Fii mic ca sa te faci mare!

Invata sa te faci si mic nu doar mare…!

Esti puternic sau ascunzi ceva slab sub o masca bine zidita? Oamenii puternici sunt cei care par mici, neajutorati uneori, cei ce asculta inainte de-a vorbi, cei milostivi…Puterea sufleteasca nu sta in cine esti in societate, ce nivel/grad, ce cravata porti, cate amante invarti pe luna, ce inel cu diamant ai, cate scoli si diplome ai adunat. Cine esti dincolo de toate astea? Cu ce te-ai nascut? Cum ai marit luminita care arde in tine? Sau ai stins-o? Ce a crescut de fapt, ego-ul sau maretia si bogatia sufletului?
Daca crezi ca nu ai fost niciodata mic, fa-te acum mic ca sa poti sa te faci si mare. E mai usor sa te lasi ajutat uneori, decat sa te zbati si sa te lupti in zadar cu tine si cu cei din jur care nu te vor intelege niciodata. Cineva  spunea de curand “E cea mai grea lupta cu tine, cand iti descoperi sufletul”, oare cati dintre noi stim cum sa-l bagam in seama macar, sa-i vorbim, sa-l trezim, sa nu-l uitam dupa ce l-am descoperit…  In ce sta puterea sufletului? Cum de sunt fericiti acei oameni care par nefericiti? Ei sunt impacati cu ei insisi. Suflete care si-au inteles menirea in lumea asta, suflete puternice, atinse de tot dar neinfrante de nimic si neinfricate in fata a tot ce exista.

Se spune adesea ca suferinta te doboara, eu am spus mereu ca suferinta iti da putere. E nevoie doar sa intelegi ce inseamna suferinta. Traieste tot si vei devein puternic! Nu alege sa traiesti in visare caci acolo vei ramane, un vesnic sensibil  in visele tale si de neclintit si fara simtaminte in realitate. Orice te poate dobori cand te trezesti din visare, totul iti va parea ireal, de netrait, de nerealizat.
Alege intelegere si cumpatare in tot si in toate, alege echilibru, alege curat si vei avea cai natural, curate si usor de deslusit, sufletul doar asta intelege, este singura cale in care-i poti comunica ceva.

De ce ti se intampla ceea ce crezi ca nu meriti si nu vrei? Si de ce ti se intampla intr-una? Cine vrei sa iti raspunda? Te-ai intrebat macar o singura data si pe tine? Cine sunt oamenii din jurul tau care nu-ti plac si pe care-i tot atragi miraculos si nu rezonati deloc, cum de se tot aduna numai oameni care nu te inteleg si care darama tot ce cladesti? Cat de greu poate fi sa gasesti raspunsuri? Cat de doborat te poti trezi din poveste, sau cat de puternic? Cu cata forta poti face fata situatiei si de unde iti iei puterea? Afla cine esti si vei avea toate raspunsurile! Vezi cine esti fara cravata! Vezi ce fata iti zambeste cand te-ai intors de la amanta! Inteaba-te cine te priveste in oglinda cand ai mai umplut un cont! Imagineaza-ti cine ai fost cand te-ai nascut, cu cine si cu ce te-ai nascut si intreaba-te cu cine esti acum,  ce ai. Intreaba-te cine te-a iubit inainte de-a te naste ca sa ajungi pe lumea asta, cine te-a iubit din prima clipa si cine te va iubi vesnic. Va trebui sa ai macar 3  mari iubiri neconditionate in raspunsurile tale si sa le si simti…

Ne-am nascut mici dar puternici, puterea a scazut cand am crezut noi ca ne-am facut mari… Ne-am nascut extrem de sensibili dar puternici, sensibilitatea ne-a scazut si aceasta cand ne-am facut mari. Ne-am nascut cu control absolut asupra noastra,  a tuturor simturilor, dar cu timpul ele ne controleaza si le devenim sclavi. Asculta-ti simturile si vei devenii creatorul lumii tale! Asculta-te cand iti surade inima la fel ca atunci cand e in lacrimi, doar asa te vei intelege si intalni cu adevarat tu cu tine! Nu ascunde ce nu-ti place fara sa traiesti la fel de intens ca ceea ce iti place!
Vei crede doar ce cred oamenii din jurul tau ca esti, dar tu nu stii nimic despre tine daca te faci mare inainte sa traiesti ca un om mic. Afla mai intai cine-i omuletul si vezi in spatele a ce masca l-ai ascuns, ca sa faci poti face cunostinta cu puternicul!

Te-ai nascut dintr-o lumina mare ca s-o simti si s-o intelegi si apoi sa ajungi intr-una si mai mare, doar de tine depinde daca o risipesti pe drum, daca o stingi, daca se va alatura din nou luminii. Nimeni nu alege pentru tine, te-ai nascut gol si liber. Ce umpli in viata asta, exieriorul sau ce e dincolo de goliciune? Ce ingradesti, libertatea sau  ego-ul? Sanse s-o iei de la capat vei mai avea pana te vei lumina, dar poverile vor fi din ce in ce mai mari caci iei totul cu tine, e adevarat ca nu mai retraiesti trecutul, dar el ramane zidit, amprentele nu dispar.
Cand intalnesti un om mic care doar exista, ramai pentru o clipa langa el, incearca sa intri in existenta lui si vei intelege. Doar exista langa el si cu el, doar asta e nevoie sa faci. Apoi incearca sa iti raspunzi la intrebarea: de ce anume am avut nevoie ca sa exist pentru o clipa? Si daca esti inca mare si tare: cine am fost eu in existenta asta de-o clipa?
Fii mic ca sa te faci mare!

Esti special si specialul in viata ta!

