…Ii desfac pachetul si cand ii dau sa haleasca realizez ca el era atent la mine si da din coada de parca dorea altceva si nu era atent la mancare, ma intreb daca l-o mai fi hranit cineva intre timp cu graunte delicioase si vin eu acu’ cu un cremvrusti gretos sa-i castig inima. Il mangai pe cap si parca e un copil rasfatat, imi vine in minte imaginea doamnei care inainte sa-i ofere grauntele l-a mangaiat si apoi statea pe loc si se uita cand la mine, cand la ea si parca nu stia pe care s-o urmeze. Primise de la ea si mangaiere si mancare, iar de la mine nimic, de ce m-ar fi urmat? Pai doamna era insotita, eu nu…

L-am lasat afara, se uita lung la mine parca dezamagit, cu doi cremvrusti in dinti, i-a carat, nu i-a lasat aruncati.

Ma spal pe maini si ma uit in oglinda la mine si-mi vad sclipirea din ochi, ma privea satisfacut copilul din mine…

Cine si-a urmat intuitia eu sau cainele? Sau cine pe a cui a urmat-o: eu pe a lui, sau el pe a mea, sau a fost o colaborare?

Cate intamplari de acest fel ne scapa printre degete in viata? Si din cate intamplari atat de “simple” care apar la tot pasul, avem atat de mult de invatat?
Urmati-va intuitia si veti avea numai de castigat! Daca uitati de ea continuu, viata va parea o lupta lunga, un razboi cu ceilalti care e de fapt un razboi cu voi insiva.

Meditatia

Ce este meditatia? Cum meditam? Avem nevoie de meditatie? Avem nevoie de profesor?

Cine nu a incercat macar o forma de meditatie de-a lungul existentei…?

Am cautat multe forme de meditatie, inainte sa inteleg ce inseamna meditatia. Mi-am cautat maestri, citeam, ma scoleam bine de tot despre ce inseamna o anume tehnica de meditatie, apoi consumam cursul si ma trezeam eu cu mine acasa incercand inutil sa meditez dupa niste reguli. Si dupa multe straduinte am priceput ca meditatia nu este o tehnica, in meditatie nu exista reguli si ca forma care mi se potriveste mie, nu este cea dupa care tanjesc, cea care se pare ca se potriveste tuturor sau cea care este speciala doar pentru ca “e la moda” si de aceea e la mare cautare.

Am descoperit ca meditam de mult in felul meu, am descoperit ca sufletul meu are propriile lui principii, iar regulile pe care ma straduiesc eu sa i le impun, sunt sub nivelul lui si atunci acestea se autoelimina cu succes, considerandu-le intrusi.

Este o definitie a meditatiei din care reiese ca atunci cand meditam examinam profund o idee, situatie, problema, o alta care spune ca omul ajunge sa cugete adanc asupra problemelor fundamentale ale existentei umane si multe altele desprinse din DEX, urmatoarea imi place cel mai mult: “Meditatia est o perioada de timp, in afara orelor de curs, in care elevii isi pregatesc temele”. Daca analizam ultima varianta, avem adevarata definitie a meditatiei. Orele de curs ar fi orele, zilele, anii petrecuti pe aici, continuu facem ceva, continuu suntem la scoala, dar “temele” cred ca ni le facem, doar in afara orelor de curs.

Ce teme avem? Ne intrebam, sau cat de des ne intrebam? Ne intrebam doar cand ne paste un necaz, sau cand ne-am cufundat intr-o suferinta. Atunci ne trezim si ca am vrea sa meditam, ce-o fi meditatia, parca suna a ceva ce ne-ar face bine…Si toate astea le descoperim in liniste. Ce e linistea? Eu zic ca linistea este o forma prin care atingi meditatia, o forma de meditatie, meditatia insasi, LINISTEA ESTI TU! Daca te regasesti in liniste, daca-ti pui intrebari existentiale in liniste, daca doar de liniste ai nevoie ca sa ajungi in aceasta stare “liniste pentru liniste si din liniste”, atunci toti am meditat de nenumarate ori. Profesorul poate fi o lumanare, muzica, o aroma, o icoana, o fotografie a cuiva drag, o amintire, un maestru care sa ne ajute sa ne gasim calea catre linistea interioara, orice…

Este meditatia o rugaciune? Eu zic ca este cea mai adevarata rugaciune. Eu nu pot sa fac plecaciuni si matanii intr-o biserica sau in fata unei icoane, sau in fata unui preot, nu pot sa le fac nici in casa, dar am descoperit ca le pot face in interiorul sufletului in cel mai artistic mod cu putinta. Cand ingenunchezi in fata sufletului, ai ingenunchiat in fata ta, in interiorul tau si atunci ti-ai atins cu adevarat sufletul, ai primit raspunsurile, esti doar tu cu tine, gol dar atat de bogat, ESTI ASA CUM ESTI…

Dar calatoria nu s-a terminat pentru ca acum o sa-ti doresti mai mult, acum descoperi secretele, descoperi ce-si doreste sufletul si ca sa atingi mai mult, ai nevoie de cat mai multe calatorii minunate.

