Din "Un Pamant Nou", Eckhart Tolle

..."Cuvintele reduc realitatea la ceva ce poate fi cuprins de mintea noastra - iar aceasta nu poate cuprinde prea mult. Limbajul consta din cinci sunete de baza produse de corzile vocale. Acestea sunt vocalele a, e, i, o ,u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorita presiunii aerului: s, f, g si asa mai departe. Credeti ca vreo combinatie a acestor sunete elementare ar putea vreodata explica cine suntem, care este scopul ultim al universului sau chiar sensul profund al existentei unui copac, a unei pietre? "...

..."Multi oameni isi consuma o mare parte din viata intr-o preocupare obsesiva fata de lucruri. De aceea este inmultirea obiectelor una dintre tarele timpurilor noastre. Atunci cand nu mai simti viata careia ii apartii, e foarte probabil ca vei incerca sa-ti umpli viata cu lucruri. Va sugerez, ca practica spirituala, sa investigati prin intermediul observarii de sine relatia pe care o aveti cu lumea lucrurilor si, in particular, cu lucrurile pe care le desemnati prin atributul "meu/mea". Trebuie sa fiti vigilenti si onesti pentru a afla, de exemplu, daca sentimentul valorii proprii este legat de lucrurile pe care le posedati. Va induc anumite lucruri un sentiment subtil de importanta sau de superioritate? Va face lipsa lor sa va simtiti inferiori celor care au mai mult decat voi? Aduceti uneori in discutie lucrurile pe care le detineti sau le etalati pentru a va spori sentimentul valorii in ochii altcuiva si, implicit, in proprii vostri ochi? Simtiti iritare sau furie si intru catva o diminuare a sentimentului de sine atunci cand altcineva are mai mult decat voi sau atunci cand pierdeti un lucru pe care il pretuiti?"...

..."Cuvantul "eu" poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevar, in functie de modul in care este folosit. In utilizarea sa conventionala, cuvantul acesta nu este doar unul dintre cele mai frecvente(impreuna cu inruditele "mie", "al meu/a mea" sau "insumi/insami"), ci si unul dintre cele mai amagitoare. In limbajul de fiecare zi, "eu" exprima o eroare primordiala, o perceptie gresita a ceea ce sunteti, un sentiment iluzoriu al identitatii. Acesta este egoul. Acest sentiment iluzoriu al sinelui este ceea ce a denumit Albert Einstein - care a  avut acces nu doar la profunzimile realitatii spatiului si timpului, ci si ale naturii umane - "iluzie optica a constiintei". Sinele acesta iluzoriu devine apoi baza tuturor interpretarilor ulterioare sau, mai bine zis, a interpretarilor gresite ale realitatii, a tuturor proceselor de gandire, interactiunilor si relatiilor. Realitatea voastra devine o reflexie a iluziei initiale."...

Scurte din povesti lungi…

Dupa plimbari prin lume, revin cu diverse adunate de la oamenii ce incep a-si pune calmi sau speriati intrebari.

*Cum de-mi place lumina si mirosul de la o lumanare doar cand imi simt sufletul ranit? Candva simteam ca tamaia are miros de moarte… Acum simt ca trezeste ceva in mine ca om, dar nu stiu ce anume…
- Te trezeste pe tine, doar iti bate la usa discret. In tine ca om e un suflet, poate ca tamaia te ajuta sa faceti cunostinta.

*Am zarit un copac inflorit, am stat la umbra lui, am simtit cum percep parfumul altfel decat pana acum, am simtit ca mi-e daruit, am simtit ca face parte din mine, ca si cand acum doar mi-am amintit ca exista, am simtit ca a inflorit pentru mine… Sunt nebun la cap?
- Poate ca pentru prima data ai simtit si nu ai judecat,  ai trait si nu ai gandit, copacul traia, inflorea si se parfuma in fiecare an din existenta ta pentru tine. Si ai aflat ca nasul te ajuta sa te bucuri si de miresme si doar sa respiri.

*Ma simt vinovat cand lenevesc. Sunt activ, muncesc mult, consider ca asta e rostul unui om in viata, sa faca mereu ceva. E normal, inseamna ca sunt egoist?
- Stii care e diferenta intre lene si odihna? Stii ca in omul asta e si un suflet? Te-ai intrebat vreodata care o fi diferenta intre “rost” si “menire”? Intreaba-ti sufletul ce inseamna existenta si nu rostul…si lasa-l sa existe pur si simplu sis a-si traiasca menirea.

*Vreau doar singur, nu-mi iese nimic cand sunt casatorit, simt ca sunt legat, desi imi doresc, gandesc ca asa e normal, ca asa e randuirea omenirii? Care-i defectul meu, unde gresesc? Nimeresc eu doar persoana nepotrivita, cum sa stiu in ce fel sa aleg, unde sa caut, am ceva grav de platit? Daca sunt singur, inseamna ca ma izolez?
- A gandi si a simti sunt doua notiuni total diferite. “A gandi” e o teorie. “A simti” nu e teorie si nu are teorie. “A simti” nu gasesti intr-o teorie si nu trece prin “a gandi”. Nu-ti iese nimic daca te bagi cu “a gandi” in “a simti”. Randuirea asta omeneasca de care fugi dar nu scapi a fost conceputa cu planuri gandite atent, iar normalitatea nu sta in “a gandi”. Daca urmezi randuirea, doar ca sa te asezi in acel rand, atunci in rand vei fi, indiferent de cat de potrivita sau nepotrivita ti-ar parea persoana ce alege sa urmeze acelasi rand cu tine.  Exista “ oameni cu ganduri normale” care-s casatoriti si fericiti, asa cum exista “suflete fara gandirea asta plina de randuieli”, care-s la fel de fericite… Nu cauta normalitate, nu incerca sa intelegi normalul din planurile create de omenire, nu mai incerca nimic, cauta-ti sufletul in toata randuiala in care te aliniezi si apoi cauta-l si in singuratatea in care crezi ca-l izolezi. Si cauta diferenta dintre “singur” si “singuratate”.

*Cateodata mi se pare ca ce traiesc e ireal, ca toata viata asta e o scena… Si e atat de intensa senzatia asta ca ma sperie si parca imi doresc ca cineva sa ma trezeasca ca atunci cand visezi urat si vine momentul acela in vis cand constientizezi ca visezi si reusesti sa te trezesti, sau un zgomot, sau cineva chiar te trezeste cand devenea de nesuportat.
-Cand mai simti asta, nu te mai speria, pune-ti intrebarea “daca e chiar asa cum simt?” si trimite intrebarea catre suflet si vezi ce simti. Intreaba-te cum de reusesti sa simti noaptea mai intens decat ziua? Ca doar noaptea crezi ca dormi nu…?

*Mi-a fost teama sa nu aduc pe lume copilasi bolnavi ca mine si am adus, m-am temut din nou, de data asta sa nu am inca un copil care sa fie bolnav ca primul si iar am avut, apoi m-am rugat cu cea mai mare incredere sa am un copil care sa nu fie bolnav ca ceilalti doi si tot mi-a fost teama si iar am avut… De ce imi spui ca teama nu exista, ca uite ca e reala, exista si da si roade.
-Teama asta e un rod al al mintii tale, sau sa zic ca roadele mintii omului sunt, printre altele, multitudinea de temeri. Cand nu scapi de ele ti se implinesc si temerile si teama de temeri. Zic sa te rogi de-acum pentru copilasii cei bolnavi si nu pentru cei ce ar putea veni bolnavi.

*Vreau sa inteleg cum de-ti permiti sa-mi zici asa verde-n fata de toate, fara sa ma cunosti bine, tu stii cine sunt eu? Ma tot intreb de ce apar tocmai acum asa intr-una in viata mea oameni care ma enerveaza prin ce-mi spun? Am o problema eu, e viata mea ruinata de tot felul de probleme, sau ei au o problema?
-Nu prea ma pricep eu la matematici si probleme ca as numara de cate ori au aparut acum si daca au mai fost si alte aparitii pe care nu le-ai bagat in seama care te tot enervau. Intreaba-te de ce-i vezi acum si o sa-ti vezi si problema. Ca poate ca ei au tot aparut si poate ca nu din cauza ca viata ta e plina de probleme, ci doar pentru ca tu nu ai reusit sa-ti vezi inca problema…

*Sa stii ca am testat pe pielea mea terapii din toata lumea ca sunt intr-o continua cautare de senzatii, dar nu m-a satisfacut o terapie anume niciodata. Nu cred ca exista terapii care sa fie pe placul meu si chiar stiu despre ce vorbesc, sunt un mare cunoscator in domeniu.
-Daca ti-ai propus sa testezi terapii pentru piele, ai gasit terapii pentru piele in toata lumea asta. Dincolo de piele ce-o sta ascuns…?Poate ca nu e doar dosul pielii care asteapta doar senzatii. Incearca si un terapeut, spune-ti “vreau un terapeut” si poate o sa descoperi universul de dincolo de senzatiile invelisului piele. Si chiar vorbesti doar despre ce ai aflat pe pielea ta si nu despre ceea ce nu stii ca poti afla.

*Cred cu tarie si convingere ca exista o lege nescrisa a terapeutul si ca acesta trebuie sa fie nevinovat, curat la trup si suflet, cu mintea limpede, sa para nelumesc, dar natural, doar asa imi exprima incredere. Nu cred in terapeutii care spun ca au si ei de trait si trecut prin viata asta ca orice al om.
-Terapeutul tau este intotdeauna un suflet care se poate afla intr-un om, intr-un caine, intr-un tantar, intr-o floare. Daca nu-ti poti primi terapia pe care ti-o daruieste, tu ca om negi locatia sufletului tau. Daca sufletul ce-ti ofera terapia este intr-un om, sunteti la fel, aveti lectii, aveti o trecere prin existenta asta cu aceleasi trairi lumesti uneori.

*Imi vine mereu sa ma duc la biserica si sa plang, dar nu sunt orthodox si nu intru in biserica si ma duc dupa un colt sa nu ma vada cineva si plang acolo si apoi plec si parca ceva ma cheama mereu si apoi ma simt vinovat si ca m-am dus si ca nu am intrat in biserica si ca m-am ascuns si ca m-a vazut cineva. Eu sunt convins ca nu am nevoie sa ma duc la biserica ca sunt puternic.
-Nu te duci la biserica de nevoia de biserica ci de nevoia de a plange. Nu te simti vinovat de tot ce ai spus, ci de faptul ca nu-ti asculti sufletul, puterea nu sta in convingerile mintii tale, ci in ruperea lanturilor in care ti-ai pus sufletul.

*In toata cearta asta la care ai asistat, nu ai un cuvant de spus? Te porti de parca esti cu capul in alta parte ca o dementa si cred ca nu-ti pasa. De ce nu ai intervenit, daca toti oamenii interveneau si aveau un cuvant de spus, poate ca s-ar fi terminat mai devreme.
-Nu a fost cearta mea, nu a fost a altor oameni, daca toti participau cu cate-un cuvant devenea a tuturor si nu se mai termina. Dementa vine din dorinta sufletului de-a nu simti ce aude mintea. Dementa poate fi cel mai bun ascunzis pentru suflet.

*Cateodata cand sunt asa trist si suparat pe ce aud si vad ca fac oamenii, incerc in zadar sa inteleg si parca vad cum calc in mocirla cu fiecare pas si mi se pare ca sunt nebuna. Am luat-o razna oare?
-Daca incerci sa intelegi de ce fac oamenii ceea ce fac, cateodata vezi mocirla care e in acele ganduri si fapte. Mocirla exista, e cladita din acele ganduri si atrage alte ganduri. Treci prin ea daca nu vezi alta cale, dar “pune-ti cizme” si nu o sa-ti murdaresti sufletul.