Esti cel mai special din viata ta.
Te-ai nascut pentru tine, sa traiesti viata asta pentru tine, cu tine in ea si nu pe dinafara. Esti aici sa te lecuiesti, tamaduiesti tu pe tine, nu tu pe altii, cel mult altii prin tine. Atata vreme cat vei simti ca esti centrul universului tau si nu vei mai pierde timpul pretios convins ca esti aici pentru ei si ca au lectii de invatat de la tine, te vei concentra numai pe asta si nu vei pierde. Altfel vei pierde timp pe care nu-l vei mai recupera, apoi te vei agata permanent de trecut, de nefacutele ce simti ca trebuiau facute. Nu te mai intreba ce lectii au altii de invatat de la tine, ci ce lectii ai tu de invatat de la tine si prin tine de la cei din viata ta. Nu ai priceput, treci mai departe, nu a fost momentul, va veni altul cand vei fi pregatit. Nu vine nimic la intamplare, vine cand chemi si cand esti pregatit. Consideri ca esti plin de ghinion ca nu ti se intampla lucruri care sa te duca la iluminare… Considera ca ghinionul nu exista, exista doar noroc in viata, iar lipsa lui este scormonita de tine sub numele de ghinion. Ai picat aici miraculos, sa-ti traiesti norocul permanent, sa te bata norocul la tot pasul. Cand cineva a zis “sa te bata norocul ca bataia aceea rupta din rai…”a glumit cu un scop frumos.
Ce e nemaipomenit pentru tine in viata ta? O intamplare, familia, copilul, mama, prietenii, mobila de bucatarie, o excursie planuita pentru anul viitor…? Unde esti tu situat in si pentru toate acestea si unde esti pentru tine? Esti pe aici, sau te-ai pierdut si incerci sa te regasesti traidu-le? Am auzit de curand pe cineva spunad cu durere ca traieste pentru sotie, dar sotia nu stie ca exista, isi da viata pentru copil, dar copilul pare ca e in alta lume, trudeste zi si noapte pentru excursia de la anul, dar de fapt nu si-o doreste, ci considera ca e necesara ca si cea de anul trecut, va schimba mobila din terasa cu una in dungi verticale, doar pentru ca cele orizontale sunt demodate si planuind, realizand toate astea se intreaba unde este el in poveste… Asta este povestea vietii tale, tu ti-o creezi, nu mai vrei dungi, renunta la dungi, fa rotocoale, e simplu, sau lasa-le sa vezi daca termenul demodat va face peretii sa pice in realitate sau daca pica doar imaginar.
“Sunt frig!?” M-am speriat cand am auzit asta. “Ce este caldura?” Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand… Esti frig tot pentru tine in viata altora atunci cand… Esti frig pentru tine in viata ta atunci cand pentru altii… Esti frigul din viata altora atunci cand pentru tine estei frig… Frigul asta este doar in povestea cu meteorologia, altfel in tine nu exista, tu esti doar cald pentru tine, prima caldura din viata ta pe care-o poti cuprinde, dezvolta, intensifica, cuprinde, impartasi, lasa sa incalzeasca si pe cei din viata ta. Acolo unde simti frig, natural va veni si caldura, dar va veni din tine, cu cat o cauti mai indepartat, cu atat frigul te va cuprinde mai aprig. Si cand simti frig si vezi doar frig, te vei deschide mai greu sa primesti caldura. E ca atunci cand calci descult in zapada, ai senzatia ca simti temperatura scazuta a zapezii, de fapt simti caldura ta care ridica temperatura zapezii. Ai grija de ce esti frig pentru tine si de unde te racesti asa…doar asa vei gasi calea catre caldura. Ai grija cand tot daruiesti ca desi pari un izvor fara margini, ai nevoie sa si primesti. Lasa sa vina catre tine, asa cum si tu lasi sa curga din tine. Inchide usa cand simti ca  ai de lucru tu cu tine, dar nu-i pune si lacat. Si deschide-o cu grija mai intai catre tine si apoi vei atrage si pe cei care au nevoie de caldura ta. Si “lucreaza-te” permanent, iubirea nu e oboseala si nici frig si nici ghinionul din viata ta, iubirea e vesnica, nemarginita, calda, norocul si miracolul care te-au adus in viata ta ca sa te vindeci. Iubirea te-a adus aici, iubirea te va vindeca, iubirea te va ilumina, iubirea te va indruma catre sursa, cu iubirea ai de castigat nu de luptat, e unicul drum recunoscut de suflet, cu restul nu se impaca si te duce catre cai infrigurate.
Fii stapan pe sufletul tau, dar lasa libertate spiritului, nu-l incatusa, el nu cunoaste subjugarea, e special doar liber, vesnic cautator si deschizator de cai in viata ta!
Intrebarile tale pentru tine:
*Ce vreau pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Am nevoie de ceea ce cred ca vreau? Doar pentru mine…
*In ce fel  evoluez facand asta? Pentru mine, nu in ochii celorlalti…
*Am nevoie de mine asa cum eram ieri, asa cum sunt acum, sau asa cum cred ca pot fi maine? Este doar nevoia mea…
*Ce sunt eu pentru mine? Nu pentru ceilalti…
*Daca nu-mi place de mine, imi plang de mila, ma duc inapoi la starea de ieri, sau caut alta pentru maine?
*Cand imi place de mine, e neaparat nevoie s-o arat celorlalti? Imi traiesc evolutia profund, intens, ceilalti vor privi cu superficialitate, caci nu o vor intelege ca si cand ar fi a lor, te vor putea privi din exterior, nu din interior, doar tu te vezi de acolo…
*Sunt generos cu mine cand sunt implinit, fericit? Lasa sa treaca durerea, dar nu uita sa multumesti ca a trecut…
*Ma afund in mine ca sa ma pierd, sau ca sa ma cunosc? Poti sa te afunzi, dar cu grija sa nu te si ratacesti… Spiritul rataceste si gaseste usor si natural cararea catre sursa, sufletul ratacit se va simti ranit, neocrotit…
*Ce parere am eu despre mine? Inainte de-a intreba pe altcineva…
*Ce vreau eu sa obtin prin ceea ce fac? Inainte de-a te interesa ce vrei tu sa obtii prin ceea ce fac eu…
*E important pentru mine ceea ce fac? Inainte de-a ma intreba daca este important pentru altcineva…
*Sunt cum ma vad  eu, sau cum ma vad ceilalti? Sunt doar cum ma vad eu, oamenii ma vad cum vor ei sa ma vada, cum vor ei sa fie, sau cum sunt ei uneori…
*Ma intereseaza durerea mea? Inainte de-a o impartasi altora si a intreba daca o simt si-a astepta sa o impartaseasca cu mine…
Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit, fara sa-l caute”  Emil Cioran

Stim sa ascultam? Stim sa ne ascultam?

Cand si cum ascultam? Cand si cum ne ascultam? In primul rand ca sa ascultam ceva e nevoie de tacere, apoi de intelegere profunda, compasiune, lipsa judecatilor, iubire pura.
Terapeuti vorbitori si terapeuti care stiu sa asculte…Sau sa zic mai degraba care simt ce inseamna ascultarea. Poti fi “terapeut la intamplare”, poti fi si terapeutul tau oricand doar ascultand. Se spune ca un om care vorbeste mult are o mare dorinta in viata se se si asculte, dar nu stie si nu gaseste solutia. Se poate asculta atunci cand povesteste fara sa fie intrerupt, fara sa existe comentarii, doar aprobari, doar acceptat asa cum este. Greu de infaptuit? Depinde ce e de auzit, mi-a raspuns cineva. Daca zic sa incerci sa te transpui in pielea cuiva cand iti marturiseste o fapta marsava, greu de iertat, greu de inteles, sau imposibil, ai zice ca-s nebuna… Poate ca in alta existent ai facut acelasi lucru, crezi ca te-a inteles si acceptat cineva, crezi ca tu te-ai iertat? Daca-ti poti simti povestitorul atat de profund incat in momentul destainuirilor sa fii unul cu el, “dezbracat” de cine esti, de meserie, de chip, de nume, de orice crezi tu ca esti in existent ta in acel moment, ce ramane? Asta e o intrebare grea, poate. Ramane acel ceva unic care te poate face sa simti compasiune, iubire pura, nemarginita, sa intelegi ca singura realitate este doar ceea ce va leaga in acel moment. Esti ceea ce esti, ce-ai fost ieri si anul trecut nu mai esti acum sau maine si ceea ce vei fi-n secunda urmatoare nu ai fost ieri, iar maine vei fi altceva.
Daca-i oferi omului tau sansa sa vorbeasca,  asa ii vei oferi sansa sa se asculte, adica sa se si auda si inteleaga si poate incepe vindecarea dupa care tanjea. O sa simti ca ai oferit ceva, facand nimic , dar in realitate faci mult. Devii responsabilul tacut al celor pe care-i ai de ascultat… Iar ceea ce primesti este satisfactia  ca ai oferit cumva acel ceva de care uneori e suficient sa stii doar tu.
Cum asculti? Adesea oamenii care simt nevoia sa vorbeasca pentru vindecare, nu se vor destainui in fata celor care-i privesc de undeva dintr-un cadru superior ci  a celora care ii vor privi si simti ca pe niste copii nevinovati, care doar au facut o mica greseala ce se poate repara usor, de aceea se indreapta catre un preot sau catre un prieten de incredere, despre care stiu ca nu-I  va judeca, ci doar asculta, poate cel mult va primi ceva povete si un umar. Asculta ca o mama care simte durere daca isi cearta copilul si asa vei intelege si vei simti durerea celui diin fata ta!
Va veni si tacerea dupa destainuire si va veni insotita de liniste adanca si abia acolo in liniste va intelege ce-a spus, unde s-a dus ce-a spus, de ce  s-a dus, ce va veni dupa. Cine e cel care tace acum de fapt? Va fi greu de recunoscut. Am auzit de multe ori “parca nu’s eu acum, nu ma recunosc”. Priviri ratacite, cautatoare, respiratii “incurcate”… Abia acum esti tu, asa esti tu in realitate, in singura realitate e tacere, calm si stare de bine profunda, nu mai exista numele, meseria, egoul… suntem unul. Acum il poti simti unul cu tine, aveti acelasi chip, aceeasi vesnica lumina, cu orice cruci de carat in spate in existenta asta, sunteti in esenta la fel. Abia acum il poti privi ca pe egalul tau, privindu-l de jos de la suferinta lui ci nu de sus cu superioritate, nu ai sa intelegi nimic considerandu-te plutind pe-un norisor deasupra problemelor lui.
Atunci cand asculti, unii oameni vor astepta vindecarea, ca dupa o doftorie scumpa de la farmacie… Lecuirea asta sufleteasca nu vine in acelasi fel, abia dupa gasirea bubei va veni si perioada de vindecare, care poate fi o curatare la un anumit nivel, care poate fi o constientizare dar cu negare in acelasi timp, suntem la fel, dar avem cruci si lectii diferite si ni le caram singuri. Poti sa le simti si sa le intelegi, poti sa imparti momentul cu oricine, durerea, dar crucea lui nu e a ta. Trece-le prin tine, dar nu le lua cu tine!
Ce-i de facut la intrebari “ce parere ai de ce mi s-a intamplat?” ce parere ai despre ce am facut?” “ce crezi ca ar trebui/fi bine sa fac?” “ce crezi despre mine acum?”…  Conteaza ascultarea, dar conteaza si o parere, fara comentarii dure, fara judecati, fara pareri de rau si jalete, fara sa incerci sa te pui in locul lui cand a trecut prin suferinta, ci doar sa-I simti suferinta de acum. Nu iti imagina ce-a facut, ce-a simtit cand a infaptuit, caci vei cadea intr-o cursa pe care ti-o pregatesti singur. Poti repeta cu cuvinte mai blande faptele, povestile, va fi ca si cand se va reasculta printr-o alta voce, dar una mai blanda, fara palme ci cu iertare deplina. Nu se vindeca nimeni ca iertam noi sau altii, se va vindeca doar daca se va ierta singur, dar nu vine iertarea decat dupa constientizare raului facut chiar propriei persoane, apoi a altora. Nu trece nimic daca te iarta preotul, sau psihologul, sau mama, sau prietenul, sau terapeutul, sau toata planeta, te lecuiesti tu de tine cand te-ai iertat tu pe tine.
Facem un exercitiu de imaginatie. Sa zicem ca avem in fata un om care a comis o fapta grava, e de alta religie, alta nationalitate, alt rang social, alta mentalitate, alte conceptii despre orice. Nu esti de accord deloc cu el ca intreg, iti povesteste facutele lui cele mai grave, cum poti sa te pui in pielea lui si sa-l simti? Pai daca sunteti atat de diferiti, poate ca si el va avea aceeasi atitudine, dar totusi se nimereste sa fie cel ce-si deschide sufletul si-si spune durerile cele mai profunde. In acel moment ceea ce-a comis nu mai e o nelegiurire, e doar o durere, care nu e imbracata de haine, de religie, de nationalitate, de mentalitate, este ceea ce esti si tu daca ai fi fara toate astea, gol, dar pretios. Asa vei simti ce-are de transmis si ce simte,  dezgolit de principii, ura, prejudecati, ego…  Tu esti el si el  e tu.
Mai facem un exercitiu. Fa o baie cu multa apa, arome, rasfat total si incearca sa-ti imaginezi ca exista oameni care nu au o gura de apa de baut… Apoi intr-o alta zi curate-ti corpul folosind doar un prosop umed si imagineaza-ti o cada inspumata si simte-te  tu pe tine profund de fiecare data si incearca sa intelegi si sa interpretezi ceea ce simti. Fa o plimbare cu taxi intr-o zi torida si aglomerata si priveste oamenii inghesuiti  si chinuiti dintr-un autobuz, apoi urca intr-un autobuz si priveste-i pe cei din masini de lux, caci vor aparea, ti se va parea ca apar ca sa-ti pice tie greu la stomac… vezi ce simti tu despre tine in aceste situatii, vezi cine esti si cu cine esti in acele momente, vezi daca cumva iti vine sa urli, cine te asculta, cel in suferinta, sau cel ce e bine, sau doar tu, sau nici macar tu, vezi  ce chipuri au daca-i dezgolesti. Oare n-au toti aceleasi infatisari!?
Sa asculti doar ce ti se spune, sa nu interoghezi, cand ai senzatia ca nu ti se spune tot, gandeste-te ca in mintea lui isi spune continuu si aude si sufletul si daca ascunde ceva, isi ascunde pentru el  si e o lipsa de incredere fata de el, se sperie de ce are de spus, apare teama ca poate nu va fi inteles, ca poate va fi judecat, greseala ii pare atat de mare ca prefera sa o tina ascunsa si va macina o vreme, dar o va scoate cand durerea va deveni de nesuportat. Durerea sufleteasca e mai apriga decat cele fizice, scarma altfel, in mai multe dimensiuni si bate pe la mai multe usi, stim noi cu totii cum si pe unde.
Acum il poti iubi pe cel ce il asculti, poti spune fara cuvinte cuiva “te iubesc”, poate ca nu va intelege niciodata, dar va ajunge acolo unde ai trimis, daca ai trimis curat si fara piedici este mai important decat orice intelegere lumeasca care cere cuvinte. Cel din fata ta va simti cand asculti si cand ii simti durerea, doar daca asta faci, doar daca esti acolo cu el, altfel e doar o poveste fara inceput dar cu sfarsit, iar realitatea noastra numita schimbare, nu va fi o realitate in acel moment.
Oamenii nu se mai accepta ei pe ei cu problemele adunate si  atunci cauta acceptarea in alti oameni, compasiune, intelegere, atunci incepe comunicarea la alt nivel, atunci ne cunoastem, atunci ne intelegem, atunci de unim, atunci suntem pe calea catre identificarea sursei noastre. Oamenii fac tot felul de lucruri ca sa atraga atentia, simt ca nu sunt iubiti, ca nu sunt importanti si ca vor fi iubiti doar daca devin “importanti”, daca isi formeaza carapacea. Ce e dincolo de carapace oare? Afla doar cand incepe sa-i sugrume exact ceea ce si-au creeat pentru confort si stare de bine. Cine-i  iubeste pe oameni asa goi? Cine te iubeste maine daca nu mai esti rege si esti cersetor? Te poti iubi macar tu? Daca da, atunci ai inteles, daca nu, atunci vei lupta sa urci din nou pe tron… Este important cat traiesti, sau viata pe care-o traiesti?
Ar fi minunat sa nu pierdem timpul caci nu-l mai putem recupera, ar fi minunat sa putem visa continuu, caci asa ne vom cladi alte existente si vom incuraja viata, dar sa nu uitam ca realitatea este doar ceea ce traim in secunda asta si sa n-o pierdem  ci s-o pretuim ca si cand ar fi unica. Ceea ce putem infaptui pentru noi ca oameni simpli, putem infaptui si ca regi. Dar ceea ce credem ca nu putem infaptui pentru noi, nu vom putea nici in pielea omului simplu trecator pe strada, nici a celui asezat pe tron. Sufletul sade pe un tron nevazut si nestiut, dar real, mai real si mai pretios decat cel pamantesc si nu are nevoie de lauri si incoronari ca sa fie recunoscut, simtit, acceptat, iertat, pretuit…
De-ale unui terapeut s-a nascut ca sa ma ascult eu pe mine cand mai am ceva de zis si ma vaiet cchipurile ca nu am timp sa-mi zic. Acum m-am trezit ca am omis total sa-mi zic ce aveam de zis si nu m-am gasit eu pe mine ca sa mi le zic. Unde eram oare? Si am luat o pauza ca sa ma ascult pe mine, din pacate inseamna cumva “uitarea” celorlalti. Imi pare rau pentru cei ce nu au inteles, daca ma voi simti maine cum am planuit in momentele astea, voi reveni rapid.

