Esti special si specialul in viata ta!

Esti cel mai special din viata ta.
Te-ai nascut pentru tine, sa traiesti viata asta pentru tine, cu tine in ea si nu pe dinafara. Esti aici sa te lecuiesti, tamaduiesti tu pe tine, nu tu pe altii, cel mult altii prin tine. Atata vreme cat vei simti ca esti centrul universului tau si nu vei mai pierde timpul pretios convins ca esti aici pentru ei si ca au lectii de invatat de la tine, te vei concentra numai pe asta si nu vei pierde. Altfel vei pierde timp pe care nu-l vei mai recupera, apoi te vei agata permanent de trecut, de nefacutele ce simti ca trebuiau facute. Nu te mai intreba ce lectii au altii de invatat de la tine, ci ce lectii ai tu de invatat de la tine si prin tine de la cei din viata ta. Nu ai priceput, treci mai departe, nu a fost momentul, va veni altul cand vei fi pregatit. Nu vine nimic la intamplare, vine cand chemi si cand esti pregatit. Consideri ca esti plin de ghinion ca nu ti se intampla lucruri care sa te duca la iluminare… Considera ca ghinionul nu exista, exista doar noroc in viata, iar lipsa lui este scormonita de tine sub numele de ghinion. Ai picat aici miraculos, sa-ti traiesti norocul permanent, sa te bata norocul la tot pasul. Cand cineva a zis “sa te bata norocul ca bataia aceea rupta din rai…”a glumit cu un scop frumos.
Ce e nemaipomenit pentru tine in viata ta? O intamplare, familia, copilul, mama, prietenii, mobila de bucatarie, o excursie planuita pentru anul viitor…? Unde esti tu situat in si pentru toate acestea si unde esti pentru tine? Esti pe aici, sau te-ai pierdut si incerci sa te regasesti traidu-le? Am auzit de curand pe cineva spunad cu durere ca traieste pentru sotie, dar sotia nu stie ca exista, isi da viata pentru copil, dar copilul pare ca e in alta lume, trudeste zi si noapte pentru excursia de la anul, dar de fapt nu si-o doreste, ci considera ca e necesara ca si cea de anul trecut, va schimba mobila din terasa cu una in dungi verticale, doar pentru ca cele orizontale sunt demodate si planuind, realizand toate astea se intreaba unde este el in poveste… Asta este povestea vietii tale, tu ti-o creezi, nu mai vrei dungi, renunta la dungi, fa rotocoale, e simplu, sau lasa-le sa vezi daca termenul demodat va face peretii sa pice in realitate sau daca pica doar imaginar.
“Sunt frig!?” M-am speriat cand am auzit asta. “Ce este caldura?” Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand… Esti frig tot pentru tine in viata altora atunci cand… Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand pentru altii… Esti frigul din viata altora atunci cand pentru tine estei frig… Frigul asta este doar in povestea cu meteorologia, altfel in tine nu exista, tu esti doar cald pentru tine, prima caldura din viata ta pe care-o poti cuprinde, dezvolta, intensifica, cuprinde, impartasi, lasa sa incalzeasca si pe cei din viata ta. Acolo unde simti frig, natural va veni si caldura, dar va veni din tine, cu cat o cauti mai indepartat, cu atat frigul te va cuprinde mai aprig. Si cand simti frig si vezi doar frig, te vei deschide mai greu sa primesti caldura. E ca atunci cand calci descult in zapada, ai senzatia ca simti temperatura scazuta a zapezii, de fapt simti caldura ta care ridica temperatura zapezii. Ai grija de ce esti frig pentru tine si de unde te racesti asa…doar asa vei gasi calea catre caldura. Ai grija cand tot daruiesti ca desi pari un izvor fara margini, ai nevoie sa si primesti. Lasa sa vina catre tine, asa cum si tu lasi sa curga din tine. Inchide usa cand simti ca  ai de lucru tu cu tine, dar nu-i pune si lacat. Si deschide-o cu grija mai intai catre tine si apoi vei atrage si pe cei care au nevoie de caldura ta. Si “lucreaza-te” permanent, iubirea nu e oboseala si nici frig si nici ghinionul din viata ta, iubirea e vesnica, nemarginita, calda, norocul si miracolul care te-au adus in viata ta ca sa te vindeci. Iubirea te-a adus aici, iubirea te va vindeca, iubirea te va ilumina, iubirea te va indruma catre sursa, cu iubirea ai de castigat nu de luptat, e unicul drum recunoscut de suflet, cu restul nu se impaca si te duce catre cai infrigurate.
Fii stapan pe sufletul tau, dar lasa libertate spiritului, nu-l incatusa, el nu cunoaste subjugarea, e special doar liber, vesnic cautator si deschizator de cai in viata ta!
Intrebarile tale pentru tine:
*Ce vreau pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Am nevoie de ceea ce cred ca vreau? Doar pentru mine…
*In ce fel  evoluez facand asta? Pentru mine, nu in ochii celorlalti…
*Am nevoie de mine asa cum eram ieri, asa cum sunt acum, sau asa cum cred ca pot fi maine? Este doar nevoia mea…
*Ce sunt eu pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Daca nu-mi place de mine, imi plang de mila, ma duc inapoi la starea de ieri, sau caut alta pentru maine?
*Cand imi place de mine, e neaparat nevoie s-o arat celorlalti? Imi traiesc evolutia profund, intens, ceilalti vor privi cu superficialitate, caci nu o vor intelege ca si cand ar fi a lor, te vor putea privi din exterior, nu din interior, doar tu te vezi de acolo…
*Sunt generos cu mine cand sunt implinit, fericit? Lasa sa treaca durerea, dar nu uita sa multumesti ca a trecut…
*Ma afund in mine ca sa ma pierd, sau ca sa ma cunosc? Poti sa te afunzi, dar cu grija sa nu te si ratacesti… Spiritul rataceste si gaseste usor si natural cararea catre sursa, sufletul ratacit se va simti ranit, neocrotit…
*Ce parere am eu despre mine? Inainte de-a intreba pe altcineva…
*Ce vreau eu sa obtin prin ceea ce fac? Inainte de-a te interesa ce vrei tu sa obtii prin ceea ce fac eu…
*E important pentru mine ceea ce fac? Inainte de-a ma intreba daca este important pentru altcineva…
*Sunt cum ma vad  eu, sau cum ma vad ceilalti? Sunt doar cum ma vad eu, oamenii ma vad cum vor ei sa ma vada, cum vor ei sa fie, sau cum sunt ei uneori…
*Ma intereseaza durerea mea? Inainte de-a o impartasi altora si a intreba daca o simt si-a astepta sa o impartaseasca cu mine…
Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit, fara sa-l caute”  Emil Cioran

Stim sa ascultam? Stim sa ne ascultam?

Cand si cum ascultam? Cand si cum ne ascultam? In primul rand ca sa ascultam ceva e nevoie de tacere, apoi de intelegere profunda, compasiune, lipsa judecatilor, iubire pura.
Terapeuti vorbitori si terapeuti care stiu sa asculte…Sau sa zic mai degraba care simt ce inseamna ascultarea. Poti fi “terapeut la intamplare”, poti fi si terapeutul tau oricand doar ascultand. Se spune ca un om care vorbeste mult are o mare dorinta in viata se se si asculte, dar nu stie si nu gaseste solutia. Se poate asculta atunci cand povesteste fara sa fie intrerupt, fara sa existe comentarii, doar aprobari, doar acceptat asa cum este. Greu de infaptuit? Depinde ce e de auzit, mi-a raspuns cineva. Daca zic sa incerci sa te transpui in pielea cuiva cand iti marturiseste o fapta marsava, greu de iertat, greu de inteles, sau imposibil, ai zice ca-s nebuna… Poate ca in alta existent ai facut acelasi lucru, crezi ca te-a inteles si acceptat cineva, crezi ca tu te-ai iertat? Daca-ti poti simti povestitorul atat de profund incat in momentul destainuirilor sa fii unul cu el, “dezbracat” de cine esti, de meserie, de chip, de nume, de orice crezi tu ca esti in existent ta in acel moment, ce ramane? Asta e o intrebare grea, poate. Ramane acel ceva unic care te poate face sa simti compasiune, iubire pura, nemarginita, sa intelegi ca singura realitate este doar ceea ce va leaga in acel moment. Esti ceea ce esti, ce-ai fost ieri si anul trecut nu mai esti acum sau maine si ceea ce vei fi-n secunda urmatoare nu ai fost ieri, iar maine vei fi altceva.
Daca-i oferi omului tau sansa sa vorbeasca,  asa ii vei oferi sansa sa se asculte, adica sa se si auda si inteleaga si poate incepe vindecarea dupa care tanjea. O sa simti ca ai oferit ceva, facand nimic , dar in realitate faci mult. Devii responsabilul tacut al celor pe care-i ai de ascultat… Iar ceea ce primesti este satisfactia  ca ai oferit cumva acel ceva de care uneori e suficient sa stii doar tu.
Cum asculti? Adesea oamenii care simt nevoia sa vorbeasca pentru vindecare, nu se vor destainui in fata celor care-i privesc de undeva dintr-un cadru superior ci  a celora care ii vor privi si simti ca pe niste copii nevinovati, care doar au facut o mica greseala ce se poate repara usor, de aceea se indreapta catre un preot sau catre un prieten de incredere, despre care stiu ca nu-I  va judeca, ci doar asculta, poate cel mult va primi ceva povete si un umar. Asculta ca o mama care simte durere daca isi cearta copilul si asa vei intelege si vei simti durerea celui diin fata ta!
Va veni si tacerea dupa destainuire si va veni insotita de liniste adanca si abia acolo in liniste va intelege ce-a spus, unde s-a dus ce-a spus, de ce  s-a dus, ce va veni dupa. Cine e cel care tace acum de fapt? Va fi greu de recunoscut. Am auzit de multe ori “parca nu’s eu acum, nu ma recunosc”. Priviri ratacite, cautatoare, respiratii “incurcate”… Abia acum esti tu, asa esti tu in realitate, in singura realitate e tacere, calm si stare de bine profunda, nu mai exista numele, meseria, egoul… suntem unul. Acum il poti simti unul cu tine, aveti acelasi chip, aceeasi vesnica lumina, cu orice cruci de carat in spate in existenta asta, sunteti in esenta la fel. Abia acum il poti privi ca pe egalul tau, privindu-l de jos de la suferinta lui ci nu de sus cu superioritate, nu ai sa intelegi nimic considerandu-te plutind pe-un norisor deasupra problemelor lui.
Atunci cand asculti, unii oameni vor astepta vindecarea, ca dupa o doftorie scumpa de la farmacie… Lecuirea asta sufleteasca nu vine in acelasi fel, abia dupa gasirea bubei va veni si perioada de vindecare, care poate fi o curatare la un anumit nivel, care poate fi o constientizare dar cu negare in acelasi timp, suntem la fel, dar avem cruci si lectii diferite si ni le caram singuri. Poti sa le simti si sa le intelegi, poti sa imparti momentul cu oricine, durerea, dar crucea lui nu e a ta. Trece-le prin tine, dar nu le lua cu tine!
Ce-i de facut la intrebari “ce parere ai de ce mi s-a intamplat?” ce parere ai despre ce am facut?” “ce crezi ca ar trebui/fi bine sa fac?” “ce crezi despre mine acum?”…  Conteaza ascultarea, dar conteaza si o parere, fara comentarii dure, fara judecati, fara pareri de rau si jalete, fara sa incerci sa te pui in locul lui cand a trecut prin suferinta, ci doar sa-I simti suferinta de acum. Nu iti imagina ce-a facut, ce-a simtit cand a infaptuit, caci vei cadea intr-o cursa pe care ti-o pregatesti singur. Poti repeta cu cuvinte mai blande faptele, povestile, va fi ca si cand se va reasculta printr-o alta voce, dar una mai blanda, fara palme ci cu iertare deplina. Nu se vindeca nimeni ca iertam noi sau altii, se va vindeca doar daca se va ierta singur, dar nu vine iertarea decat dupa constientizare raului facut chiar propriei persoane, apoi a altora. Nu trece nimic daca te iarta preotul, sau psihologul, sau mama, sau prietenul, sau terapeutul, sau toata planeta, te lecuiesti tu de tine cand te-ai iertat tu pe tine.
Facem un exercitiu de imaginatie. Sa zicem ca avem in fata un om care a comis o fapta grava, e de alta religie, alta nationalitate, alt rang social, alta mentalitate, alte conceptii despre orice. Nu esti de accord deloc cu el ca intreg, iti povesteste facutele lui cele mai grave, cum poti sa te pui in pielea lui si sa-l simti? Pai daca sunteti atat de diferiti, poate ca si el va avea aceeasi atitudine, dar totusi se nimereste sa fie cel ce-si deschide sufletul si-si spune durerile cele mai profunde. In acel moment ceea ce-a comis nu mai e o nelegiurire, e doar o durere, care nu e imbracata de haine, de religie, de nationalitate, de mentalitate, este ceea ce esti si tu daca ai fi fara toate astea, gol, dar pretios. Asa vei simti ce-are de transmis si ce simte,  dezgolit de principii, ura, prejudecati, ego…  Tu esti el si el  e tu.