*Intr-o zi am vazut un om care tusea ingrozitor si scuipa,  a aruncat tigara si in timp ce o stingea nervos cu piciorul injura si vorbea urat referindu-se la tigara, cum ca i-a ruinat si distrus sanatatea. “Simt ca-mi strivesc plamanii cand te strivesc fira-i…da tot nu te las ca nu ma termini tu pe mine!” Si nu mi-a fost deloc mila. Si sunt si eu fumator.  Stiu ca e o lectie in povestea asta pentru ca tot mi-o amintesc, dar ma lasa rece si fara emotii ca atunci cand ma vazut-o. Sunt un om rau si fara suflet?
-Nu tigara i-a ruinat viata si sanatatea si nici actul in sine ci vointa cu care reuseste sa se lupte cu dorinta de a nu fuma. Acorda iubire tigarii si nu plamanilor, nu stie ca nu este distrus de tigara ci de credinta ca tigara nu e atat de puternica ca sa-l distruga. Lectia ta nu consta in faptul ca nu ai avut trairi intense la scenariul asta. Nu te intreba daca esti rau si fara suflet si daca sufeltul tau a cunoscut rautatea ce vine cu fiecare fum ce-ti intoxica plamanii. Intreaba-te daca plamanii omului meritau iubirea mai mult decat tigara. Apoi vezi daca plamanii tai cunosc rautatea sau iubirea.

*Si ce daca ma droghez…Nu mi-a fost rau niciodata cand m-am drogat, ci doar bine si cunosc diferenta dintre rau si bine. Si nu o fac fortat de starea de rau ci o fac cu propria-mi vointa, nu ma forteaza societatea in care traiesc sau neajunsurile, tocmai ca pot s-o fac pentru ca imi permit. Imagineaza-ti cum ar fi sa-mi doresc si sa nu-mi permit.
-Dar le-ai cunoscut si separat aceste stari, ti-a fost vreodata doar rau si vreodata doar bine?Crezi ca in existenta asta a ta ai nevoie sa cunosti “diferenta” dintre rau si bine sau starile in sine? Uneori neajunsurile te fac sa constientizezi ce inseamna starea de bine natural si real si nu cea de rau de atunci cand esti drogat si crezi ca ti-e bine. Ceea ce-ti permiti este de fapt “cumpararea” unei stari de rau ca sa te minti ca te simti bine. Iar eu nu vreau sa imi imaginez oameni care au dorinte ce fac rau sufletului. Imi doresc pentru tine sa iti permiti sa simti realitatea din tine cu toate starile posibile.

*Mi-a zis la gradinita ca sunt un suflet mic, ce inseamna? Daca sunt copil mic, inseamna ca am sufletul mic si daca mama e mare, inseamna ca are sufletul mare? Nu pot sa am sufletul mic si cand voi fi mare ca mama si mama sa aiba sufletul mic cum il am eu acum?
-Daca vrei, poti sa-ti pastrezi sufletul de copil si cand esti mare. Cand vei fi mare, iti poti dori sa ai sufletul de copil. Esti un suflet mare, daca ti-ai pus intrebarile astea acum.

*Tot de la un copil…tot despre suflet…Mama mea imi zice mereu ca sunt sufletelul ei. Tata imi zice ca sunt copilul lui mama. Buni imi zice ca sunt un sufletel rasfatat.
-Si tu ce zici?
-Eu zic ca nimeni nu ma vede.

*Daca beau nu e bine…Daca nu beau, nu mi-e bine….Daca vreau sa beau cred ca mi-ar fi bine…In timp ce beau stiu ca mi-e doar bine…Dupa ce beau, nu mai stiu ce e bine…Daca nu mai mai beau, nu mai stiu cum mi-ar fi bine…
-Prea repeti “beau”, “bine”, “stiu”, fara sa stii ceva… Singurul adevar care ar fi” bine” sa te preocupe in legatura cu “beau” si “stiu”, este ce-ai rostit ultima oara “nu stiu”…  Cauta sa afli ce nu stii si ceea ce stii va aparea de indata.

*As citi, dar am impresia mereu ca stiu tot si pierd timpul. Incerc sa citesc si doar dupa cateva pagini, chiar cred ca stiu totul si doar pierd timpul. Si mi se intampla in orice domeniu. Mi se pare ca stiu chiar mai mult dect scrie in carti ca s-ar fi descoperit.
-Ce inseamna tot? Ce inseamna o impresie? Ce inseamna timpul? Ce inseamna sa pierzi timpul? Ce inseamna tot dintr-un domeniu? Oare s-o fi descoperit si scris tot dintr-un domeniu? Stii tu asta? Daca stii mai mult decat s-a scris, stii c e ar mai fi de descoperit? Daca nu citesti cum poti sa descoperi ceea ce stii deja?

*Daca tot zici ca un copil cand se naste nu are mintea dezvoltata ca a unui adult, cum e capabil sa invete atat de rapid lucruri, uneori mai repede si mai bine ca un adult?
-Intreaba altfel: de ce indoapa fortat si rapid adultii mintea unui copil cu aceste lucruri?

*De ce nu am si eu pielea minunata si naturala ca de bebelus, cum sa fac sa am din nou piele de bebelus?Bebelusii nu fac nimic si au o piele atat de frumoasa, eu fac atat de multe si totusi…
-Bebelusul are preocupari mai importante decat pielea lui si atunci aceasta isi mentine evolutia naturala si minunata. Tu esti preocupata in mod excesiv de aspectul pielii si daca-I oferi multe, iti va oferi multe si iti va da senzatia ca iti cere si mai multe. Nu te supara atat, ca pielea ta doar iti raspunde la atentie…

Sufletul e un copil...

Sufletul e un copil ce cauta ceva atat de simplu si de natural…
Sufletul cere ceea ce este prin simpla lui existenta si i se si cuvine. Cand un copil plange si nu-l linisteste nimic, mama il ia in brate si doar simtind caldura el isi revine.  Sufletului ii dai ceea ce este, nu primeste altceva, nu accepta si nu intelege alt limbaj. Un suflet ranit si inchis se simte obosit si imbatranit si cand este atins delicat nu stie ce se intampla.
Conversatie cu un copil, leac pentru suflete…
- Ce inseamna suflet?
- Suflet esti tu! De ce ma intrebi?
- Bunica imi zicea mereu ca sunt un sufletel. Acum nu imi mai zice nimeni…Si cand ma gandesc la ea si nu o mai gasesc, vreau sa aud cum ma striga.
- Bunica vorbea cu sufletul ei pentru sufletul tau.
- Cum adica? Cum vorbeste un suflet?
- Ai plans cand bunica a plecat de langa tine?
- Am plans ca m-a lasat singur aici.
- Cand plangi vorbeste sufletul, cand razi vorbeste sufletul. Sufletul nu stie limba pe care o vorbesti, el cunoaste alta limba, una speciala a simturilor. Tot ce simti tu e suflet.
- Cand simt ca m-a lasat bunica, ce vorbeste sufletul?
- Iti vorbeste tie. Bunica este in sufletul tau, ea ti-a atins si mangaiat sufletul si o sa vorbeasca sufletele voastre vesnic.
- Eu cum pot sa vorbesc cu alte suflete, ca nu stiu?
- Vorbesti cu cineva ce vorbesti acum cu mine?
- Nu, doar cu tine acum si altadata.
- Asta inseamna ca vorbesti cu un suflet. Plangi si ma intrebi despre suflet. Asa vorbeste sufletul tau acum. Vorbesc sufletele noastre intre ele, tu esti in sufletul meu si eu sunt in sufletul tau. Sufletul tau a simtit ca poate sa planga in sufletul meu ca sa scoata de acolo ce are nevoie.
- Si nu o sa mai plang dupa ce termina ele de vorbit?
- Eu ii dau sufletului tau hrana sit u ii dai sufletului meu hrana. Sunt ca niste copilasi care plang dupa ceva.
- Ce hrana, eu nu iti dau sa mananci acum?!
- Uite, te-ai oprit din plans si acum razi…de ce razi?
- Ca nu mai imi vine sa plang, nu stiu de ce rad. Si de ce mi s-a incalzit nasul acum si mainile si picioarele?
- Pentru ca ai inceput sa razi suflet drag …
- Acum mie imi vine sa rad cand aud ca imi spui asa…
- Cand iti vine sa razi, razi! Cand iti vine sa plangi, plangi! Lasa sufletul sa vorbeasca!

Fii mic ca sa te faci mare!

Invata sa te faci si mic nu doar mare…!

Esti puternic sau ascunzi ceva slab sub o masca bine zidita? Oamenii puternici sunt cei care par mici, neajutorati uneori, cei ce asculta inainte de-a vorbi, cei milostivi…Puterea sufleteasca nu sta in cine esti in societate, ce nivel/grad, ce cravata porti, cate amante invarti pe luna, ce inel cu diamant ai, cate scoli si diplome ai adunat. Cine esti dincolo de toate astea? Cu ce te-ai nascut? Cum ai marit luminita care arde in tine? Sau ai stins-o? Ce a crescut de fapt, ego-ul sau maretia si bogatia sufletului?
Daca crezi ca nu ai fost niciodata mic, fa-te acum mic ca sa poti sa te faci si mare. E mai usor sa te lasi ajutat uneori, decat sa te zbati si sa te lupti in zadar cu tine si cu cei din jur care nu te vor intelege niciodata. Cineva  spunea de curand “E cea mai grea lupta cu tine, cand iti descoperi sufletul”, oare cati dintre noi stim cum sa-l bagam in seama macar, sa-i vorbim, sa-l trezim, sa nu-l uitam dupa ce l-am descoperit…  In ce sta puterea sufletului? Cum de sunt fericiti acei oameni care par nefericiti? Ei sunt impacati cu ei insisi. Suflete care si-au inteles menirea in lumea asta, suflete puternice, atinse de tot dar neinfrante de nimic si neinfricate in fata a tot ce exista.

Se spune adesea ca suferinta te doboara, eu am spus mereu ca suferinta iti da putere. E nevoie doar sa intelegi ce inseamna suferinta. Traieste tot si vei devein puternic! Nu alege sa traiesti in visare caci acolo vei ramane, un vesnic sensibil  in visele tale si de neclintit si fara simtaminte in realitate. Orice te poate dobori cand te trezesti din visare, totul iti va parea ireal, de netrait, de nerealizat.
Alege intelegere si cumpatare in tot si in toate, alege echilibru, alege curat si vei avea cai natural, curate si usor de deslusit, sufletul doar asta intelege, este singura cale in care-i poti comunica ceva.

De ce ti se intampla ceea ce crezi ca nu meriti si nu vrei? Si de ce ti se intampla intr-una? Cine vrei sa iti raspunda? Te-ai intrebat macar o singura data si pe tine? Cine sunt oamenii din jurul tau care nu-ti plac si pe care-i tot atragi miraculos si nu rezonati deloc, cum de se tot aduna numai oameni care nu te inteleg si care darama tot ce cladesti? Cat de greu poate fi sa gasesti raspunsuri? Cat de doborat te poti trezi din poveste, sau cat de puternic? Cu cata forta poti face fata situatiei si de unde iti iei puterea? Afla cine esti si vei avea toate raspunsurile! Vezi cine esti fara cravata! Vezi ce fata iti zambeste cand te-ai intors de la amanta! Inteaba-te cine te priveste in oglinda cand ai mai umplut un cont! Imagineaza-ti cine ai fost cand te-ai nascut, cu cine si cu ce te-ai nascut si intreaba-te cu cine esti acum,  ce ai. Intreaba-te cine te-a iubit inainte de-a te naste ca sa ajungi pe lumea asta, cine te-a iubit din prima clipa si cine te va iubi vesnic. Va trebui sa ai macar 3  mari iubiri neconditionate in raspunsurile tale si sa le si simti…

Ne-am nascut mici dar puternici, puterea a scazut cand am crezut noi ca ne-am facut mari… Ne-am nascut extrem de sensibili dar puternici, sensibilitatea ne-a scazut si aceasta cand ne-am facut mari. Ne-am nascut cu control absolut asupra noastra,  a tuturor simturilor, dar cu timpul ele ne controleaza si le devenim sclavi. Asculta-ti simturile si vei devenii creatorul lumii tale! Asculta-te cand iti surade inima la fel ca atunci cand e in lacrimi, doar asa te vei intelege si intalni cu adevarat tu cu tine! Nu ascunde ce nu-ti place fara sa traiesti la fel de intens ca ceea ce iti place!
Vei crede doar ce cred oamenii din jurul tau ca esti, dar tu nu stii nimic despre tine daca te faci mare inainte sa traiesti ca un om mic. Afla mai intai cine-i omuletul si vezi in spatele a ce masca l-ai ascuns, ca sa faci poti face cunostinta cu puternicul!

Te-ai nascut dintr-o lumina mare ca s-o simti si s-o intelegi si apoi sa ajungi intr-una si mai mare, doar de tine depinde daca o risipesti pe drum, daca o stingi, daca se va alatura din nou luminii. Nimeni nu alege pentru tine, te-ai nascut gol si liber. Ce umpli in viata asta, exieriorul sau ce e dincolo de goliciune? Ce ingradesti, libertatea sau  ego-ul? Sanse s-o iei de la capat vei mai avea pana te vei lumina, dar poverile vor fi din ce in ce mai mari caci iei totul cu tine, e adevarat ca nu mai retraiesti trecutul, dar el ramane zidit, amprentele nu dispar.
Cand intalnesti un om mic care doar exista, ramai pentru o clipa langa el, incearca sa intri in existenta lui si vei intelege. Doar exista langa el si cu el, doar asta e nevoie sa faci. Apoi incearca sa iti raspunzi la intrebarea: de ce anume am avut nevoie ca sa exist pentru o clipa? Si daca esti inca mare si tare: cine am fost eu in existenta asta de-o clipa?
Fii mic ca sa te faci mare!

Esti special si specialul in viata ta!

Esti cel mai special din viata ta.
Te-ai nascut pentru tine, sa traiesti viata asta pentru tine, cu tine in ea si nu pe dinafara. Esti aici sa te lecuiesti, tamaduiesti tu pe tine, nu tu pe altii, cel mult altii prin tine. Atata vreme cat vei simti ca esti centrul universului tau si nu vei mai pierde timpul pretios convins ca esti aici pentru ei si ca au lectii de invatat de la tine, te vei concentra numai pe asta si nu vei pierde. Altfel vei pierde timp pe care nu-l vei mai recupera, apoi te vei agata permanent de trecut, de nefacutele ce simti ca trebuiau facute. Nu te mai intreba ce lectii au altii de invatat de la tine, ci ce lectii ai tu de invatat de la tine si prin tine de la cei din viata ta. Nu ai priceput, treci mai departe, nu a fost momentul, va veni altul cand vei fi pregatit. Nu vine nimic la intamplare, vine cand chemi si cand esti pregatit. Consideri ca esti plin de ghinion ca nu ti se intampla lucruri care sa te duca la iluminare… Considera ca ghinionul nu exista, exista doar noroc in viata, iar lipsa lui este scormonita de tine sub numele de ghinion. Ai picat aici miraculos, sa-ti traiesti norocul permanent, sa te bata norocul la tot pasul. Cand cineva a zis “sa te bata norocul ca bataia aceea rupta din rai…”a glumit cu un scop frumos.
Ce e nemaipomenit pentru tine in viata ta? O intamplare, familia, copilul, mama, prietenii, mobila de bucatarie, o excursie planuita pentru anul viitor…? Unde esti tu situat in si pentru toate acestea si unde esti pentru tine? Esti pe aici, sau te-ai pierdut si incerci sa te regasesti traidu-le? Am auzit de curand pe cineva spunad cu durere ca traieste pentru sotie, dar sotia nu stie ca exista, isi da viata pentru copil, dar copilul pare ca e in alta lume, trudeste zi si noapte pentru excursia de la anul, dar de fapt nu si-o doreste, ci considera ca e necesara ca si cea de anul trecut, va schimba mobila din terasa cu una in dungi verticale, doar pentru ca cele orizontale sunt demodate si planuind, realizand toate astea se intreaba unde este el in poveste… Asta este povestea vietii tale, tu ti-o creezi, nu mai vrei dungi, renunta la dungi, fa rotocoale, e simplu, sau lasa-le sa vezi daca termenul demodat va face peretii sa pice in realitate sau daca pica doar imaginar.
“Sunt frig!?” M-am speriat cand am auzit asta. “Ce este caldura?” Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand… Esti frig tot pentru tine in viata altora atunci cand… Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand pentru altii… Esti frigul din viata altora atunci cand pentru tine estei frig… Frigul asta este doar in povestea cu meteorologia, altfel in tine nu exista, tu esti doar cald pentru tine, prima caldura din viata ta pe care-o poti cuprinde, dezvolta, intensifica, cuprinde, impartasi, lasa sa incalzeasca si pe cei din viata ta. Acolo unde simti frig, natural va veni si caldura, dar va veni din tine, cu cat o cauti mai indepartat, cu atat frigul te va cuprinde mai aprig. Si cand simti frig si vezi doar frig, te vei deschide mai greu sa primesti caldura. E ca atunci cand calci descult in zapada, ai senzatia ca simti temperatura scazuta a zapezii, de fapt simti caldura ta care ridica temperatura zapezii. Ai grija de ce esti frig pentru tine si de unde te racesti asa…doar asa vei gasi calea catre caldura. Ai grija cand tot daruiesti ca desi pari un izvor fara margini, ai nevoie sa si primesti. Lasa sa vina catre tine, asa cum si tu lasi sa curga din tine. Inchide usa cand simti ca  ai de lucru tu cu tine, dar nu-i pune si lacat. Si deschide-o cu grija mai intai catre tine si apoi vei atrage si pe cei care au nevoie de caldura ta. Si “lucreaza-te” permanent, iubirea nu e oboseala si nici frig si nici ghinionul din viata ta, iubirea e vesnica, nemarginita, calda, norocul si miracolul care te-au adus in viata ta ca sa te vindeci. Iubirea te-a adus aici, iubirea te va vindeca, iubirea te va ilumina, iubirea te va indruma catre sursa, cu iubirea ai de castigat nu de luptat, e unicul drum recunoscut de suflet, cu restul nu se impaca si te duce catre cai infrigurate.
Fii stapan pe sufletul tau, dar lasa libertate spiritului, nu-l incatusa, el nu cunoaste subjugarea, e special doar liber, vesnic cautator si deschizator de cai in viata ta!
Intrebarile tale pentru tine:
*Ce vreau pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Am nevoie de ceea ce cred ca vreau? Doar pentru mine…
*In ce fel  evoluez facand asta? Pentru mine, nu in ochii celorlalti…
*Am nevoie de mine asa cum eram ieri, asa cum sunt acum, sau asa cum cred ca pot fi maine? Este doar nevoia mea…
*Ce sunt eu pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Daca nu-mi place de mine, imi plang de mila, ma duc inapoi la starea de ieri, sau caut alta pentru maine?
*Cand imi place de mine, e neaparat nevoie s-o arat celorlalti? Imi traiesc evolutia profund, intens, ceilalti vor privi cu superficialitate, caci nu o vor intelege ca si cand ar fi a lor, te vor putea privi din exterior, nu din interior, doar tu te vezi de acolo…
*Sunt generos cu mine cand sunt implinit, fericit? Lasa sa treaca durerea, dar nu uita sa multumesti ca a trecut…
*Ma afund in mine ca sa ma pierd, sau ca sa ma cunosc? Poti sa te afunzi, dar cu grija sa nu te si ratacesti… Spiritul rataceste si gaseste usor si natural cararea catre sursa, sufletul ratacit se va simti ranit, neocrotit…
*Ce parere am eu despre mine? Inainte de-a intreba pe altcineva…
*Ce vreau eu sa obtin prin ceea ce fac? Inainte de-a te interesa ce vrei tu sa obtii prin ceea ce fac eu…
*E important pentru mine ceea ce fac? Inainte de-a ma intreba daca este important pentru altcineva…
*Sunt cum ma vad  eu, sau cum ma vad ceilalti? Sunt doar cum ma vad eu, oamenii ma vad cum vor ei sa ma vada, cum vor ei sa fie, sau cum sunt ei uneori…
*Ma intereseaza durerea mea? Inainte de-a o impartasi altora si a intreba daca o simt si-a astepta sa o impartaseasca cu mine…
Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit, fara sa-l caute”  Emil Cioran

Stim sa ascultam? Stim sa ne ascultam?

Cand si cum ascultam? Cand si cum ne ascultam? In primul rand ca sa ascultam ceva e nevoie de tacere, apoi de intelegere profunda, compasiune, lipsa judecatilor, iubire pura.
Terapeuti vorbitori si terapeuti care stiu sa asculte…Sau sa zic mai degraba care simt ce inseamna ascultarea. Poti fi “terapeut la intamplare”, poti fi si terapeutul tau oricand doar ascultand. Se spune ca un om care vorbeste mult are o mare dorinta in viata se se si asculte, dar nu stie si nu gaseste solutia. Se poate asculta atunci cand povesteste fara sa fie intrerupt, fara sa existe comentarii, doar aprobari, doar acceptat asa cum este. Greu de infaptuit? Depinde ce e de auzit, mi-a raspuns cineva. Daca zic sa incerci sa te transpui in pielea cuiva cand iti marturiseste o fapta marsava, greu de iertat, greu de inteles, sau imposibil, ai zice ca-s nebuna… Poate ca in alta existent ai facut acelasi lucru, crezi ca te-a inteles si acceptat cineva, crezi ca tu te-ai iertat? Daca-ti poti simti povestitorul atat de profund incat in momentul destainuirilor sa fii unul cu el, “dezbracat” de cine esti, de meserie, de chip, de nume, de orice crezi tu ca esti in existent ta in acel moment, ce ramane? Asta e o intrebare grea, poate. Ramane acel ceva unic care te poate face sa simti compasiune, iubire pura, nemarginita, sa intelegi ca singura realitate este doar ceea ce va leaga in acel moment. Esti ceea ce esti, ce-ai fost ieri si anul trecut nu mai esti acum sau maine si ceea ce vei fi-n secunda urmatoare nu ai fost ieri, iar maine vei fi altceva.
Daca-i oferi omului tau sansa sa vorbeasca,  asa ii vei oferi sansa sa se asculte, adica sa se si auda si inteleaga si poate incepe vindecarea dupa care tanjea. O sa simti ca ai oferit ceva, facand nimic , dar in realitate faci mult. Devii responsabilul tacut al celor pe care-i ai de ascultat… Iar ceea ce primesti este satisfactia  ca ai oferit cumva acel ceva de care uneori e suficient sa stii doar tu.
Cum asculti? Adesea oamenii care simt nevoia sa vorbeasca pentru vindecare, nu se vor destainui in fata celor care-i privesc de undeva dintr-un cadru superior ci  a celora care ii vor privi si simti ca pe niste copii nevinovati, care doar au facut o mica greseala ce se poate repara usor, de aceea se indreapta catre un preot sau catre un prieten de incredere, despre care stiu ca nu-I  va judeca, ci doar asculta, poate cel mult va primi ceva povete si un umar. Asculta ca o mama care simte durere daca isi cearta copilul si asa vei intelege si vei simti durerea celui diin fata ta!
Va veni si tacerea dupa destainuire si va veni insotita de liniste adanca si abia acolo in liniste va intelege ce-a spus, unde s-a dus ce-a spus, de ce  s-a dus, ce va veni dupa. Cine e cel care tace acum de fapt? Va fi greu de recunoscut. Am auzit de multe ori “parca nu’s eu acum, nu ma recunosc”. Priviri ratacite, cautatoare, respiratii “incurcate”… Abia acum esti tu, asa esti tu in realitate, in singura realitate e tacere, calm si stare de bine profunda, nu mai exista numele, meseria, egoul… suntem unul. Acum il poti simti unul cu tine, aveti acelasi chip, aceeasi vesnica lumina, cu orice cruci de carat in spate in existenta asta, sunteti in esenta la fel. Abia acum il poti privi ca pe egalul tau, privindu-l de jos de la suferinta lui ci nu de sus cu superioritate, nu ai sa intelegi nimic considerandu-te plutind pe-un norisor deasupra problemelor lui.
Atunci cand asculti, unii oameni vor astepta vindecarea, ca dupa o doftorie scumpa de la farmacie… Lecuirea asta sufleteasca nu vine in acelasi fel, abia dupa gasirea bubei va veni si perioada de vindecare, care poate fi o curatare la un anumit nivel, care poate fi o constientizare dar cu negare in acelasi timp, suntem la fel, dar avem cruci si lectii diferite si ni le caram singuri. Poti sa le simti si sa le intelegi, poti sa imparti momentul cu oricine, durerea, dar crucea lui nu e a ta. Trece-le prin tine, dar nu le lua cu tine!
Ce-i de facut la intrebari “ce parere ai de ce mi s-a intamplat?” ce parere ai despre ce am facut?” “ce crezi ca ar trebui/fi bine sa fac?” “ce crezi despre mine acum?”…  Conteaza ascultarea, dar conteaza si o parere, fara comentarii dure, fara judecati, fara pareri de rau si jalete, fara sa incerci sa te pui in locul lui cand a trecut prin suferinta, ci doar sa-I simti suferinta de acum. Nu iti imagina ce-a facut, ce-a simtit cand a infaptuit, caci vei cadea intr-o cursa pe care ti-o pregatesti singur. Poti repeta cu cuvinte mai blande faptele, povestile, va fi ca si cand se va reasculta printr-o alta voce, dar una mai blanda, fara palme ci cu iertare deplina. Nu se vindeca nimeni ca iertam noi sau altii, se va vindeca doar daca se va ierta singur, dar nu vine iertarea decat dupa constientizare raului facut chiar propriei persoane, apoi a altora. Nu trece nimic daca te iarta preotul, sau psihologul, sau mama, sau prietenul, sau terapeutul, sau toata planeta, te lecuiesti tu de tine cand te-ai iertat tu pe tine.