Cine ne seaca de energie?

Imi fura energia, sau doar ia ceva din mine, sau doar trece prin mine fara sa ma „atinga“? Cati terapeuti am auzit si nu numai…Ce-o mai fi si cu energia asta, cine si cum ne-o acceseaza asa fara sa ne intrebe? Poate ca doar atragem acei oameni care au nevoie…Poate ca am comis ceva si acum ne curatam intr-un fel, mai scoatem din balast, poate ca e cazul sa invatam sa oferim, poate, poate, poate…

Si serios acum, chiar ne fura unii oameni energia? Dar ce e energia asta de-o poate lua asa oricine de pe strada doar cu o privire? Daca e asa pretioasa n-ar fi minunat s-o impartim si cu cei care considera ca nu au suficienta sau considera ca nu exista? Un lucru e clar, cine asteapta sa priceapa din ceva vorbe ce este si cum o dam si pe la ce coada ne asezam sa o luam si de unde si in ce cantitati si cata ni se cuvine, nu va afla asa sau aici. Aici doar ceva comentarii ca sa ne punem intrebari si mai multe si mai profunde, care sa duca la calatorii in lumea fiecaruia dintre noi.

Ceva vreme am tot colindat si am cunoscut terapeuti minunati, cu povesti tare faine, iar nebunia asta cu energia care e sau nu e, e ca o abracadabra scapata de sub control. Usor mai e sa cadem in extreme, e mai usor decat sa ne mentinem echilibrul, e si mai fascinant pentru curiosi, e si mai infloritor la cv…

Treaba asta cu vampirismul energetic e reala, atata vreme cat o cautam, cat ne e teama de cei ce-o acceseaza, e clar ca ii atragem si atata vreme cat o meritam, caci atragem ceva conform unor fapte, nu apare asa ca un cadou neplacut si neanuntat. Poate fi reala si varianta ca extremele se atrag; crezi ca esti plin de energie Divina si nimic si nimeni nu te poate atinge si/sau ataca, atunci tocmai inversul vei atrage, un om care nu are si nu crede si se va hrani din plin, fara sa stie macar ce face. Daca stii sa-i oferi prin tine si nu din tine, ramai nevatamat si poate si mai castigat, daca il respingi total, inchizi o poarta nu catre el ci catre tine si blochezi fluxul care te hranea si pe tine. Eu zic sa-i lasam pe toti cei ce au nevoie sa se hraneasca, nu seaca nicicand izvorul Divin, ba dimpotriva se umple si mai aprig.

O colega tare traga mie e speriata de ceea ce simte de ceva vreme din partea unei doamne pe care-o are in maini la terapii. E minunat ca are oameni care vin insetati si mai minunat e ca asa a aflat ca are de unde sa ofere. Sunt multi oameni rataciti printre noi draga D si daca le intoarcem spatele devenim ca ei, cararile astea-s minunate, daca ne impiedicam bine ar fi sa ne si ridicam, asa mai sifonati, doar sa nu inchidem ochii sau sa intoarcem spatele. Eu stiu ca intelegi ce zic.

Si eu am trecut prin asta si mi se mai intampla uneori. Culmea e ca o simt de la cei care par foarte puternici la prima vedere, nimic nu-i atinge, acei oameni calculati si cu zeci si sute de reguli, isi tot cladesc si apoi regulile le planifica viata si ei considera ca sunt foarte echilibrati, extrem de normali. Dar ce inseamna normalitatea? Si apare un nea´ terapeutu` sa aprinda si el o lumanare si sa ofere o privire si-o mangaiere si se spulbera tot universul cu toate regulile lui. Poate ca isi va lua portia cosmica, poate ca o va fura, poate ca terapeutul ii da voie s-o acceseze oricum, poate ca era asteptat deja de mult, poate ca va recunoaste macar in sinea lui cand va fi doar el cu el ca in sacul de reguli a uitat sa o puna si pe asta cu simte, cerceteaza, cere, ofera…si devine hot de ocazie. Ia de unde poate, e cel care se plimba pe la mai multi, daca urmeaza o schimbare e de bine, important este sa invete sa se ajute singur, daca nu accepta o mana.

Oricat ne-ar fura  si oricat ne-am fura unii pe altii energetic, cred ca daca ramanem conectati permanent la Sursa, nu e vreun pericol sa ramanem cu bateriile descarcate si fiecare are metoda proprie de comunicare.

Zic ca atata vreme cat ne tot simtim secatuiti si furati energetic, e de bine pentru ca asta inseamna ca se trezesc tot mai multi oameni, tot mai multi inteleg sau incearca sa inteleaga ce tot cautam p-aci. Pana pricepem cum stau treburile, ar fi minunat sa ne lasam incarcati, curatati, conectati si reconectati…

De-ale mele...

Tot din astea…

• Oamenii care-si pun intrebari despre viata, dar nu despre viata lor, stau pe loc, doar pierd timpul. Dar ei cred ca fac lucruri importante.
• Unii oameni tac, cand au prea multe de spus…
• O filozofie este o filozofie cand din ea se naste o alta filozofie. Pentru unii oameni este ceva ce au inteles si mai vor, pentru altii este ceva enervant si nu mai vor sa auda. Intelegem o filozofie cand am inteles  ce-a simtit filozoful cand a scris-o si nu cand am inteles filozofia. Filozoful este un neinteles si pentru el, isi cauta cunoasterea interioara continuu.
• Raul este doar un cuvant care defineste situatiile in care lipseste binele.
• Ura este doar un cuvant care defineste o stare  in care lipseste iubirea, sau acea stare in care am putea usor sa spunem ca nu simtim nimic.
• Rautatea este doar un cuvant care defineste o stare din care lipseste bunatatea.
• Crezi in Dumnezeu desi nu stii cu siguranta nimic de existenta Lui… Crezi pentru ca simti! Atunci crezi in tot ceea ce simti! Dumnezeu exista pentru ca noi credem in El.
• Frica de Dumnezeu apare atunci cand nu crezi in El si cand nu crezi in tine.
• Cand incepi sa traiesti viata altora, sa te agati de ea, de povestile lor, e un semn ca ai uitat de a ta si ai uitat sa construiesti ceva in existenta ta.
• Cand iti pui intrebari despre tine, doar tie in liniste, ai inceput o conversatie cu Dumnezeu.
• Cand intrebi « De ce Doamne ? », te intrebi de fapt pe tine. Nu astepta sa vina sa-ti sopteasca raspunsul la ureche, il vei gasi mai simplu de-atat.
• Ce este invidia: ceva ce-mi place la tine si-mi spun ca nu-mi doresc, cred ca nu pot sa am, dar cer in adancul meu sa am.
• Ce este necazul: ceea ce te aduce intr-o stare de om necajit ca sa te intrebi de ce ai necazuri si sa vindeci necajirea…
• Daca deschizi o fereastra, da si perdeaua intr-o parte ca sa vina lumina. 
• Cand ai constientizat ca ai o rana in suflet, nu o « opera » inainte sa-i faci anamneza, intreaba si « vecinii si stramosii ».
• Cand ai spus « plec », mergi inainte. Nu ramane pe loc si nici nu porni inapoi.
• Trei Divinitati care te-au iubit neconditionat inainte sa apari pe lumea asta: Dumnezeu, tu insuti/insati, mama ta.
• Nu ma pot curata in interior, decat daca nu-mi provoaca greata ceea ce voi gasi acolo.
• Cand simti ca nu ai nimic de dat in schimb pentru ceea ce ai primit, aceea a venit de la Dumnezeu.
• Cand inchizi ochii si-i simti privirea celui din fata ta in privirea ta, atunci ai inteles ce inseamna  Uniunea.
• Cand te iubesti tu pe tine, vei simti ca ai nevoie de iubire. Cand te iubesti doar pe tine, e semn ca esti egoist.
• Ne dorim ceva din trecut, nu ca ne e dor neaparat, ci si pentru ca nu ne multumeste prezentul.
• Daca ai luat otrava si esti inca in viata, unul dintre motive este ca in adancul tau iti doresti sa traiesti, iar altul este ca meriti sa traiesti.
• Cand spui ca furi ca sa traiesti, gandeste-te la un singur lucru: nu traiesti ca sa furi si o sa traiesti oricum si daca nu furi.
• Nu astepta ca atunci cand faci ceva pentru tine, ceilalti sa accepte fapta ta. Asteapta-te sa o accepti macar tu.
• Cand spui ca faci ceva fara motiv, analizeaza daca ai facut-o imediat si ce-ai cules pentru tine dupa. Daca au cules doar altii si tu dezamagiri, lectia nu sta in satisfactia ca ai facut ceva pentru ei, ci in dezamagirea ta.
• Daca spui continuu ca tu nu esti doar asa, ca ai multe fete si te poti schimba oricand in alta, dar de fapt ramai la fel, inseamna ca o spui doar pentru altii si nu ti-o spui si tie, tu nu te auzi.
• Cand te straduiesti cu toata forta ta sa ajuti pe altii, adesea e un strigat disperat de ajutor pentru tine.
• Cand nu-ti place ce-ti spun, ia-ma in seama, dar nu pune la suflet, ca ai deja acel ceva acolo, ceea ce simti este doar un semn ca a iesit la suprafata.
• Uneori cand plantezi trandafiri, poti culege doar ghimpi. Daca te feresti sa nu te intepe, nu vei intelege ce ai de cules si nici macar ce ai crezut ca ai plantat.
• Daca te joci cu Dumnezeu, se va juca si el cu tine, dar la modul cel mai serios.
• Daca Dumnezeu a despartit intunericul de lumina ca ca avem noi zi si noapte, nu tine ochii inchisi si in lumina si in bezna, ca nu o sa intelegi diferenta.
• Daca spun « Nu imi plac oamenii » spun ca nu imi place de mine. Daca spun « Nu imi mai plac oamenii » e drumul catre raspunsul la « De ce nu imi place de mine » .
•  Cand plangi si crezi ca stii motivul, nu mai cauta altul. Cand plangi fara motiv, nu mai e nevoie sa-l cauti.
• Ce e o lacrima : un inceput din viata, un sfarsit din viata, unii pasi prin viata. Ce poate fi o lacrima : viata de la un cap la altul.
• Daca nu-ti place ce vezi in oglinda, nu te stradui in zadar s-o lustruiesti doar pe ea.
• Daca nu-ti gasesti rostul in viata, nu inventa unul care-ti convine, sau care crezi ca ti se potriveste.
• Cand te tai spargand o nuca, nu-i semn ca trebuie sa iei alta, ci ca poti ajunge la miez si pe alte cai.
• Cand te-ai impiediat de un bolovan mare, vaieta-te la altii mai mici,dar nu-i aduna in calea ta.
• Cand te-a durut ca te-ai impiedicat, nu da din picioare ca doar vei lovi in alti bolovani, nu-i arunca mai departe, dar nici nu trece peste ei, nu-i planta ca-i vei intalni mai tarziu in acelasi fel.
• Povestea mea poate fi si a ta. Povestea ta poate fi si a mea. Povestea lui poate fi si a  noastra. Povestea in care suntem acum, este povestea tuturor.
• Gandeste-te la ceva…Astepti de la o floare sa rasara, astepti de la o floare sa creasca, astepti de la o floare sa infloreasca, astepti de la o floare sa se usuce si sa dispara. Ce astepti de la tine, in timp ce ai toate aceste asteptari ?
• Cand erai mic, vroiai sa te faci mare si chiar te-ai facut. Cand te-ai facut mare, visezi din nou sa devii copil si chiar poti fi. Cand vei fi batran, vei spune ca ti s-au implinit visele…
• Cand nu-ti place o mancare, nu-i musai s-o arunci si s-o inlocuiesti cu alta, ci doar sa vezi ce nu-ti place din ce ai in farfurie.
• Daca oamenilor care se iubesc le da o siguranta casatoria si apoi divorteaza, au de inteles: ce e casatoria, ce e siguranta, sau doar ce e iubirea ? Ei spuneau inainte : casatoria e siguranta, siguranta e casatorie, casatoria e iubire, iubirea e siguranta…
• Cand iti faci cruce la crucea din fata ta si spui « Doamne ajuta ! », incearca sa-ti faci cruce la crucea din tine.
• Cel ce nu vede, isi doreste sa vada, cel ce nu aude, isi doreste sa auda, cel ce nu miroase, isi doreste sa miroasa, cel ce nu are gust, isi doreste sa aiba gust. Cel ce le are pe toate, isi doreste sa le si simta.
• Cand o floare din casa se usuca ca i-ai ascuns lumina, nu muta alta in locul ei, ci mut-o pe ea la lumina.
• Cand privesti o lumanare, incearca sa-i vezi doar lumina si incearca sa intelegi cum a ajuns sa lumineze.
• Daca nu stii cum sa scapi de nervi, nu lasa nervii sa scape de tine.
• Daca nu stii cum sa scapi de alcool, nu lasa alcoolul sa scape de tine.
• Cand iti speli hainele, sa nu iti imaginezi ca vei fi si tu curat.
• Cand ti-e teama de singuratate, ti-e teama de tine.
• Sufletul e mare, dar nu se umple niciodata, e un recipient cu o gura mare si un volum fara masura. Poti sa versi chiar orice in suflet, dar cu greu mai poti scoate de acolo.
• Cu totii avem acea cutiuta in noi cu « Comise si nespuse », dar nu toti o avem pe « Comise si spuse macar mie ».