Va doresc cat mai multe calatorii cu roade pretioase!

Este meditatia o forma de atingere a acelui “ceva”, fara ganduri? Eu zic ca avem nevoie de un gand ca sa ajungem la orice, fara ganduri nu existam. Sa ne straduim sa ne alungam orice gand ca sa ajung undeva? Unde sa ajung daca nu imi propun, daca nu am o intentie? Ce pot sa construiesc, daca nu planuiesc inainte?

Sa imi alung gandurile ca sa ma gasesc si/sau regasesc pe mine, ar insemna sa imi neg existenta si sa caut in gol, iar ceea ce voi gasi intr-un gol va fi tot un gol, cred ca si ca sa ajung la un gol am nevoie de un gand si inca de unul profund.

Cateva de ajutor…

• Meditati si cand sunteti fericiti si veti gasi raspunsuri la fel de pretioase si ca atunci cand sunteti nefericiti.
• Nu va asteptati si nu cautati sa gasiti ceva spectaculos, multumiti-va si fiti fericiti daca gasiti ceva simplu.
• Nu fiti dezamagiti daca nu aveti raspunsurile usor, sufletul pare uneori un puzzle greoi pentru cel ce-l poarta.
• Nu incercati sa primiti raspunsuri pentru existenta fizica, cautati-le pe cele spirituale si restul va veni de la sine si chiar se va vindeca de la sine.
• Nu faceti idoli din simboluri pentru ca va adanciti intr-o latura care va va indeparta de voi insiva si nu va va arata calea catre cunoasterea interioara. Simbolurile sunt ca niste ganduri ajutatoare care ne conduc pasii catre noi si prin noi. Incercati sa intelegeti ce inseamna acel gand, acel simbol, dupa ce l-ati simtit si asa veti sti daca va va fi de ajutor si pe viitor in alte calatorii, sau daca s-a consumat dupa ce v-a calauzit pasii intr-una sau mai multe calatorii.
• Nu ridicati statui gandurilor si simbolurilor, caci riscati sa le faceti modele in viata si sa va conduca, in loc sa va calauzeasca.
• Cand meditezi cu adevarat sufletul iti va spune sa iti cauti forma ta, sa nu incerci sa iti imaginezi ceea ce spune profesorul/maestrul, ci doar sa iti faci un model de inceput din indrumarile sale, sa iti lasi mintea sa te duca unde cere sufletul. Cand incerci sa meditezi lucreaza cu mintea ca sa ajungi la suflet, nu lasa mintea sa te lucreze, ca iti va lucra si sufletul.
• Nu aruncati ceea ce gasiti, considerand ca daca ati descoperit si ati vindecat, nu va mai este util. Adunati si pastrati ca pe ceva pretios, este parte din voi si nu uitati sa multumiti din cand in cand pentru tot ce ati descoperit, pentru felul in care ati ajuns acolo si pentru ceea ce sunteti acum.
• Spuneti: “Multumesc Doamne! Multumesc tuturor!” si veti simti ca de fapt va multumiti si voua…

Pentru ce meditam? Veti descoperi singuri…

Despre maestri...

Cine ne sunt maestri? Ce este un maestru? As zice ca in fiecare om sta ascuns un maestru in ceva, fiecare are o maestrie pe care-o manifesta, o impartaseste cu laude si onoruri, sau doar sta cuminte si cine are nevoie, da de maestriile respective si le invata la momentul potrivit.

