De multa vreme este la mare moda in saloane si centre de intretinere si remodelare corporala masajul cu miere, la fel cum sunt in centrele spa impachetarile cu produse cu miere, exfolierile, ritualurile. Inca se vand aceste proceduri ca avand scop pur anticelulitic. Are si scop anticelulitic, printre altele.
Despre beneficiile aplicarii mierii direct pe piele, probabil au auzit toti colegii din domeniul terapiilor alternative, nu o sa le enumar aici, ci va recomand un articol frumos si destul de complex al beneficiilor ei asupra intregului organism, scris de Dr. Cristina Aosan.
http://www.melidava.ro/naturiste/miere-roua-florilor-generalitati.html
Cum se poate face un masaj cu miere la cabinet sau la domiciliul clientului?
- Aveti nevoie de miere de albine (de orice tip, ar fi bine ca daca este cristalizata sa o incalziti usor inainte de utilizare), de o folie de plastic (din cea care se utilizeaza la impachetarile corporale), sau de o musama (daca nu doriti sa auda clientul zgomotul produs de folie in timpul procedurii). Sa aveti la indemana si putina apa calda (din cand in cand aplicati apa pe piele, pulverizand, sau udandu-va mainile intr-un bol).
- Mierea nu se va amesteca cu ulei sau crema de masaj.
- Este recomandata o exfoliere corporala inainte de masaj. Poate fi efectuata cu miere cristalizata simpla, sau cu miere amestecata cu plante.
- Masajul efectuat poate fi masaj de drenaj limfatic, in acest caz urmariti pas cu pas toate manevrele invatate si pe care le efectuati in mod normal cu ulei de masaj; sau poate fi un masaj de relaxare, din care se vor scoate anumite manevre ce sunt greoaie datorita vascozitatii mierii.
Intrebarile din partea celor ce primesc masajul vor fi : "O sa simt ceva lipicios pe piele?", " O sa simt cum curge si voi avea senzatii neplacute?", "Sunt barbat, o sa ma simt ca o femeie la epilat?"... Sunt intrebari normale, senzatiile sunt diferite in functie de ceea ce are fiecare om de trait la nivel senzorial.
Cum se comporta mierea la contactul cu pielea?
In primul rand se aplica mierea pe un segment in strat subtire, ceva mai mult cantitativ decat uleiul de masaj.
Imediat se va observa cum isi va schimba vascozitatea, iar dupa cateva manevre se va produce procesul numit OSMOZA - toxinele ce exista in sistemul limfatic, in lichidele interstitiale vor trece in miere, iar elementele nutritive (proteine, vitamine, minerale), vor trece in sistemul limfatic si in tesuturi. Acest schimb este mecanismul ce ofera atat de rapid pielii senzatia de curatare, aspectul sanatos si stralucitor.
Masajul cu miere poate fi efectuat cu o frecventa de 1-2 ori pe saptamana, in functie de scopul lui.
Este bine ca dupa masaj sa se faca un dus fara produse de curatare si sa se lase pielea uscata, sa nu se aplice ulei sau crema de corp.
Daca sistemul limfatic a fost foarte incarcat, timp de cateva ore se vor mai elimina toxine prin piele.
Cine are rabdare sa studieze tipurile de miere, isi poate alege un anume tip in functie de nevoile pe care le are pielea. De exemplu, mierea mai inchisa la culoare este bogata in proteine si are efecte miraculoase asupra pielii afectata de cicatrici post-acneice, psoriazis, anumite ciuperci, hiperkeratoza.
Daca ati intalnit oameni care sufera continuu de ciuperci, recomandati-le sa gaseasca o modalitate comoda de a aplica miere zilnic pe zona afectata. Nu exista bacterii, microorganisme, ciuperci etc. care sa supraveituiasca in miere, este unul dintre produsele cu cele mai puternice proprietati antiseptice si antimicrobiene.
O alta intrebuintare este prin aplicarea la nivelul fetei, gatului, decolteului.
Poate fi aplicata simpla, sau in combinatie cu plante fin maruntite, argila (alba, roz, verde, rosie), orz verde, spirulina, polen etc., in functie de scopul aplicarii.
Si sa nu uitam de par. Cine s-a luptat perioade indelungata cu matreata (uscata, umeda), iritatii ale pielii scalpului, foliculita, par uscat, par gras, poate incerca masti cu miere.
Mierea este produsul care trateaza prin curatarea si nu prin acoperirea imperfectiunilor. Ceva acoperit nu este ceva tratat.
Am primit o intrebare in timpul unui masaj cu miere: "Nu este pacat sa folosim mierea asa?"
Eu nu simt ca este pacat, atata timp cat o folosim in scop curativ si nu este risipa, se utilizeaza o cantitate mica de miere la un masaj, sau la o impachetare.
Costurile sunt de asemenea mici, dintr-un borcan de 400 gr se pot face 3-4 masaje, fara a risipi.
Se poate sa ne facem singuri acasa?
Este mai greu, dar nu imposibil. Se poate in cada sau la dus, fara apa, sau stand pe patul de masaj, pat obisnuit sau o saltea si o folie de protectie aplicata. Cine are rabdare poate incerca sa isi aplice miere pe corp si sa efectueze miscari ca la exfoliere. Daca va iubiti propriul corp o sa va para cel mai minunat rasfat pe care vi-l puteti face singuri si nici nu o sa simtiti cum trece jumatate de ora de masaj in cada :)
Daca il faceti seara, o sa va treziti noaptea in miros de flori :)
Am spus oamenilor care studiaza mierea de o viata intreaga despre povestile cu miresmele in miez de noapte si mi-au explicat ca mirosul pe care il simtim nu este doar de la miere, este de la toate structurile noastre profunde care se simt iubite si imbratisate de energia din miere si de ceea ce am facut noi pentru noi oferindu-ne rasfatul.
Mierea este iubire.
Rasfat deplin si curatari profunde!
Cu drag,
Daniela Dumitru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu