duminică, 17 februarie 2013

Iubirea dintr-o terapie...


 
Doar am inceput sa transform in realitate o dorinta frumoasa si au aparut bineinteles si piedicile care ar trebui sa ma faca sa ma indoiesc de mine, sau sa-mi pun intrebari daca sa continui, sau sa adulmec daca-i acum momentul sau locul. Fac asta de cativa ani in multe locuri si fara sa-mi scriu in frunte ce-am facut, piedici de la oameni cu o credinta clatinata au venit si vor veni probabil mereu caci asa e natura lucrurilor.

Nu voi lupta cu mentalitati, nu asta este scopul, vreau doar sa fiu asa cum simt ca sunt interior si sa daruiesc in continuare ceea ce simt ca am de daruit, fara sa o fac pe ascuns. Nu pot sa spun ca predau masaj somatic pentru ca oamenii au nevoie sa le fie masat corpul fizic si sa ascund ceea ce simt doar pentru ca nu pot scrie pe o hartie “Dimploma – terapeutul X daruieste iubire prin masaj”. Terapeutii care au pasit in lumea asta, nu au nevoie de hartii de vreun fel.

Povestea a inceput intr-o zi… cand m-am trezit pentru prima data intr-o echipa de terapeuti care considerau ca masajele sunt atingeri fizice, un soi de framantat de care corpul fizic are nevoie ca sa-si revina din… ceva si meseria asta este una injositoare de care le era rusine sa povesteasca si o fac ca nu au de ales, sau ca au ajuns in ea intamplator, sau ca nu stiu ce altceva ar putea face, sau pentru ca se castiga bine. Inca nu am gasit raspuns la intrebarea “De ce exista aceasta asteptare ca altcineva sa aleaga, sau cine altcineva alege daca nu noi?”

Dupa cateva lupte in grup si individual din care ma autoeliminam singura si traiam numai frustrari ca nu ma pot face inteleasa, mi-am amintit repede ca am fost si eu candva asa si mai mult de atat, pe atunci imi era rusine sa si recunosc. Asa ca mi-am schimbat modalitatea de a preda, considerand ca daca eu cred profund in ceea ce simt ca sunt, nu am de ce sa fug si sa ma vaiet ca un copil ci doar sa ma schimb eu pentru fiecare din echipa. Asa am trasformat metoda veche de predare in “mai intai primesti, apoi privesti, apoi daruiesti ceea ce ai primit”. Uneori merge, uneori nu, depinde foarte mult de cine e pregatit si cine nu. Nu lupt cu nimeni, las lucrurile sa curga si apoi dascopar intamplator dupa luni sau ani ca maseurii de mai demult se mandresc ca sunt “terapeuti” si rad de ei cand isi amintesc povestea cu framantatul. Si acum vor sa invete cat mai multe tehnici de  mangaiere cu iubire J

Iar acum tot “nimeresc” in echipe ca cea de demult. In fiecare echipa exista unul sau doi terapeuti care cred in iubirea daruita prin atingere si stau cuminiti, isi fac treaba in liniste, mai rabufnesc din cand in cand, dar considera ca daca incep lupte cu cei din jur, nu vor mai putea sa fie limpezi in terapii si au inteles ca cei din jurul lor vin ca niste incercari si mai ales sunt acolo si pentru ca exista oameni care i-au atras acolo.

Cineva mi-a spus de curand “Daca o mie de oameni nu vor recunoaste masajul ca o forma prin care daruiesti iubire ci doar ca pe o munca fizica pentru ceva fizic, de ce crezi ca unei singure alte opinii ii va da cineva dreptate?” Nu avem nevoie de dreptate, ci de acceptare, chiar si asa in liniste, fara sa fie recunoscuta.

Voi deschide o serie de initieri in terapii adunate din culture diferite, nu pentru ca suna bine numele lor si nici pentru ca e la mare moda sa vii cu noutati de peste hotare, ci pentru ca ceva in mine imi spune de multa vreme sa daruiesc cat mai mltor terapeuti ceea ce simt ca am si ceea ce am adunat. Denumirile’s diferite, ceea ce vine din interior este neschimbat. De ce este nevoie atunci de nume diferite, daca darul este acelasi? Am vorbit mai devreme despre abordarea diferita, suntem diferiti, avem nevoie de abordari diferite, daca o terapie cu un nume nu e acceptata de catre cel din mainile mele, nu trebuie sa renunt, ci doar sa schimb abordarea.

“Si ce facem cu cei care spun: iubirea este doar ceva ce se naste intre un barbat si o femeie, intre sora si frate, intre mama si fiu etc?” Pai bine spus in cazul asta “iubirea se naste”.  Iubirea unealta de lucru intr-o terapie nu este asta si nu se naste in momentul asta si apoi dispare si apoi dupa o pauza vine alta… ea este pur si simplu si cel ce simte ca o are simte si ca o poate darui continuu, neconditionat, fara piedici, motive. Nu e ceva ce seaca daca omul din mainile lui este un suparat, este de alta religie, este dintr-o alta clasa sociala, nu este ceva ce cineva merita mai mult sau mai putin, ea curge la fel si continuu.
Dumnezeu nu are retete diferite in cantitati mai mici sau mai mari pentru fiecare dintre noi!
O Duminica Sfanta cu Iubire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu