Din: Dovada irefutabila a nemuririi…
“Egoul rezulta din scindarea produsa in interiorul
spiritului uman, in urma careia identitatea se separa in doua parti pe care
le-am putea denumi “eu” si “mine” sau “mine” si “insumi”. Asadar orice ego este
schizofrenic, ca sa utilizam cuvantul in sensul sau cunoscut, cel de scindare a
personalitatii. Traiti cu o imagine mentala despre voi insiva, despre sinele
conceptual cu care sunteti in relatie. Viata insasi devine conceptualizata si separata
de ceea ce sunteti atunci cand spuneti “viata mea”. In momentul in care spuneti
sau ganditi “viata mea” si credeti in ceea ce spuneti(nefiind deci o simpla
conventie lingvistica), ati intrat pe taramul iluziei. Daca exista “viata mea”
inseamna ca eu si viata mea sunt doua lucruri separate, astfel ca pot sa-mi si
pierd viata, imaginara mea avutie pretioasa. Moartea devine o pretinsa
realitate si o amenintare. Cuvintele si conceptele divid viata in segmente
separate care n-au nicio realitate intrinseca. Putem chiar spune ca notiunea “viata
mea” este iluzia primordiala separarii, sursa egoului. Daca eu si viata suntem doua lucruri
distincte , daca eu sunt separat de viata, atunci sunt separate de toate
lucrurile, de toate fiintele, de oameni. Dar cum as putea fi separate de viata?
Ce “eu” ar putea exista in afara vietii, in afara Fiintarii? Este absolut
imposibil. Asadar nu exista ceva ce poate fi denumit “viata mea”, iar eu nu am
o viata. EU SUNT VIATA. Eu si viata suntem una. Nu poate fi altfel. Atunci cum
as putea sa-mi pierd viata? Cum as putea pierde ceva ce nu am dintru inceput? Cum pot pierde ceva
ce sunt? Este imposibil.”
“Nu cautati fericirea. Daca o cautati, n-o veti gasi,
deoarece cautarea reprezinta antiteza fericirii. Fericirea se furiseaza mereu, dar eliberarea
de nefericire poate fi dobandita acum, infruntand ceea ce este, in loc sa
teseti povesti in jurul realitatii. Nefericirea acopera starea voastra naturala
de bine si de pace interioara, sursa adevaratei fericiri.”
Din: Ticalos, victima, iubit/a…
“La inceputul
multor relatii asa-zise romantice interpretarea de roluri este frecvent intalnita si este menita sa atraga si
sa pastreze persoana pe care egoul o percepe drept cea care “ma face fericit,
ma face sa ma simt special si imi implineste toate nevoile”. “ Voi juca rolul
celui care crezi tu c-as fi, iar tu vei juca rolul celei care cred eu c-ai fi.”
Acesta este acordul nespus si inconstient. Insa interpretarea unui rol nu e
lucru usor, astfel ca rolurile respective nu pot fi mentinute la nesfarsit, mai
ales dupa ce ajungeti sa locuiti impreuna. Cand rolurile dispar, ce vedeti? Din
nefericire, in majoritatea cazurilor ceea ce vedeti nu e inca adevarata esenta
a acelei fiinte, ci ceea ce o acopera: egoul pur, dezbracat de rolurile lui, cu
corpul – durere si cu dorinta sa ce a intampinat obstacole si care acum se
transforma intr-o furie cel mai probabil indreptata catre sot/ie sau
partener/a, din cauza ca acesta sau aceasta nu a reusit sa inlature teama si sentimentul
de lipsa prezent mereu intr-un strat mai profund, si care reprezinta o parte intrinseca
a sentimentului egotic de sine.
Ceea ce in mod obisnuit se numeste “a te indragosti” este
de cele mai multe ori o crestere in intensitate a dorintei si nevoii egoiste.
Deveniti dependent de cealalta persoana sau, mai curand, de imaginea pe care o
aveti despre acea persoana. Sentimentul nu are nimic de-a face cu iubirea
adevarata, in care nu exista nicio urma de dorinta. “
Eckhart Tolle