Cineva a spus : « Dumnezeu este aproape la fel de perfect si minunat precum omul… »

Agresivitatea...

Imi lipseste agresivitatea, sau doar ii maschez lipsa?

In ultima vreme m-am tot intrebat. Eu sunt unul dintre cei ce tipa’n gura mare si se mandresc ca le lipseste aceasta bucata din constructie. Tot eu care zic ca toti avem din toate cate putin in noi, mi-e greu sa accept ca unele din astea sunt in mine. Eee, sunt si eu om, gasesc scuze imediat eu pentru mine. Am incercat sa-mi amintesc in ce hal m-am manifestat eu in interior atunci cand eram plina de niste de toate adunate, asa de la mine, de la altii si de cate ori am rabufnit cu adevarat. Unde s-or fi dus toate gandurile alea daca nu le-am eliminat… ? Se spune ca oamenii pasnici si « cuminti » cand dau pe rascoale, e bine de stiut sa nu le stea nimeni in cale. Nu sunt ingerasul din povesti, dar nici in versiunea cealalta nu ma vad. Nu pot sa spun ca urasc pe cineva, pot sa spun doar ca urasc situatii, nu pot sa judec oamenii cand ma paleste vreo suferinta care-mi pare mie ca n-o meritam si nu vad ce lectie am de invatat de acolo si nu pot sa zic « Din cauza ta trec prin asta acum !» As vrea sa scap de-o masca care se numeste diplomatie si de inca una care se numeste politete si sa le arunc asa mai inverzite.

Acum 10 ani mi se parea ca m-am trezit dintr-o mocirla si ca mi-am gasit calea si ca-s mare si tare, dar acum 5 ani am crezut acelasi lucru si acum 2 ani am crezut-o si mai cu tarie si intr-o zi m-a izbit « ceva » si n-am mai zis nimic, cred ca fiecare « ceva » de zi cu zi si fiecare « cineva » ne mai trezeste cate-un pic.

Am vorbit urat si-am tipat vreo 2 ore la un prieten drag ca sa-l fac sa priceapa ceva in care eu credeam si dupa ce am trecut de faza cu agresivitatea care m-a cam speriat si m-a facut sa-mi pun intrebari despre mine, m-am calmat. Cateva luni in care eu am primit tipete si vorbe urate si doar am ascultat, am acceptat, am argumentat politicos, am fiert acolo mocnit, acum s-au rasculat si-am primit-o asa adevarat “Auzi, da de ce n-ai spus asa de la inceput ? » Unii dintre noi avem nevoie de alt ton decat unul normal ca sa intelegem cum stau treburile. Daca mie imi pare normala si placuta o voce blanda, nu-i musai sa o considere oricine asa. Daca eu cred ca unui agresiv nu-i bine sa-i raspunzi cu agresivitate ca nu va intelege ce vrei sa spui, iata ca nu functioneaza intocmai de fiecare data.  Ca o fi sau nu bine, ca o fi sau nu normal, mie nu mi-a placut de mine azi si accept cu greu ca ceea ce nu-mi place la altcineva e in mine, poate ca mai am mult pana sa ma trezesc. Dar ma fac eu mare intr-o zi in viata asta, sau in altele.

Omul meu avea nevoie de urletele mele ca sa se trezeasca ? Am simtit ca in doua ore am spus tot ce am spus oricum in cateva luni. Oare eu m-am trezit ca mi-a aratat cateva luni acea fata care exista si in mine si refuz eu s-o accept si acum mi-a aratat si aripioarele?