Facem un exercitiu de imaginatie. Sa zicem ca avem in fata un om care a comis o fapta grava, e de alta religie, alta nationalitate, alt rang social, alta mentalitate, alte conceptii despre orice. Nu esti de accord deloc cu el ca intreg, iti povesteste facutele lui cele mai grave, cum poti sa te pui in pielea lui si sa-l simti? Pai daca sunteti atat de diferiti, poate ca si el va avea aceeasi atitudine, dar totusi se nimereste sa fie cel ce-si deschide sufletul si-si spune durerile cele mai profunde. In acel moment ceea ce-a comis nu mai e o nelegiurire, e doar o durere, care nu e imbracata de haine, de religie, de nationalitate, de mentalitate, este ceea ce esti si tu daca ai fi fara toate astea, gol, dar pretios. Asa vei simti ce-are de transmis si ce simte,  dezgolit de principii, ura, prejudecati, ego…  Tu esti el si el  e tu.
Mai facem un exercitiu. Fa o baie cu multa apa, arome, rasfat total si incearca sa-ti imaginezi ca exista oameni care nu au o gura de apa de baut… Apoi intr-o alta zi curate-ti corpul folosind doar un prosop umed si imagineaza-ti o cada inspumata si simte-te  tu pe tine profund de fiecare data si incearca sa intelegi si sa interpretezi ceea ce simti. Fa o plimbare cu taxi intr-o zi torida si aglomerata si priveste oamenii inghesuiti  si chinuiti dintr-un autobuz, apoi urca intr-un autobuz si priveste-i pe cei din masini de lux, caci vor aparea, ti se va parea ca apar ca sa-ti pice tie greu la stomac… vezi ce simti tu despre tine in aceste situatii, vezi cine esti si cu cine esti in acele momente, vezi daca cumva iti vine sa urli, cine te asculta, cel in suferinta, sau cel ce e bine, sau doar tu, sau nici macar tu, vezi  ce chipuri au daca-i dezgolesti. Oare n-au toti aceleasi infatisari!?
Sa asculti doar ce ti se spune, sa nu interoghezi, cand ai senzatia ca nu ti se spune tot, gandeste-te ca in mintea lui isi spune continuu si aude si sufletul si daca ascunde ceva, isi ascunde pentru el  si e o lipsa de incredere fata de el, se sperie de ce are de spus, apare teama ca poate nu va fi inteles, ca poate va fi judecat, greseala ii pare atat de mare ca prefera sa o tina ascunsa si va macina o vreme, dar o va scoate cand durerea va deveni de nesuportat. Durerea sufleteasca e mai apriga decat cele fizice, scarma altfel, in mai multe dimensiuni si bate pe la mai multe usi, stim noi cu totii cum si pe unde.
Acum il poti iubi pe cel ce il asculti, poti spune fara cuvinte cuiva “te iubesc”, poate ca nu va intelege niciodata, dar va ajunge acolo unde ai trimis, daca ai trimis curat si fara piedici este mai important decat orice intelegere lumeasca care cere cuvinte. Cel din fata ta va simti cand asculti si cand ii simti durerea, doar daca asta faci, doar daca esti acolo cu el, altfel e doar o poveste fara inceput dar cu sfarsit, iar realitatea noastra numita schimbare, nu va fi o realitate in acel moment.
Oamenii nu se mai accepta ei pe ei cu problemele adunate si  atunci cauta acceptarea in alti oameni, compasiune, intelegere, atunci incepe comunicarea la alt nivel, atunci ne cunoastem, atunci ne intelegem, atunci de unim, atunci suntem pe calea catre identificarea sursei noastre. Oamenii fac tot felul de lucruri ca sa atraga atentia, simt ca nu sunt iubiti, ca nu sunt importanti si ca vor fi iubiti doar daca devin “importanti”, daca isi formeaza carapacea. Ce e dincolo de carapace oare? Afla doar cand incepe sa-i sugrume exact ceea ce si-au creeat pentru confort si stare de bine. Cine-i  iubeste pe oameni asa goi? Cine te iubeste maine daca nu mai esti rege si esti cersetor? Te poti iubi macar tu? Daca da, atunci ai inteles, daca nu, atunci vei lupta sa urci din nou pe tron… Este important cat traiesti, sau viata pe care-o traiesti?
Ar fi minunat sa nu pierdem timpul caci nu-l mai putem recupera, ar fi minunat sa putem visa continuu, caci asa ne vom cladi alte existente si vom incuraja viata, dar sa nu uitam ca realitatea este doar ceea ce traim in secunda asta si sa n-o pierdem  ci s-o pretuim ca si cand ar fi unica. Ceea ce putem infaptui pentru noi ca oameni simpli, putem infaptui si ca regi. Dar ceea ce credem ca nu putem infaptui pentru noi, nu vom putea nici in pielea omului simplu trecator pe strada, nici a celui asezat pe tron. Sufletul sade pe un tron nevazut si nestiut, dar real, mai real si mai pretios decat cel pamantesc si nu are nevoie de lauri si incoronari ca sa fie recunoscut, simtit, acceptat, iertat, pretuit…
De-ale unui terapeut s-a nascut ca sa ma ascult eu pe mine cand mai am ceva de zis si ma vaiet cchipurile ca nu am timp sa-mi zic. Acum m-am trezit ca am omis total sa-mi zic ce aveam de zis si nu m-am gasit eu pe mine ca sa mi le zic. Unde eram oare? Si am luat o pauza ca sa ma ascult pe mine, din pacate inseamna cumva “uitarea” celorlalti. Imi pare rau pentru cei ce nu au inteles, daca ma voi simti maine cum am planuit in momentele astea, voi reveni rapid.

