Tocmai s-a
terminat seminarul de Lomi Lomi Kahuna Massage, a fost minunat alaturi de toti
cei minunati J
Si pentru ca
grupul a fost mare, ne-am despartit intr-un mod frumos, ca sa simtim ca suntem
impreuna si pe viitor. Am incheiat cu o mare imbratisare, am reusit sa
organizam un tunel al imbratisarilor, in care emotiile au curs si au navalit
peste toti. Imi pare rau ca nu au putut fi alaturi de noi toti colegii.
Cei care au
participat la seminarii de tot felul, cu siguranta ca au experimentat
imbratisarile de grup. Cei ce nu stiu despre ce este vorba, va spunem noi cei
din grup ca merita sa incercati.
Fiecare si-ar
povesti experienta intr-un mod unic. Fiecare e unic in felul sau, dar acolo in
tunel se descopera aceeasi nevoie.
Cum se
organizeaza tunelul?
Nu e nevoie de mare protocol sau pregatire minutioasa, e mai
interesant daca vine usor dezorganizat, deoarece in acest fel fiecare se pozitioneaza intuitiv
acolo unde „trebuia sa fie”. Nu e nevoie de maestru de ceremonii ca sa conduca activitatea
din tunel, fiecare participant se deschide catre mangaieri si imbratisari asa
cum simte.
E nevoie de ceva
spatiu pentru a forma un tunel cu oamenii cu sufletele deschise unul in fata
celuilalt. Curajosul din grup, sau curiosul, sau tematorul, sau scepticul, are onoarea sa porneasca primul cu ochii inchisi in mijlocul tunelului, pasind incet si lasandu-se
mangaiat, atins fizic sau nu, imbratisat fizic sau nu...Se opreste de cate ori
simte nevoia, se poate prabusi, poate plange sau rade, poate tremura, vibra sau orice
altceva. Si calatoria continua pentru fiecare din grup.
Emotiile curg,
timpul se dilata, 3-4 metri par o calatorie fara inceput si fara sfarsit din
care vrei sa fugi sau din care nu mai vrei sa iesi. Pote fi orice are nevoie
sufletul in acel moment.
Este imbratisarea
neconditionata si neprogramata a sufletului.
Este intalnirea
cu nevoia profunda ce sta ascunsa in fiecare dintre noi.
Este momentul de
a recunoaste fara rusine cu ochii deschisi catre interior, pentru ce suntem
aici si de a-i oferi sufletului hrana dupa care plange.
Multumesc
„colegilor de tunel” pentru tot ce mi-au daruit!
Si va doresc sa
nu va opriti! J
Cu drag,
Daniela Dumitru