Dar pana atunci, sunt ceea ce sunt azi, omul ala ratacind pe-o carare, care se mai agata de-un alt om care mai de care mai inaltat si mai luminat sau mai ingenunchiat, incerc s-o las in urma pe Daniela agresiva de mai devreme gandind ca trecutul e consumat, sa nu imi pun intrebari daca asa voi fi si maine, ca habar n-am care e Daniela de maine.

Imi pare ca ne ascundem voit noi de noi in noi, ci nu chinuiti si nevoiti de nu stiu ce situatii, imprejurari. Cine ne pune !? Cand eram mica scriam versuri si apoi le aruncam sa nu cumva sa le citeasca cineva, imi era rusine cu mine sensibila, mi se parea ca-s slaba. Cand m-am facut mare(asa credeam eu pe atunci), m-am pus pe scris povesti pentru oamenii mai mici, un soi de povesti imaginare cu personaje de basm, ce le-as fi recomandat eu copiilor cu o minte isteata care-ar fi reusit sa desluseasca maxime, proverbe. Un om din viata mea a crezut tare in aceste povesti si acelasi om intr-o alta stare a lui a detestat aceste povesti si atunci am incetat sa mai cred ca pot fi de folos cuiva si am renuntat la ele. Aveam nevoie de cineva sa creada in mine, ca sa cred si eu in mine ? Avem nevoie de cineva care sa ne spuna cum sau cine suntem ca sa descoperim asta ? Ne trezim oare dupa ? Ne trezim asa cum asteptam ? Ne trezim doar dupa lectia respectiva, dar ne asteapta la colt altele. Oricat de multa lumina am zarit eu in calea mea acum 10 ani, acum 5 ani, acum 2 ani, acum o zi, sau chiar in momentul asta, mai am cale lunga cu bolovani destui…

Apoi m-am pus pe scris povesti pentru altii, multe nu gluma si m-am facut un soi de « scriitoare fara diplome ». Iar intr-o zi la inceput de vacanta m-am trezit ca vreau sa scriu ceva si pentru mine, nu stiu de ce, asa pur si simplu si m-am apucat dimineata si m-am oprit in dimineata urmatoare si apoi le-am tot asternut pe aici si daca va fi de folos cuiva e minunat, daca nu…nimic de zis. Mai arunc asa cate-un ochi sa « ma recitesc » si ma intreb daca ma voi opri la sfarsit de vacanta…dar eu stiu ce fac acum, nu ce fac la sfarsit de vacanta.

Apa...

Sfanta apa sfintita…

Mi-am amintit azi zilele de Boboteaza cand mergeam la biserica sa iau apa sfanta, asa-i ziceam eu. 

Avem nevoie ca cineva sa ne sfinteasca apa ca sa ne incredem in ea ca-i sfanta !? Eu cred din toate, cred si ca e sfanta, cred si ca o poate sfinti cineva, sau ceva, o cruce, un gand, o multime de ganduri, o slujba…

Aveam o prietena draga care nu credea niciodata si povestea ei despre apa era aceeasi de fiecare data, in fiecare an neschimbata si ea si povestea. Imi spunea mie si tuturor ca preotul ia el asa niste apa de la chiuveta si baga busuiocul si-o cruce in ea ca sa ne faca pe noi sa credem ca e sfintita si ca ne spala de pacate si ca alunga relele din casa. Apoi ca apa din fantana din curtea bisericii si daca o fi ea sfintita, lumea tot luand de acolo, fantana seaca si izvoraste alta apa care nu mai e la fel de sfintita si tot asa.

Eu o stiam pe-a mea de la batranii din familie ca apa sfintita nu se strica niciodata, asta suna ca un miracol pentru mintea mea de copil si urmaream apa din sticla zile in sir si mi se parea ca e minunata in comparatie cu alta apa. Si dimineata ma uitam prin sticla care statea la geam, sa vad razele soarelui si mi se parea ca ma vad mai frumoasa decat in oglinda. Apoi imi faceam cruce si beam cu emotie gandindu-ma ca ma apara si ma curata de rele apa sfintita, asa ma invata bunica mea sa cred. In schimb prietena mea imi spunea ca apa ei se strica dupa vreo saptamana. Nu am vazut-o niciodata ca sa pot explica ce inseamna o apa sfintita stricata. Acum as spune ca apa ei se strica cu un gand, cu vorbele ce le spunea neincrezatoare in drum catre biserica si apoi cu alte vorbe cu apa in mana si cu toata neincrederea adunata pentru tot ce insemna ritualul sfintirii apei. Poate ca ea se oglindea in apa sfintita si tocmai ca era sfintita avea puterea de-ai arata ceea ce este.
Apoi aveam sa intalnesc din ce in ce mai multi oameni ca ea.

Imi amintesc cum se strangeau gainile, ratele si toata pasarimea din curtile oamenilor, cand ma apropiam cu galetusa si busuiocul sa le spal. Si mi se parea mie ca parca atunci cand le arunc boabe nu sar asa pe la picioarele mele…

Am intrebat intr-o zi o doamna de ce mai ia apa, daca ea crede ca nu este sfintita si mi-a raspuns « Eee, ma gandesc si eu ca poate totusi n-o fi chiar asa cum zice toata lumea… »
Pai daca o parte din toata lumea zice ca nu e, dar o mica parte din lumea care-a mai ramas cu credinta crede ca poate exista un motiv acolo pe undeva sa creada ca e, e cam complicata situatia si eu prefer sa nu comentez mai mult ca o sa cred despre mine ca arunc judecati.

In credinta nu exista nici « poate » si nici « dar », exista doar CRED!

Eu cred ca apa este si sfanta si poate primi si sfintire si poate primi tot ce-i dam noi, poate ca e singurul organism viu care nu comenteaza si nu se apara, doar primeste si apoi ne raspunde exact ca o oglinda.