Mai facem un exercitiu. Fa o baie cu multa apa, arome, rasfat total si incearca sa-ti imaginezi ca exista oameni care nu au o gura de apa de baut… Apoi intr-o alta zi curate-ti corpul folosind doar un prosop umed si imagineaza-ti o cada inspumata si simte-te  tu pe tine profund de fiecare data si incearca sa intelegi si sa interpretezi ceea ce simti. Fa o plimbare cu taxi intr-o zi torida si aglomerata si priveste oamenii inghesuiti  si chinuiti dintr-un autobuz, apoi urca intr-un autobuz si priveste-i pe cei din masini de lux, caci vor aparea, ti se va parea ca apar ca sa-ti pice tie greu la stomac… vezi ce simti tu despre tine in aceste situatii, vezi cine esti si cu cine esti in acele momente, vezi daca cumva iti vine sa urli, cine te asculta, cel in suferinta, sau cel ce e bine, sau doar tu, sau nici macar tu, vezi  ce chipuri au daca-i dezgolesti. Oare n-au toti aceleasi infatisari!?
Sa asculti doar ce ti se spune, sa nu interoghezi, cand ai senzatia ca nu ti se spune tot, gandeste-te ca in mintea lui isi spune continuu si aude si sufletul si daca ascunde ceva, isi ascunde pentru el  si e o lipsa de incredere fata de el, se sperie de ce are de spus, apare teama ca poate nu va fi inteles, ca poate va fi judecat, greseala ii pare atat de mare ca prefera sa o tina ascunsa si va macina o vreme, dar o va scoate cand durerea va deveni de nesuportat. Durerea sufleteasca e mai apriga decat cele fizice, scarma altfel, in mai multe dimensiuni si bate pe la mai multe usi, stim noi cu totii cum si pe unde.
Acum il poti iubi pe cel ce il asculti, poti spune fara cuvinte cuiva “te iubesc”, poate ca nu va intelege niciodata, dar va ajunge acolo unde ai trimis, daca ai trimis curat si fara piedici este mai important decat orice intelegere lumeasca care cere cuvinte. Cel din fata ta va simti cand asculti si cand ii simti durerea, doar daca asta faci, doar daca esti acolo cu el, altfel e doar o poveste fara inceput dar cu sfarsit, iar realitatea noastra numita schimbare, nu va fi o realitate in acel moment.
Oamenii nu se mai accepta ei pe ei cu problemele adunate si  atunci cauta acceptarea in alti oameni, compasiune, intelegere, atunci incepe comunicarea la alt nivel, atunci ne cunoastem, atunci ne intelegem, atunci de unim, atunci suntem pe calea catre identificarea sursei noastre. Oamenii fac tot felul de lucruri ca sa atraga atentia, simt ca nu sunt iubiti, ca nu sunt importanti si ca vor fi iubiti doar daca devin “importanti”, daca isi formeaza carapacea. Ce e dincolo de carapace oare? Afla doar cand incepe sa-i sugrume exact ceea ce si-au creeat pentru confort si stare de bine. Cine-i  iubeste pe oameni asa goi? Cine te iubeste maine daca nu mai esti rege si esti cersetor? Te poti iubi macar tu? Daca da, atunci ai inteles, daca nu, atunci vei lupta sa urci din nou pe tron… Este important cat traiesti, sau viata pe care-o traiesti?
Ar fi minunat sa nu pierdem timpul caci nu-l mai putem recupera, ar fi minunat sa putem visa continuu, caci asa ne vom cladi alte existente si vom incuraja viata, dar sa nu uitam ca realitatea este doar ceea ce traim in secunda asta si sa n-o pierdem  ci s-o pretuim ca si cand ar fi unica. Ceea ce putem infaptui pentru noi ca oameni simpli, putem infaptui si ca regi. Dar ceea ce credem ca nu putem infaptui pentru noi, nu vom putea nici in pielea omului simplu trecator pe strada, nici a celui asezat pe tron. Sufletul sade pe un tron nevazut si nestiut, dar real, mai real si mai pretios decat cel pamantesc si nu are nevoie de lauri si incoronari ca sa fie recunoscut, simtit, acceptat, iertat, pretuit…
De-ale unui terapeut s-a nascut ca sa ma ascult eu pe mine cand mai am ceva de zis si ma vaiet cchipurile ca nu am timp sa-mi zic. Acum m-am trezit ca am omis total sa-mi zic ce aveam de zis si nu m-am gasit eu pe mine ca sa mi le zic. Unde eram oare? Si am luat o pauza ca sa ma ascult pe mine, din pacate inseamna cumva “uitarea” celorlalti. Imi pare rau pentru cei ce nu au inteles, daca ma voi simti maine cum am planuit in momentele astea, voi reveni rapid.