„TUNELUL IMBRATISARILOR”

Tocmai s-a terminat seminarul de Lomi Lomi Kahuna Massage, a fost minunat alaturi de toti cei minunati J

Si pentru ca grupul a fost mare, ne-am despartit intr-un mod frumos, ca sa simtim ca suntem impreuna si pe viitor. Am incheiat cu o mare imbratisare, am reusit sa organizam un tunel al imbratisarilor, in care emotiile au curs si au navalit peste toti. Imi pare rau ca nu au putut fi alaturi de noi toti colegii.

Cei care au participat la seminarii de tot felul, cu siguranta ca au experimentat imbratisarile de grup. Cei ce nu stiu despre ce este vorba, va spunem noi cei din grup ca merita sa incercati.

Fiecare si-ar povesti experienta intr-un mod unic. Fiecare e unic in felul sau, dar acolo in tunel se descopera aceeasi nevoie.

Cum se organizeaza tunelul? 

Nu e nevoie de mare protocol sau pregatire minutioasa, e mai interesant daca vine usor dezorganizat, deoarece in acest fel fiecare se pozitioneaza intuitiv acolo unde „trebuia sa fie”. Nu e nevoie de maestru de ceremonii ca sa conduca activitatea din tunel, fiecare participant se deschide catre mangaieri si imbratisari asa cum simte.

E nevoie de ceva spatiu pentru a forma un tunel cu oamenii cu sufletele deschise unul in fata celuilalt. Curajosul din grup, sau curiosul, sau tematorul, sau scepticul, are onoarea sa porneasca primul cu ochii inchisi in mijlocul tunelului, pasind incet si lasandu-se mangaiat, atins fizic sau nu, imbratisat fizic sau nu...Se opreste de cate ori simte nevoia, se poate prabusi, poate plange sau rade, poate tremura, vibra sau orice altceva. Si calatoria continua pentru fiecare din grup.

Emotiile curg, timpul se dilata, 3-4 metri par o calatorie fara inceput si fara sfarsit din care vrei sa fugi sau din care nu mai vrei sa iesi. Pote fi orice are nevoie sufletul in acel moment.

Este imbratisarea neconditionata si neprogramata a sufletului.

Este intalnirea cu nevoia profunda ce sta ascunsa in fiecare dintre noi.

Este momentul de a recunoaste fara rusine cu ochii deschisi catre interior, pentru ce suntem aici si de a-i oferi sufletului hrana dupa care plange.

Multumesc „colegilor de tunel” pentru tot ce mi-au daruit!

Si va doresc sa nu va opriti! J

Cu drag,

Daniela Dumitru