Dar cine sunt adevaratii maestri-n ale terapiilor? I-am cunoscut si pe cei reali si pe visatori si pe sarlatani(nu imi place cuvantul asta pentru ca imi pare ca arunc o judecata asupra cuiva doar folosindu-l, dar nu am gasit altceva mai concludent). Ordinea a fost alta: cand mi-am dorit sa cunosc spectaculosul si sa ajung la “cel mai cel”, am dat de cei din urma, cei care isi fac reclama adevarata, cei care vand si atat, dar ceea ce impartasesc este ceva in care ei nu cred, deci care nu exista, cei care considera ca daca au urmarit un film si-au citit o carte “stiu” ce este terapia prin atingere si comunicare etc., acestia fiind ce mai scumpi, mi-am vazut greseala dupa ce am cunoscut mai multi; apoi mi-au iesit in cale visatorii, care sunt buni terapeuti, dar nu au suficienta incredere in potentialul lor ca maestri si raman doar in terapii, au planuri si vise permanent, nu reusesc sa impartaseasca altora decat in mare secret si atunci doar cu jumatati de masura, le e teama ca daca dau mai departe, ei nu mai raman cu nimic si valoare a ceea ce fac si ceea ce sunt, scade, sau dispare; apoi au venit si cei ADEVARATI, pe care incerc sa-i definesc mai jos. Ceea ce am simt eu ca este un maestru, nu poate fi definit in cuvinte, dar am incercat sa gasesc cateva care sa ‘defineasca” pe masura ceea ce cred si cu siguranta ca maine voi avea altele de adaugat.

Iata cateva concluzii, dupa ce-am adunat cunoastere de la maestri mei, ce cred eu ca este un maestru:

• Un mare maestru nu se da mare ca e maestru! Apare in viata noastra intamplator, natural, exact atunci cand suntem pregatiti sa primim informatia.
• Un maestru nu vorbeste despre el cu laude, nu va spune “Eu sunt…”ci va spune “Eu fac…Eu cred…”! Este ceea ce se vede, nu ceea ce se spune despre el sau ceea ce va spune el despre el.
• Un maestru iti va darui, inainte sa sari tu sa ii oferi ceva! Ai nevoie de o terapie, i-o ceri si ti-o va oferi, fara termeni, conditii, explicatii, fara sa iti spuna ca el e mare maestru si nu face terapii, un maestru este si terapeut.
• Un maestru iti va impartasi tot, fara secrete, in fata lui tu esti el si el esti tu, nu e nimic de ascuns, altfel e o mare pacaleala- te minte pe tine, se minte pe el! Nu iti va spune niciodata asta costa atat, asta mai mult, pentru asta avem atatea intalniri, azi imi dai atat, maine atat…
• Un maestru te va face sa simti ceea ce simte ca poti invata si impartasi la randul tau! Crezi doar in ceea ce simti! Crezi doar in ceea ce crezi tu ca poti, nu in ceea ce iti spun eu sa crezi sau in ceea ce iti spun eu ca poti! Incurajarea ta esti tu, incurajarea ta vine din tine, nu din cuvintele lui!
• Un maestru este un om simplu, cu  viata normala, este om cu greseli, cu impliniri, cu lacrimi, cu zambete! Poate fi chiar omul de langa tine…
• Un maestru te lasa sa vorbesti si va spune si el cate ceva la final! Iti asculta povestea cu ochi de copil, pentru el totul este cunoastere si niciodata judecata si “dat cu parerea”.
• Un mare maestru iti cere sfaturi, iti multumeste si apoi o sa simti ca ai nevoie de el! El considera ca are de invatat continuu, este permanent in evolutie si crestere, culege informatie de la toti…
• Un maestru iti arata calea prin fortele tale, te ajuta sa cauti calea prin ceea ce esti tu, nu prin ceea ce este el!
• Un maestru a avut multe meserii si poate ca va mai avea, dar o singura misiune!
• Unui maestru nu ii este rusine de ceea ce face si de ceea ce este! Daca lucreaza intr-o banca, dar este si terapeut, la intrebarea “Ce meserie ai?” el va raspunde “Sunt terapeut”…
• Maestrul tau este cel care crede cu adevarat in ceea ce simte si in ceea ce face si reuseste sa te faca sa crezi si tu cu adevarat in ceea ce simti si in ceea ce faci!
• Maestrul tau este cel ce te va gasi pe tine, nu cel pe care tu il tot cauti! Apari in calea lui pentru ca si el are de invatat ceva…Daca intelegem asta, o sa ne amintim cati maestri au trecut de fapt prin calea noastra…

Cred cu tarie ca “vedem” maestrul din fata noastra, atunci cand am descoperit, am inteles si simtim ca dorim cu adevarat sa cultivam mastria din noi!

     Cauta maestrul din tine!
     Multumesc maestrilor mei!