Cine ne seaca de energie?

Imi fura energia, sau doar ia ceva din mine, sau doar trece prin mine fara sa ma „atinga“? Cati terapeuti am auzit si nu numai…Ce-o mai fi si cu energia asta, cine si cum ne-o acceseaza asa fara sa ne intrebe? Poate ca doar atragem acei oameni care au nevoie…Poate ca am comis ceva si acum ne curatam intr-un fel, mai scoatem din balast, poate ca e cazul sa invatam sa oferim, poate, poate, poate…

Si serios acum, chiar ne fura unii oameni energia? Dar ce e energia asta de-o poate lua asa oricine de pe strada doar cu o privire? Daca e asa pretioasa n-ar fi minunat s-o impartim si cu cei care considera ca nu au suficienta sau considera ca nu exista? Un lucru e clar, cine asteapta sa priceapa din ceva vorbe ce este si cum o dam si pe la ce coada ne asezam sa o luam si de unde si in ce cantitati si cata ni se cuvine, nu va afla asa sau aici. Aici doar ceva comentarii ca sa ne punem intrebari si mai multe si mai profunde, care sa duca la calatorii in lumea fiecaruia dintre noi.

Ceva vreme am tot colindat si am cunoscut terapeuti minunati, cu povesti tare faine, iar nebunia asta cu energia care e sau nu e, e ca o abracadabra scapata de sub control. Usor mai e sa cadem in extreme, e mai usor decat sa ne mentinem echilibrul, e si mai fascinant pentru curiosi, e si mai infloritor la cv…

Treaba asta cu vampirismul energetic e reala, atata vreme cat o cautam, cat ne e teama de cei ce-o acceseaza, e clar ca ii atragem si atata vreme cat o meritam, caci atragem ceva conform unor fapte, nu apare asa ca un cadou neplacut si neanuntat. Poate fi reala si varianta ca extremele se atrag; crezi ca esti plin de energie Divina si nimic si nimeni nu te poate atinge si/sau ataca, atunci tocmai inversul vei atrage, un om care nu are si nu crede si se va hrani din plin, fara sa stie macar ce face. Daca stii sa-i oferi prin tine si nu din tine, ramai nevatamat si poate si mai castigat, daca il respingi total, inchizi o poarta nu catre el ci catre tine si blochezi fluxul care te hranea si pe tine. Eu zic sa-i lasam pe toti cei ce au nevoie sa se hraneasca, nu seaca nicicand izvorul Divin, ba dimpotriva se umple si mai aprig.

O colega tare traga mie e speriata de ceea ce simte de ceva vreme din partea unei doamne pe care-o are in maini la terapii. E minunat ca are oameni care vin insetati si mai minunat e ca asa a aflat ca are de unde sa ofere. Sunt multi oameni rataciti printre noi draga D si daca le intoarcem spatele devenim ca ei, cararile astea-s minunate, daca ne impiedicam bine ar fi sa ne si ridicam, asa mai sifonati, doar sa nu inchidem ochii sau sa intoarcem spatele. Eu stiu ca intelegi ce zic.

Si eu am trecut prin asta si mi se mai intampla uneori. Culmea e ca o simt de la cei care par foarte puternici la prima vedere, nimic nu-i atinge, acei oameni calculati si cu zeci si sute de reguli, isi tot cladesc si apoi regulile le planifica viata si ei considera ca sunt foarte echilibrati, extrem de normali. Dar ce inseamna normalitatea? Si apare un nea´ terapeutu` sa aprinda si el o lumanare si sa ofere o privire si-o mangaiere si se spulbera tot universul cu toate regulile lui. Poate ca isi va lua portia cosmica, poate ca o va fura, poate ca terapeutul ii da voie s-o acceseze oricum, poate ca era asteptat deja de mult, poate ca va recunoaste macar in sinea lui cand va fi doar el cu el ca in sacul de reguli a uitat sa o puna si pe asta cu simte, cerceteaza, cere, ofera…si devine hot de ocazie. Ia de unde poate, e cel care se plimba pe la mai multi, daca urmeaza o schimbare e de bine, important este sa invete sa se ajute singur, daca nu accepta o mana.

Oricat ne-ar fura  si oricat ne-am fura unii pe altii energetic, cred ca daca ramanem conectati permanent la Sursa, nu e vreun pericol sa ramanem cu bateriile descarcate si fiecare are metoda proprie de comunicare.

Zic ca atata vreme cat ne tot simtim secatuiti si furati energetic, e de bine pentru ca asta inseamna ca se trezesc tot mai multi oameni, tot mai multi inteleg sau incearca sa inteleaga ce tot cautam p-aci. Pana pricepem cum stau treburile, ar fi minunat sa ne lasam incarcati, curatati, conectati si reconectati…